Curs gratuit de lucrător în gospodărie agroturistică din octombrie la Carei

• publicat la: 27 septembrie 2014
Curs gratuit de lucrător în gospodărie agroturistică din octombrie la Carei

Cum poți câștiga bani cu propria gospodărie de la țară? Participă la cursul gratuit ”Lucrător în gospodăria agroturistică”. Pe parcursul a 40 de ore de curs vei învăța:

-Ce este gospodăria agroturistică?

-Care sunt cerințele minime pentru a putea găzdui oaspeți în propria casă;

-Cum îi poți atrage pe cei care doresc să petreacă o minivacanță la țară, să respire aer curat, să mănânce sănătos și să se bucure de frumusețile locului;

-Cum să fii o gazdă primitoare și să atragi oaspeții în activitățile gospodărești.

Se pot înscrie persoane fără loc de muncă, persoane inactive, ocupate  în agricultura de subzistenţă sau în căutarea unui loc de muncă, cu domiciliul în mediul rural și care au absolvit minim opt clase.

Cursurile vor începe din luna octombrie la Carei. Absolvenţilor cursului i se acordă o subvenţie de 55 de lei.

Pentru detalii și înscrieri puteți contacta Asociația Camera Meșteșugarilor, persoană de contact: Ioan Fabian. Telefon: 0261 710 316, 0730 580 494, e-mail: sm@cameramestesugarilor.ro.

Cursul este organizat în cadrul proiectului: Dezvoltarea Resurselor Umane în mediul rural din județul Satu Mare, DRUM spre ocupare, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvolarea Resurselor Umane 2007-2013. Informații detaliate despre proiect pot fi obținute prin accesarea site-ului http://drum.consultingage.ro.

Lasati un comentariu