Opinia publică spaima societăţii roşii.Cazul unui avocat careiean
În câteva mai vechi luări de poziţie, România Liberă „Cum au anihilat comuniştii puterea de rezistenţă a poporului român” şi periodicele Caiete Silvane şi Zarandul „Ienicerii dictaturii”, spuneam că încarcerarea noastră pentru aproape o jumătate de secol în imundul lagăr socialist, locaţia duhnindă de mizerie şi minciună ce propunea construirea utopicei societăţi fără clase sociale, nu s-ar datora întru totul ocupantului sovietic cât în special laşităţii colaboraţioniste întru crime, şi sufocarea naţiunii în lipsuri existenţiale, a soldaţilor, cuminte reduşi la tăcere prin carnete de partid.
În luarea de poziţie de astăzi vom face referiri la „Opinia Publică”, instituţia „Soldat” a sănătăţii morale a fiecărei societăţi. Spunem acest lucru pentru că numita instituţie este formată din vocea, fie ea unanimitar decisivă fie părelnică a trăitorilor unei societăţi, care gândesc binele în opoziţie cu răul iar din suma credinţelor, lor, se alcătuiesc legităţile existenţiale ale societăţilor de referinţă, înţelegem ordinea, moralitatea liber aleasă şi instituirea regimului politic.
Societatea comunistă, cea care ne-a infestat viaţa aproape o jumătate de secol, care vâra pe gâtul învinşilor săi, se înţelege întreaga populaţie a ţării, instituţii şi moralităţi din cale afară de discutabile, a aruncat la coşul de gunoi al istoriei, opinia publică şi manifestările corespunzătoare acesteia punând în circulaţie opusa acesteia, autocraţia, instituţie cu două alternative, ori supunerea oarbă la „disciplina” morbid impusă, ori internarea în lagărele morţii. Intrarea în temă ne-o facem cu cazuistica avocatului din Carei, Gheorghe Mărieș astfel cum rezultă din dosarul de urmărire operativă a securităţii pus la dispoziţie, fiului său Horia, de CNSAS.
Ne aflăm în răstimpul istoric ’45-’52. Tânărul avocat, licențiat în drept în anul 1937, instruit la Facultatea de Drept orădeană a Universității Regele Ferdinand I din Cluj, se căsătorește în anul 1945 la Carei cu Margareta Negrean, care studia la Facultatea de Farmacie din Bucuresti, se stabilește împreună cu soția la București unde avea un birou de avocatură.In luna octombrie 1947, când soția lui urma să dea naștere copilului lor, revine lângă părinții ei din Carei, renunţă la profesarea în marea metropolă a Bucureştiului și se stabileşte și el în Carei, unde fireşte îşi deschide cabinetul de avocat pe cont propriu,pe care-l menține până la reorganizarea baroului avocaților din R.P.R. când „pentru atitudinea sa dușmănoasă cunoscută, nu este primit în barou” (citat din D.U.I.).
Căsătoria tânărului avocat era un eveniment firesc de viaţă. Gheorghe Mărieș, cel care a luptat în întreaga perioadă a celui de al doilea război mondial în Armata Română ca sublocotenent și apoi a fost avansat pe front pentru merite deosebite în luptă la gradul de locotenent, a dorit imediat după război să-şi întemeieze o familie și s-a căsătorit, nefericit potrivit punctului de vedere al stăpânirii roşii, cu Margareta, fiica lui Iosif Negrean.Acesta ,un prosper comerciant din Carei, a fost distins anterior anului criminal ’48 cu al său 11 iunie (naţionalizarea principalelor mijloace de producţie) prin Înaltul Decret Regal nr. 1506 din 9 mai 1940 al Majestății Sale Regele cu Medalia „Meritul Comercial și Industrial Clasa I-a”.
Intrat în lumea burgheziei diabolizate de către regimul roşu, organele represive, în componenţa cărora operau fel de fel de neaveniţi, pupincuriştii din prima generaţie de colaboraţionişti ai regimului despotic ce se instaura, l-au luat în evidenţă pe Gheorghe Mărieș la Carei începând cu anul 1947 punându-l în urmărire operativă şi alcătuindu-i un prim dosar ridicol de duşman al clasei muncitoare. Spunem ridicol pentru că însăilările din această făcătură cam spre aşa ceva conduceau. Să-i răsfoim filele:
I se inventariază raporturi de prietenie la Oradea cu Iosif Bozinţeanu, persoană care în anul 1936 a împuşcat pe trădătorul mişcării legionare Stelescu. Este catalogat drept prieten cu Boroş Victor originar din satul Sărvăzel, comuna Pir, un fost primpretor, pe undeva prin Banat, fugar, aflat în urmărirea organelor de represiune, pentru o vină neevidenţiată clar în documentele CNSAS. Din nou este semnalat că ar fi în relații de prietenie în București cu Dr. Ionel Ciobanu, fost preşedinte al tineretului PNŢ din Ardeal şi cu Ioan Tiberiu Pădureanu avocat, „participant la complotul Auschnitt-Popp-Bojoiu”. Faptul, însă, de a te fi aflat în raporturi fie ele de prietenie, fie raporturi de simplu cunoscuţi, pentru că dosarul lasă şi o astfel de alternativă, cu persoane cu un anumit statut juridic, pe seama cărora se reţinea sau se puteau reţine anumite implicaţii penale sau politice, nu este şi nu era la vremea respectivă constituient de vinovăţie pentru a fi aruncat în groapa diabolizaţilor duşmani ai clasei muncitoare.
