Ce surprize vor fi în Guvernul Grindeanu

• publicat la: 2 ianuarie 2017
Ce surprize vor fi în Guvernul Grindeanu

Potrivit adevarul.ro, din noul guvern Grindeanu nu vor face parte nume sonore.

Numele viitorilor miniştri vor fi aflate abia azi, cu doar o zi înainte ca Guvernul Grindeanu să primească votul de învestitură. Decizia i-a aparţinut lui Liviu Dragnea, cel care a selectat echipa guvernamentală şi care va conduce din umbră Guvernul.
Paradoxal, Dragnea a tăiat din echipa guvernamentală oameni foarte apropiaţi, care au fost vehiculaţi în spaţiul public ca posibili miniştri, au relatat surse din PSD pentru „Adevărul“.
Motivul? Preşedintele PSD îi suspectează că s-ar fi autopropus în Guvern prin intermediul jurnaliştilor, deci peste capul său, şi vrea să le ofere lecţia ierarhiei.

Este cazul lui Mihai Fifor, instalat chiar de Dragnea în fruntea Consiliului Naţional al PSD, dar care este foarte aproape să piardă Ministerul Transporturilor. De asemenea, Gabriel Vlase părea bătut în cuie la Ministerul de Interne, însă Dragnea pare că o preferă pe Carmen Dan, fost prefect din Teleorman, pe care Dragnea a aşezat-o în fruntea listei PSD pentru Senat la alegerile din 11 decembrie şi apoi a instalat-o în fruntea Comisiei Juridice din Senat.

Oamenii lui Ponta, lăsaţi pe dinafară Liviu Drganea nu le-a oferit apropiaţilor lui Victor Ponta niciun portofoliu în noul Guvern. Astfel, Eugen Teodorovici, Nicolae Bănicioiu, Rovana Plumb, Titus Corlăţean şi Gabriela Szabo vor privi guvernarea Dragnea-Grindeanu de pe margine. Din noul Executiv nu va lipsi Sevil Shhaideh, prima propunere a PSD pentru funcţia de premier, care va prelua Ministerul Dezvoltării, acolo unde se află robinetul cu bani bugetari care se va deschide pentru baronii locali.

Lista provizorie de miniştri: Premier: Sorin Grindeanu (PSD), preşedinte al CJ Timiş.

Ministerul de Interne – Carmen Dan (PSD). A fost timp de opt ani consilier juridic la Consiliul Judeţean Teleorman, sub mandatele lui Liviu Dragnea. Apoi a ajuns prefect, iar din decembrie este senator.

Ministerul Apărării- Georgian Pop (PSD). Fost preşedinte al Comisiei de control a SRI în legislatura trecută, Georgian Pop – aflat la al treilea mandat de parlamentar- face parte acum din Comisia de apărare şi ordine publică. Ministerul Economiei – Mihai Tudose (PSD). A mai ocupat portofoliul Economiei în perioada decembrie 2014 – noiembrie 2015, în Guvernul Ponta. Este vicepreşedinte al PSD.

Ministerul de Finanţe – Cristian Socol (PSD). A fost consilierul lui Victor Ponta cât timp acesta a fost premier, însă Liviu Dragnea caută la Finanţe mai degrabă un specialist, nu neapărat un om de partid.

Ministerul Justiţiei –Florin Iordache (PSD). Preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, Iordache este şi mâna dreaptă a lui Liviu Dragnea în Parlament.

Ministerul de Externe – George Ciamba (PSD)/ Teodor Meleşcanu (ALDE). Ciamba a fost ambasador al României în Grecia şi fost secretar de stat în MAE în timpul Guvernului Ponta, iar Meleşcanu a condus MAE între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale din 2014.

Ministerul delegat pentru Afaceri Europene – Ana Birchall (PSD), preşedintele Comisiei de afaceri europene din Camera Deputaţilor.

Ministerul Fondurilor Europene – Mihaela Toader (PSD), director în cadrul ministerului în acest moment.

Ministerul Dezvoltării – Sevil Shhaideh (PSD). Propunerea refuzată de Klaus Iohannis pentru funcţia de premier, Shhaideh a mai condus Ministerul Dezvoltării după ce Dragnea a fost condamnat la închisoare cu suspendare în dosarul Referendumul.

Citeste mai mult: adev.ro/oj5xi6

Lasati un comentariu