Ziua Porților Deschise la Liceul Tehnologic „Simion Bărnuțiu” Carei

• publicat la: 10 May 2014
Ziua  Porților  Deschise la Liceul Tehnologic „Simion Bărnuțiu” Carei

 Una dintre activitățile propuse pentru a fi desfășurate în cadrul campaniei „Îmi construiesc viitorul 2014” a fost „Ziua Porților Deschise”.  Astfel,joi   8.05.2014 la Liceul Tehnologic  „Simion Bărnuțiu” din Carei, elevii  și profesorii  i-au  așteptat  pe elevii claselor de  a VIII-a de la școlile gimnaziale din municipiul Carei  și localitățiile învecinate.

Pentru a vizita liceul elevii au fost conduși de către domnii profesori  să viziteze cabinetele și  laboratoarele. Primul cabinet  vizitat a a fost cabinetul de prelucrare a lemnului,urmand cel de construcții , de limba și literatura română, istorie, informatică, biologie,  mecanică,  agricultură și cabinetul de asistență psihopedagogică. 

 

Eleviilor li s-a prezentat internatul  recondiționat și modernizat cu camere cu patru paturi, mobilier nou, bucătărie unde elevii  își vor putea pregăti  câte o gustare și sala de meditații. A fost vizitată și biblioteca liceului. Doamna bibliotecară  le-a vorbit  despre volumele de poezii,  nuvele,  povestiri  și romane existente în bibliotecă după care i-a invitat pe elevi să viziteze sala de lectură.În cantină elevii au fost așteptați cu nerăbdare de către  bucătărese care le-au pregătit gogoși. Instructorii auto i-au inițiat pe elevi  în exerciții de conducere auto cu multă răbdare și pricepere.  Pe un teren de footbal sintetic  s-a desfășurat un minicampionat  între elevii școlilor gimnaziale. Campionatul a fost câștigat de către elevii de la Școala Gimnazială Căpleni. Considerăm că planul de școlarizare prezentat va fi unul atractiv. Pe această cale mulțumim școlilor gimnaziale care ne-au onorat invitația.

 

Consilier școlar, Mihaela Achim

 

Lasati un comentariu