Cum să umileşti Armata Română la Carei

• publicat la: 22 septembrie 2018
Cum să umileşti Armata Română la Carei

Priviţi cum este umilită Armata Română la Carei. Poate primarul aşteaptă şi premiu pentru atitudinea sa de la cei care nu iubesc România şi poporul român.

Ostaşii stau practic de strajă la tuia pentru că deşi sunt pe platoul de la Monumentul Ostaşului Român din Carei acesta nu este vizibil.

Cei care vin la Monumentul Ostaşului Român din Carei cu prilejul diferitelor sărbători nu pot să vadă NIMIC din ceremoniile ce au loc datorită perdelei de tuia de peste 9 m înălţime.

Priviţi cum ….se vedea  Monumentul Ostaşului Român la data de 13 septembrie 2018 la Carei…la Ziua Pompierilor din România. Primăria Carei nu a scos la vedere toate cele 6 drapele cu tricolor ce se arborează la ceas de sărbătoare în jurul Monumentului Ostaşului Român din Carei ci doar câte unul de fiecare parte. ISU SOMEŞ Satu Mare a venit la Carei la Ziua pompierilor cu…un catarg mobil amplasat pe trotuar pentru a fi vizibil. În municipiul Carei nu a fost arborat niciun tricolor pe arterele principale cu ocazia amplelor manifestări ce au avut loc de Ziua Pompierilor din România.

 

Primăria Carei nu numai că nu doreşte eliberarea Monumentului Ostaşului Român de de sub perdeau de tuia dar încurajează transformarea acestui monument în locde joacă pentru copii în condiţiile în care peste drum se află parcul dendrologic cu loc de joacă amenajat.

http://www.buletindecarei.ro/2015/05/primarul-incurajeaza-transformarea-unui-monument-romanesc-in-loc-de-joaca.html

Până şi reabilitarea lui a fost refuzată de conducerea exclusiv UDMR a oraşului Carei la fel cum sunt refuzate orice reabilitări ale monumentelor româneşti deşi la bugetul local contribuie toţi românii din localitate.

Dacă PÂNĂ şi plăcile oficiale cu tricolor  au fost date jos de pe faţada Primăriei Carei  ne dăm seama cât de bine sunt văzute monumentele româneşti din oraş.

Buletin de Carei

 

 

comentarii

de dorel la 22 septembrie 2018 - 21:06

pai, ce armata mai este asta? Sa taie imediat acei pomi din fata monumentului. daca atata curaj n-are cum o sa mai si lupte le nevoie

de anton la 23 septembrie 2018 - 06:45

nici postacii nu mai sunt ce au fost. le scade inteligenta pe postare ce trece. cine se mai lasa pacalit de manipularile lor de nivel de gradinita si nu stie ca primarul si nu armata raspunde de ingrijirea monumentelor din oras?

de Cornelia la 23 septembrie 2018 - 07:52

Esti deplasată rău de tot, sã te legi de copiii care se joacã.Bravo lor. Lasã-ne, lasã-ne! Apoi, nu vorbi în numele armatei, sau faci parte din MA? Propunere, stãi tu de monument.

de Buletin de Carei la 23 septembrie 2018 - 09:30

Buletin de Carei va invita sa duceti copii sa se joace si la busturile lui Petofi, Kafka Margit sau ale lui grof Karolyi in semn de respect reciproc. Sa nu fie neglijate nici monumentele maghiarilor. Sa dam dovada de buna intelegere si sa masuram toate actiunile cu aceeasi masura. Multumim pentru intelegere.

de miki la 23 septembrie 2018 - 11:48

La bustul lui Petofi.Kafka sau grof Karolyi nu este asa spatiu.Lasa sa se joace, sau tu nu ai copii?

de miki la 23 septembrie 2018 - 11:50

@ dorel.armata de parada militara

de ibi la 23 septembrie 2018 - 17:12

sa ducem copii acasa la miki sa se joace daca nu place la el bustul lui petofi. la el acasa este mai mult spatiu daca spune ca la petofi nu ajunge cat este acolo.
poate a primit de la primarie teren ingen.

de reka la 23 septembrie 2018 - 19:40

cine vrea sa se joace sa mere in parc la locul de joaca

de Gheorghe la 23 septembrie 2018 - 22:42

Onor si Respect Armata Romana!
Rusine primarului si viceprimarului!

