Afacerea Apaserv SA demascată de presa centrală. Firme careiene implicate

• publicat la: 23 noiembrie 2016
Afacerea Apaserv SA demascată de presa centrală. Firme careiene implicate

Careiul a ajuns din nou în atenția presei centrale și de această dată ca exemplu negativ chiar dacă nu e vorba de aversiunea administraţiei  locale  asupra monumentelor româneşti. Acuzaţii deosebit de grave  se aduc la adresa celor  implicaţi în execuţia lucrărilor proiectului Apaserv  cu cofinaţare europeană. Roadele unei administrații ancorate în evul mediu sunt deosebit de amare și aduc deservicii de imagine careienilor. Pas cu pas ies la iveală afacerile păguboase pentru Carei. Doar trăim în orașul cu primar cu reținere pe salariu pentru neplata datoriilor la buget în urma falimentării a 4 firme personale de mobilă. Chiar ați crezut că va manageria altfel  orașul în care a venit numit de PCR  la conducerea profitabilei atunci MobiCrasna?

Afacerea care a atras atenția presei centrale este de această dată proiectul cofinanţat de UE de extindere a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Satu Mare, cunoscut şi sub numele de Masterplanul implementat de Apaserv. Astfel, SC APASERV SA  revine în atenția presei, de această dată a celei centrale.

Potrivit cotidianul.ro, 6 milioane de euro a încasat firma careiană Fluid Hagen, pentru montarea unor contoare de apă rece cu citire de la distanță. Licitația a fost organizată de „Apaserv” şi coordonată de directorul Dănuţ   Stegerean. Firma careiană este implicată şi în activităţi de agrement  prin concesionarea ştrandului termal ce a folosit  ani la rând   resursa naturală apă geotermală în scop comercial dar nu exista licenţă de exploatare. Abia acum administraţia Kovacs  face demersuri pentru intrarea în legalitate.

Cotidianul atrage atenţia asupra a milioane de euro din fonduri europenecare  au fost cheltuite fără noimă de societatea „Apaserv” Satu Mare. Beneficiarii sumelor de bani au fost firmele controlate, prin interpuși, de către potențații zilei.

În județul Satu Mare, tovărășia dintre PSD și UDMR funcționează de minune de ani de zile. Interesele sunt comune: umflarea buzunarelor. Societatea „Apaserv” Satu Mare a demarat un proces de modernizare și extindere a rețelei de alimentare cu apă și canalizare și construirea unor stații de epurare pentru locuitorii din județul Satu Mare. Lucru care ar trebui să fie de toată lauda, dar datele din teren scot la iveală un miros… pestilențial.

Strategia a fost pusă în practică imediat cum PSD a ajuns la putere: și-a pus oamenii în poziții-cheie. Într-un județ unde rar ajung controale de la București, lider PSD era un anume Mircea Govor, fost patron al echipei de fotbal Olimpia Satu Mare. A driblat legea așa cum a vrut el, până când DNA l-a reținut și atât.

Apar în material şi referiri la primarul Kovacs şi la finul acestuia pe vremea când era director la cotidianul judeţean controlat de familia Govor. Totul pe cotidianul.ro.

Buletin de Carei a semnalat constant neregulile de pe raza municipiului Carei la implementarea Masterplanului ce prevedea extindere rețea apă și apă uzată.

Vă mai aduceți aminte de surpările ce au  atentat la siguranța cetățeanului?

http://www.buletindecarei.ro/2016/01/siguranta-cetateanului-pusa-in-pericol-de-lucrarile-la-masterplanul-apaserv.html

http://www.buletindecarei.ro/2016/01/conducta-de-canalizare-sparta-si-lasata-de-izbeliste-dezastrul-masterplanului-apaserv-la-carei.html

http://www.buletindecarei.ro/2016/03/masterplan-apaserv-in-carei-noi-defectiuni-la-recenta-lucrare-cofinantata-de-ue.html

http://www.buletindecarei.ro/2016/03/refacere-asfalt-dupa-asfaltarea-din-2015-pe-portiunea-lucrarilor-masterplan-apaserv.html

..dar de  REFUZUL  Apaserv  de a oferi Buletinele de analiză pe motiv că sunt confidențiale?

http://www.buletindecarei.ro/2016/02/unde-sunt-autorizatia-de-constructie-pentru-masterplanul-apaserv-si-buletinele-de-analiza-pentru-gradul-de-tasare.html

http://www.buletindecarei.ro/2016/03/potrivit-apaserv-sa-proiectul-si-buletinele-de-analiza-pentru-lucrarile-din-carei-cu-cofinantare-europeana-sunt-confidentiale.html

http://www.buletindecarei.ro/2016/03/lucrari-in-bataie-de-joc-pe-raza-uat-carei-ue-cofinanteaza-masterplanul-apaserv.html

Iată că nici la această dată lucrarea cu cofinanțare europeană nu este recepționată și pe bună dreptate. Pentru a vă da seama de dimensiunea dezastrului  trebuie să vii la Carei și să vezi cu ochii tăi ce credeai că poți vedea doar în filmele horror!  Imaginile de mai sus vorbesc de la sine. Strada Crişan a fost asfaltată şi reasfaltată de vreo 4 ori şi tot plină de gropi este  iar de strada Mikes Kelemen să nu mai pomenim. Strada Viilor e un exemplu de ..AŞA NU în ce  priveşte realizarea lucrărilor dar de fapt  peste tot tot sunt urmele superficialităţii executanţilor.

AŞA arată gurile de canal realizate de asocierea de firme  SC Saminstal SRL- SC Poszet SRL- Keviep Epitoipari es Kereskedelmi KFT – SC Viakon Drum SRL, pentru Apaserv SA. Unde a fost dirigintele de şantier şi reprezentantul primăriei careiene ca să prevină aceste monstruozităţi plătite din bani publici?

