Infracţiunile rutiere din străinătate vor fi sancţionate

• publicat la: 18 iulie 2011
Infracţiunile rutiere din străinătate vor fi sancţionate

Parlamentul European va crea un cadru legal prin care statele membre să sancţioneze şoferii care încalcă regulile de circulaţie în Uniune. Directiva Europeană urmăreşte ca prin sancţionarea şoferilor indisciplinaţi în trafic să scadă numărul evenimentelor rutiere din Uniune.

Uniunea Europeană vrea să-i disciplineze pe şoferii care greşesc în trafic când tranzitează ţările membre şi ­nu-şi plătesc amenzile. La 6 iulie, Parlamentul European a dat undă verde cooperării în Comunitate pe tema Codului Rutier. „După mai mult de trei ani de negocieri, acest acord este primul pas foarte important pentru a pune capăt sentimentului de impunitate pe care îl aveau anumiţi şoferi şi pentru a reduce numărul victimelor de pe şoselele noastre”, a declarat deputata spaniolă Inès Ayala Sender, raportor al Parlamentului.

Viteza şi alcoolul, cap de listă

În cei trei ani de negocieri parlamentarii europeni au stabilit un set de opt infracţiuni pentru care şoferii vor fi sancţionaţi pe drumurile din Uniunea Europeană. Este vorba de excesul de viteză, condusul sub influenţa alcoolului, neutilizarea centurii de siguranţă, nerespectarea culorii roşii a semaforului, condusul sub influenţa drogurilor, neutilizarea căştii de protecţie, circulaţia pe o bandă interzisă (de exemplu, banda specială pentru autobuz), utilizarea nepermisă a telefoanelor mobile sau a oricărui alt echipament de comunicare în timpul conducerii autovehiculului.

Poliţiştii români spun că un  sistem unitar de comunicare a datelor ar ajuta mult la încasarea amenzilor de la cei care încalcă regulile de circulaţie. „În unele state din Vest, lucrurile sunt mai simple.

O parte din sistem funcţionează pentru că au acorduri bilaterale. Majoritatea drumurilor au sisteme performante de supraveghere şi nu mai este nevoie de oprirea şoferului în trafic. Însă şi statele care au acorduri între ele au dificultăţi în aplicare. Din moment ce va fi o directivă comună, atunci şi aplicarea sancţiunilor va fi mai uşoară”, a declarat pentru „Adevărul” Florin Catană, comisar la Direcţia Rutieră.

Cum se va aplica directiva

Potrivit formei actuale a directivei europene, statele membre se vor angaja să comunice autorităţilor din statul în care infracţiunea a fost constatată coordonatele şoferului sau ale titularului certificatului de înmatriculare al vehiculului acuzat de încălcarea normelor rutiere.
„Practic, va fi vorba de un  schimb de date între autorităţile de înmatriculare a autovehiculelor dintre cele două state, aşa încât să fie comunicate direct coordonatele solicitate. Cele mai multe situaţii sunt cele când e vorba de depăşirea vitezei, majoritatea statelor europene având sisteme de supraveghere video”, a mai spus Catană. În prezent, fără a exista o regulă scrisă în domeniul sancţiunilor europene, corespondenţa între autorităţi este costisitoare şi ineficientă.

Din moment ce vor exista acorduri scrise, potrivit directivei, statul în care s-a produs infracţiunea va avea acces la toate datele primite din ţara de origine a contravenientului. Autorităţile din ţara în care s-a comis neregula vor trimite contravenientului o scrisoare recomandată pentru a-i aduce la cunoştinţă tipul de infracţiune săvârşită şi sancţiunea care se aplică. Mai mult, vor fi transmise şi posibilele căi de recurs şi consecinţele juridice. Amenda şi modalităţile de aplicare vor fi stabilite conform regulilor statului în care a fost comisă infracţiunea.

Protecţia datelor

Pentru protecţia datelor personale, Comisia pentru Transporturi a Parlamentului European obligă autoritatea care va aplica sancţiunile de a şterge fişierele privind contravenienţii imediat după închiderea procedurii. În prezent, pentru recuperarea amenzilor, în Ungaria s-a introdus recent în legislaţie dreptul poliţiei de a reţine maşina contravenientului până la plata amenzii. În Austria, poliţia poate opri celui ce urmează a fi sancţionat un obiect din maşină care se apropie de valoarea amenzii.

Amenzi în Uniunea Europeană

În  Marea Britanie, conducerea sub influenţa alcoolului este amendată cu sume între 3.000 şi 6.000 de euro, în Germania, cu 1.500 de euro, iar în Franţa, şoferii băuţi scot din buzunar între 135 de euro şi   4.500 de euro. Dacă alcoolemia depăşeşte o anumită limită stabilită de legislaţia statului respectiv, se lasă şi cu amendă, şi cu închisoare. În România, amenzile sunt între 540 şi 1.200 de lei, adică 128-285 de euro, dacă alcoolemia este sub 0,40 mg/l de alcool pur în aerul expirat. Peste această valoare se întocmeşte dosar penal. În UE, viteza excesivă este pedepsită în funcţie de numărul kilometrilor pe oră cu care se depăşeşte viteza legală.

În Franţa, amenda porneşte de la 135 de euro dacă viteza legală este depăşită cu 20 până la 49 km/h şi ajunge la 1.500 dacă eşti prins cu mai mult de 50 km/h peste limită. În ambele situaţii îţi va fi interzis să mai conduci pe teritoriul francez vreme de trei ani.  În Marea Britanie, amenda cea mai mică se aplică în intervalul 1-24 km/h peste viteza legală şi creşte exponenţial până la limita superioară – peste 96 km/h, abatere sancţionată cu 900 de euro. Acestea sunt, amenzile minime, însă instanţa poate impune sancţiuni de până la 3.000 de euro.
sursa adevarul.ro

Lasati un comentariu