de Andrada la 24 septembrie 2018 - 00:33

Se încearcă tot mai mult maghiarizarea orașului, dar cât să mai suportam, ca în țară noastră, să fim mereu călcați în picioare, să ne fie mereu tăiate drepturile,sa nu poți pune steagul tarii doar după milioane se aplecaciuni Dar și ala .. mic! și multe alte probleme grave. Spun fără să am o reținere: primarul își bate joc de noi! De noi romanii! Noi romanii avem mult mai multe pe suflet, Dar ne ar trebui o viață să ne spunem părerea despre primar si tot ce face în oraș!

de Andrada la 24 septembrie 2018 - 00:37

Si nu doar primarul.. căci 80% din ungurii întâlniți te omoară cu privirea dacă nu sti maghiara, de parcă ar fi normal să le stiu limba,cand ei nu sunt capabili să vorbească romana in ROMANIA!!Dar bine că au pretenții. Sa nu fi angajat pe motiv că nu sti limba maghiară? Dar trăim în Ungaria?..mi-e scârbă!

de Cotu'Donului la 24 septembrie 2018 - 07:59

Pe cine mai apara? Hotii, javrele tradatoare de neam? Tradatorii? Linge clante? (dyin primarie) Noa Zdrastvuityie.

de Petru la 24 septembrie 2018 - 09:25

Urat comportament aveti domnule primar. Nedemn pentru un primar. Sa urati chiar si monumentele romanesti?

de Izabela la 24 septembrie 2018 - 11:12

Monumentul Ostasului Roman este foarte frumos, dar daca facem un sondaj intre locuitorii mun. Carei banuiesc ca ar fi agreat de putini. Cei mai multi considera ca ar fi fost mai bine ca Ostasul Roman sa nu fi venit in veci pe la Carei, oamenii ar fi dus o viata mai buna. Macar daca e oricum acolo, postat intr-un parc asa de frumos sa se poata juca copiii in jurul Monumentului.

de Andrada la 24 septembrie 2018 - 12:29

Probabil că dacă s ar juca acei copii la fel și la monumentele maghiarilor, nu s ar permite,ar lua atitudine, dar cât timp e la monumentul nostru, o să le permită să sa i dea foc! Prea mult acceptăm să fim umiliți. Sa se joace în parcurile special amenajate sau la „domnul” primar in curte, dar probabil nu i ar conveni să i „stricăm” palatul.

de Buletin de Carei la 24 septembrie 2018 - 12:44

pentru @ Izabela….In primul rand nu este vorba de jocul copiilor in jurul Monumentului ci PE Monumentul Ostasului Român. Nu ţinem minte să se fi făcut vreun sondaj ,,între locuitorii,, din Carei privind amplasarea bibliei reformate. Nu ducem o viaţă mai bună după amplasarea ei ci dimpotrivă, se reduc locurile de muncă la cel mai mare angajator careian.

de Andrada la 24 septembrie 2018 - 13:04

Lângă sau pe..probabil m am exprimat greșit, dar intradevar,nu e normal.

de Buletin de Carei la 24 septembrie 2018 - 14:03

Raspunsul era pentru cel care a semnat Izabela.

de Izabela la 25 septembrie 2018 - 10:34

Voi ati vrut Romania asta mare, dodoloata. Spre regretul multora, pe care nu-i intreaba nimeni ce vor. Armata romana este simbolul represiunii si a inghitirii Transilvaniei de Nord care in vremea aceea era cu majoritate maghiara. Poate de asta mare parte din locuitorii municipiului considera acest monument simbolul asupririi, a puterii ostile si a umilirii. Pe deasupra Vida Géze este in ochii lociutorilor maghiari un renegat, convertit roman, scolit la institutii din Ungaria.

