Până la urmă cine il va debarca pe Traian Băsescu ?
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, cu care au indrăznit să-l identifice acolitii şefului statului pe domnul Traian Băsescu – el insuşi făcând această scandaloasă paralelă -, a fost impachetat şi debarcat când ii era lumea mai dragă. Practic, a fost găsit in pat, atunci când a fost arestat, cu amanta sa. In timp ce soţia avea grijă, in camera alăturată, de copiii amantei.
Dar nu pentru amantă s-a făcut analogia şi nu pentru amantă a fost Cuza debarcat. Ci pentru un cu totul alt motiv. O luase razna. Orbit de impactul unor reforme pe care, de fapt, nu el le-a făcut ci Kogălniceanu şi oameni de talia acestuia, Cuza s-a gândit să scape de Parlament.
Să-l dizolve. Să conducă dictatorial. Si atunci a fost impachetat şi dat afară din ţară. Cine a făcut asta? De răspunsul la această intrebare depinde răspunsul la intrebarea din titlu. Cine il va impacheta pe Traian Băsescu?
Cine au fost cei care s-au simţit ameninţaţi de decizia lui Cuza de a desfiinţa Parlamentul? In primul rând, parlamentarii inşişi. Pentru că ei erau primii care intelegeau importanţa instituţiei pe care o reprezentau intr-o construcţie democratică a statului. Dar nu aveau ei forţa de a-l eliminia pe Cuza. Atunci să fi fost poporul? Nicidecum. Poporul român, la acea dată, nu avea o conştiinţă suficient de bine conturată a ceea ce inseamna democraţia, a importantei unui asemenea sistem pe termen scurt, mediu şi lung. Si oricum poporul nu deţine puterea, decât temporar, in timpul unor revolutii. Altfel poporul işi cedează această putere. Tocmai o cedase parlamentarilor. A fost un puci militar? Pe Alexandru Ioan Cuza l-a lichidat armata? Sau serviciile secrete? Nicidecum. Si atunci cine? Cine mai rămâne?
Mai rămân oamenii de afaceri. Moşierii şi burghezia. De ce erau ei interesaţi să-l lichideze pe Cuza? Dintr-un motiv foarte simplu. Dizolvând Parlamentul, Alexandru Ioan Cuza dădea o lovitură mortală democraţiei. Iar clasa oamenilor de afaceri există şi se dezvoltă doar dacă există liberă concurenţă. Doar dacă există o domnie a legii. Dacă forţa legii anulează legea forţei. Dacă legea este aplicată altfel decât discreţionar. Dacă legea nu este la indemâna unui singur om. Dacă puterea Justiţiei este separată de celelalte puteri. Si dacă in centrul construcţiei democratice se află Parlamentul. Oamenii de afaceri din timpul lui Cuza au simţit că domnitorul a luat-o razna şi că pericolul pentru ei este mortal.
Dacă Traian Băsescu şi-a permis să facă o extrapolare de la el insuşi la Alexandru Ioan Cuza, atunci să continui analiza in această logică propusă de el. Vă mai amintiţi? Nici nu venise bine la conducerea statului român când Traian Băsescu s-a şi lansat public impotriva oamenilor de afaceri, utilizând sintagma “grupuri de interese”. Sigur ca oamenii de afaceri se constituie in grupuri de interese. Acest lucru este cât se poate de normal şi se intâmplă pretutindeni in lume. Dar Traian Băsescu, neintelegând democraţia sau făcându-se că nu o inţelege, a incercat să-i demonetizeze pe oamenii de afaceri, să-i anatemizeze, sugerând opiniei publice că ei se organizează in scopuri rele.
Instinctiv, pentru că are in sânge dorinţa de a domina in sens autocratic sau chiar dictatorial, Traian Băsescu a simţit că pentru a avea mai multă putere trebuie să lovească in oamenii de afaceri. Că ei sunt cei care i s-ar putea opune. Până la urmă cred că oamenii de afaceri il vor impacheta.
www.sroscas.ro
Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei
Radu Gyr
comentarii
de ad-hoc la 6 ianuarie 2013 - 00:48
Cuza a înfăptuit aproape toate punctele pe care adunările/divanurile ad-hoc din 1857 le conveniseră ca fiind cele mai generale dorințe ale nației romane. cu o singura excepție: aducerea pe tron a printului străin. ceea ce s-a întâmplat la 11 februarie 1866 a însemnat tocmai deschiderea drumului spre realizarea acelui deziderat si indeplinirea completa a programului din 1857, care intampinase rezistenta din partea puterilor europene sub protectia carora se aflau Principatele Unite. Faptul ca tocmai Cuza a fost cel care a plasat garda palatului sub autoritatea unuia din cei 3 care au infaptuit debarcarea lui, renuntand la generalul Florescu, un om devotat personal lui Cuza, arunca o alta lumina asupra evenimentelor de la 11 februarie. Cuza a favorizat actiunea „complotistilor” intr-un mod in care sa nu poata fi banuit de complicitate cu ei. e de reamintit faptul unirea fusese recunoscuta pe durata vietii lui Cuza. daca l-ar fi omorat, insasi unirea ar fi fost repusa in discutie. Cuza nu a manifestat nici un fel de opozitie, nici nu a facut ulterior planuri de recuperare a puterii, nici nu a profitat in acest scop de imprejurarile care i-ar fi putut fi favorabile in timpul razboiului franco-prusac din 1870-1871, cand proaspatul domnitor Carol I a fost foarte aproape de a-si pierde tronul. Cand a plecat, Cuza si-a exprimat dorinta sa-i mearga tarii mai bine fara el decat cu el. nu orice persoana, ci numai un om cu puternica dragoste de tara ar fi fost capabil de un asemenea gest si sa treaca peste resentimentele sale, punand patria mai presus de pozitia sa politica.
deci, 11 februarie 1866 trebuie privit din perspectiva programului politic unionist din 1857, la a carui infaptuire integrala a contribuit. Cu sprijinul lui Cuza insusi!