 

Buletin de Carei

comentarii

de Horia Mărieș la 24 noiembrie 2016 - 04:36

Nu pot să cred! Parascovenia asta, publicată într-un ziar central bucureștean de către miticii-sudiști, nu este cumva „O nouă denigrare la adresa României”, „O nouă instigarea etnică”, o nouă jignire de neiertat adusă sensibililor careieni?
Nu credeți că este cazul să se pună imediat la cale o mobilizare serioasă, făcută prin intermediul presei locale și a celor patru Cavaleri ai Apocalipsei, pentru ca „Careienii, (să fie din nou) solidari împotriva dezinformărilor și instigărilor”?
Eu unul cred că DA!

(Vezi în context și textul „Taxele noastre să îmbogățească Ardealul, nu Bucureștiul” – de pe panourile electorale amplasate de RMDSZ -UDMR în Cluj-Napoca, Oradea, Satu Mare)

Păi S.C. APASERV Satu Mare S.A. avea o reputație neștirbită de firmă solidă, bună, nepătată, are o conducere înțeleaptă, govoristă, matusalemică, stejistă și de mult timp neschimbată, dispune de oameni serioși, muncitori, profesioniști, paroliști etc.
Ce s-o fi intâmplat oare cu ei, de ce au început să o ia și apaserviștii sătmăreni prin bălării cu contoarele lor de apă rece cu citire de la distanță? Sper că n-a dat gripa aviară în ei, semnalată recent în Ungaria, foarte aproape de granița cu România!

https://youtu.be/yhEmIXqwMsU

Dosarul penal nr. 403/P/2016, ínregistat urmare plângeri pentru infracțiunea de tulburare de posesie, prevăzută și pedepsită în Art. 256 alin. (1) Cod Penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei privește pe ing. Kovács Eugen reprezentanul U.A.T. Primăria Municipiului Carei, pe S.C. Apaserv S.A. Satu Mare, pe subcontractorii Apaserv pentru lucrările efectuate in Carei: S.C. Poszet S.R.L., Keviep Kereskedelmi Kft., S.C. Viakon Drum S.R.L.

Nici nu vă puteți închipui ce somn lin, îndelungat, ce sforăituri grozave și odihnitoare se pot trage în țărișoara asta cu capul proptit pe dosarele penale! Sunt mult mai bune decât pernele umplute cu cel mai fin puf de gâscă de-a lui Ludas Matyi, crescută cu mare grijă pe legelö.

de sany la 24 noiembrie 2016 - 09:07

Nici eu nu pot să cred dk sântetiiiiii așa corecctiii și stitiii ca șanț nereguli de ce nu sesizării dna-u București….ca asti-a din satu mare șanț mâna în mână cu hotiijj

de Horia Mărieș la 24 noiembrie 2016 - 13:03

@de sany la 24 November 2016 – 09:07: „Nici eu nu pot să cred dk sântetiiiiii așa corecctiii și stitiii ca șanț nereguli de ce nu sesizării dna-u București….ca asti-a din satu mare șanț mâna în mână cu hotiijj”

Stimate domnule Sany,

Răspunsul la întrebarea Dvs. este unul foarte simplu.
Nu sesizăm DNA București fiindcă in țara asta noi nu trăim, așa cum scrieți Dvs. (chiar de două ori într-o singură propoziție) în „șanț” ci fiindcă trebuie să ne conformăm Legii. Nu procedăm „după ureche”, adică așa cum ne duce capul.

Ori, legea ne spune că (1) Competența teritorială a organelor judiciare pentru infracțiunile săvârșite pe teritoriul României este determinată, în ordine, de:
a) locul săvârşirii infracţiunii;
b) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul;
c) locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta;
d) locuinţa sau, după caz, sediul persoanei vătămate.
(2) Prin locul săvârşirii infracţiunii se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia.

Mai pe înțelesul Dvs., în cazul în care o înfracțiune a fost săvârșită în municipiul Carei, atunci sesizarea trebuie să fie adresată organelor judiciare existente în Carei.

Nu dețin probe care să demonstreze „ca asti-a din satu mare șanț mâna în mână cu hotiijj”, așa cum scrieți dvs.

In orice caz, nu trebuie să vă faceți prea multe probleme.
Dacă organul judiciar din Carei constată că nu este competent pentru soluționarea celor sesizate, va trimite pe cale administrativă sesizarea spre soluționare organului judiciar competent, care, în anumite cazuri, poate să fie chiar DIICOT și/sau DNA.

Din câte știu eu, DNA București nu se ocupă de „găinăriile” careiene, dar se poate ocupa de infracțiunile „grave” careiene.
Probabil că există și infracțiuni „grave” careiene, dar nu în cazul speței aflate in discuție.

de eva la 24 noiembrie 2016 - 13:19

da danuta nu se mai sesizeaza cand vine vorba de haverul jeno??/unde este economicul de la politie in acest caz?

de Horia Mărieș la 24 noiembrie 2016 - 16:18

@eva

Doar așa, din curiozitate morbidă și pentru cultura mea generală, cine este „danuta” (sau Dănuța)?
„Haverul jeno” știu cam cine ar putea să fie.

De unde vine și proverbul: „Spune-mi cu cine te împrietenești, ca să-ti spun cine ești.”

de klaus la 25 noiembrie 2016 - 21:07

adica ala cu strandul a luat 6 milioane de euroi pentru contoare vandute la suprapret???? apoi sigur ca vrea sa vanda strandul ca sa plece pana mai are banii si nu intra dna ul peste ei!

Lasati un comentariu