de unio la 25 septembrie 2018 - 17:14

izab 25 sept 10:34
Am zis ca nu mai scriu deloc in Buletin de Carei, dar acum fac o exceptie, pentru ca expresia ungarismului trufas si sovin este perfect sintetizata de postarea asa- zisei izabela (mai degraba izoboala, aceeasi ungarita trianonica acuta) tipica sovinilor unguri. Asa e, romanii au vrut Romania mare, dodoloata. Si au facut-o! Dar nici acum nu este dodoloata, pentru ca au avut grija rusii sa rupa din ea. Transilvania (in sens larg, adica teritoriul ce cuprinde atat Transilvania propriu -zisa, cat si Banatul, Crisana, Maramuresul) a avut o majoritate ROMANEASCA pe care au recunoscut-o chiar si recensamintele unguresti de la dualism (1867) pana in 1910! Ca nu recunoaste adevarul acesta o izoboala oarecare, fara carte si plina de propaganda ungarista – care ii tine loc de cultura – este absolut irelevant, atata timp cat chiar cele mai mari puteri ale lumii au recunoscut si ele acest adevar, atat in conferinta pacii din 1919-1920, cat si dupa al doilea razboi mondial, tratatele de pace consfintind acest adevar atat de suparator pentru ungaristi: Transilvania este romaneasca! Si este romaneasca pentru ca MAJORITATEA locuitorilor ei sunt romani. Romani, nu unguri, nu alte etnii, care TOATE IMPREUNA nu au atatia locuitori cat romanii. Cat despre iluzoria majoritate ungureasca din „Transilvania de nord” (probabil cea primita cadou de Horthy de la Hitler in 1940) chiar si acel teritoriu avea majoritatea absoluta formata din locuitori romani, care ii depaseau pe toti ceilalti (unguri, secui, sasi, svabi etc) la un loc. Cat despre ceilalti, pe care nu-i intreaba nimeni ce vor, pe cine sa intrebe? Pe minoritarii unguri, dintre care unii vor iar Ungaria mare? Pe alti minoritari? Daca ii intreaba pe romani, care si acum sunt majoritatea absoluta a locuitorilor, ghinion, romanii vor in Romania. Ca nu le place unor minoritari ca se afla in Romania, iar ghinion, sunt MINORITARI, iar in democratie hotaraste MAJORITATEA, nu Hitler, nu Horthy si nici izoboala ungaritica. Sigur ca pentru sovinii unguri, dornici de steag unguresc peste Ardeal, armata romana este este simbolul „asupririi”, in timp ce simbolul libertatii il reprezinta honvezii, criminalii de razboi, csendor-ii si tot ce este unguresc, de la Petofi si Kossuth pana la Kohen Bela, Horthy, Szalasi si Was Albert. Numai ca „libertatea” ungureasca pentru minoritarii unguri din Ardeal este asuprire pentru MAJORITATEA romaneasca a populatiei. Ca ungaristii considera monumentul ostasului roman ca simbol al asupririi, nu este de mirare, doar acel ostas i-a facut, in 1919, pe soldatii unguri sa-si piarda ciucurii pe podul Satmarului, iar pe cei din divizia de secui sa si-i piarda pe podul Kocsord-ului. Adica i-au infrant pe honvezi fara drept de apel. Acelasi ostas roman a defilat in Budapesta si acelasi ostas a pus opinca romaneasca pe parlamentul unguresc! Normal ca sovinii unguri nu pot suporta asta, nici ca acelasi ostas roman i-a mai scos inca o data pe honvezi din Ardeal in 1944, dupa ce il ocupasera fara drept, in pofida majoritatii romanesti a populatiei teritoriului, profitand de conjunctura internationala favorabila. Sovinii unguri nu pot suporta nici faptul ca granita romano-ungara trece pe unde trece si nu se afla pe Carpati, dar asta nu e o noutate, propaganda revizionista ungureasca scanceste pe tema asta de la 1920 incoace. Acuma, daca mare parte din locuitorii municipiului considera monumentul ca simbol al asupririi, al puterii ostile si al umilirii, aici da, ai dreptate, izoboala, pentru ca prostul de stat roman nu si-a expulzat ungurii peste granita imediat dupa 1944, asa cum au facut atat cehoslovacii cat si yugoslavii, dupa faptele criminale savarsite de unii unguri in partea Slovaciei ocupata de ei si in zona din Yugoslavia in care s-au intins in 1941. Dar statul roman nu a raspuns cu expulzari nici macar expulzarii de catre unguri a peste 200.000 de romani din „Transilvania de nord”. Daca ar fi facut-o macar cu 200.000 de unguri, nu ati mai fi avut ocazia sa fiti „o mare parte dintre locuitorii municipiului”. Ci poate o mare parte dintre locuitorii Ungariei, de unde puteati sa va tot plangeti de nedreptatea Trianonului. Pe deasupra, in ochii prostilor de locuitori unguri care il privesc pe Vida Geza ca pe un ungur, e bine de precizat ca el a fost etnic roman, nu ungur, nici convertit ungur, dar a fost botezat cu numele de Geza dintr-o superstitie al carei efect a fost benefic, el supravietuind dupa ce toti fratii sai nascuti inainte au murit de mici dintr-o cauza necunoscuta. Iar numele de Geza l-a primit de la un ungur, prieten al familiei. Ca de obicei, prima conditie pentru a fi prost este sa nu fii informat, iar tu, izoboala, esti ilustrarea perfecta a acestui dicton!

Lasati un comentariu