Împrejurarea că Golgota tânărului avocat a fost pavată cu acte ce nu puteau conduce la date din care să se extragă concluzii fie ele de inamiciţie faţă de regim, fie de element periculos, ţine de obtuzitatea celor aflaţi în fruntea organelor securităţii, a celor năimiţi să descopere sau să inventeze duşmanii poporului sau ai clasei muncitoare.
Cert este, însă, că asupra acestuia odată aşezat ochiul scrutător albaştru, care formau efectivele incipiente ale securităţii din vreme, destinul i-a luat pe calea prăbuşirii. Pe baza debilului dosar operativ de urmărire operativă ale cărei file le-am urmărit mai sus, lui Gheorghe Mărieș îi este ridicat dreptul de a mai lucra în avocatură. Luându-i-se dreptul de a opera în profesie, acesta devine un subiect în căutare de posibilităţi de subzistenţă. Se angajează – după 2 ani în care a fost „muncitor agricol” (așa scria în carnetul lui de șofer) și a lucrat efectiv pământul socrului lui în Dindești, după cum povestește și distinsul prof. Ioan Ciarnău care l-a cunoscut – în calitate de funcţionar contabil la Banca R.P.R. din Carei.
Aici este aşezat sub oculta supraveghere a delatorilor-turnători, informatorul plătit de Securitate „Nicușor”, turnătorii colegi de serviciu Jurka Marcel şi Schmidt Iuliu, șeful lui de birou, care cu hărnicia oamenilor fără conştiinţă inventariază şi transmit securităţii date despre urmărit.
În septembrie 1949 aceştia colectează două declaraţii fără bătaie la regim, sau din care să răzbată vreun pericol la adresa acestuia. „Nu sunt nebun să le cer ăstora serviciu care şi aşa mor. Mai bine mă pregătesc pentru ziua cea mare.” Sau „Nu peste mult timp, Anglia şi America vor ocupa România şi (n.n. atunci) vai de comunişti.” Paharul avea să se umple în 13 februarie 1952 când turnătorii Jurka Marcel şi Schmidt Iuliu completează cu declarații olografe dosarul cu informaţii privind discuţiile legate de reforma bănească din ’52, ocazie cu care urmăritul a afirmat că închiderea magazinelor pentru inventarieri ar reprezenta o lovitură banditească şi separat că s-ar fi lăudat că în trecut a fost o personalitate, că a făcut parte din PNŢ şi că în această calitate a luat parte la un banchet ce a avut loc la Oradea şi la care au participat personalităţi ale acestui partid, etc.
Din perspectiva zile de azi dacă discutăm reforma bănească din 1952 ne putem informa cititorii că, în zilele reformei s-a indus un colaps economic generalizat de către oficialii acelui timp, colaps constând în închiderea întregului sistem comercial pentru inventarieri şi transformări valorice a leului vechi în leu nou, timp de patru zile, blocarea desfacerii produselor industriale de la fabrici şi uzine, determinată de aceleaşi recalculări de data aceasta a preţurilor de cost. Iar în ceea ce priveşte populaţia prin preschimbarea banilor vechi în leu nou la nivele plafonate s-a produs un fenomen larg de pauperizare, manifest prin lovitura ce s-a dat depozitelor individuale ale populaţiei care practic au fost desfiinţate fără echivalent.
Informările celor doi delatori au pus în mişcare procesul de represiune. Cât de simplu a fost acesta aflăm în detaliu din dosarul CNSAS: În finalul anchetei, locotenentul de securitate Alexandru Sarto și căpitanul de securitate Dascălu (Davidovici) Eugen de la Direcțiunea Generață a Securității Statului Regiunea Baia Mare semnează un referat cu „Concluziuni privind cercetarea numitului G.M.” prin care se stabileşte că urmăritul este :”… duşman înverşunat al regimului democratic şi capabil de orice acţiuni împotriva lui.”
În referat se precizează: „ Se face vinovat de instigare (!!??) împotriva regimului democratic și contra măsurilor luate de guvern și de răspândire de zvonuri alarmiste” şi pe cale de consecinţă : „Propunem încadrarea lui în U.M. (Unitate de muncă) timp de 12 luni.”
Pe lângă cei doi securiști deja amintiți, șefi pe la Baia Mare și care decideau soarta oamenilor, până la trimiterea lui Gheorghe Mărieș fără nici o judecată la Canal la Colonia Castelu, acesta a mai fost urmărit în perioada 1947-1952, printre alții, și de locotenent Stern Vasile, sublocotenent Leitner Alexandru, locotenent major Glodeanu Nicolae, plutonier major Kun Ștefan, plutonier major Ilosvai Iuliu, Plutonier Glűck Vilhelm, plutonier Vaida Gavril, toți truditori cinstiți la Biroul Securității din Carei.
Aflăm de mai sus cine au fost odioasele personaje ce aveau dreptul ca din vârful condeiului să dispună cine, şi pe cât timp trebuie să fie trimişi în recluziune în coloniile de exterminare comuniste. Dacă în societăţile civilizate condamnarea, pentru că semnăturile lui Alexandru Sarto și Eugen Dascălu (Davidovici), una de condamnare era, se poate oficia numai de către Justiţie, prin proceduri care să asigure o corectă aplicare a legii, cu dispoziţii privitoare la dreptul de apărare a inculpaţilor, procedura frustrării de libertate cu consecinţa internării într-un lagăr de muncă, respectiv Penitenciarul Castelu se finalizează printr-o simplă semnătură a fostului Ministru Adjunct al Afacerilor Interne, Pintilie Gheorghe, care dispune prin Decizia 228/52 prin care stabileşte perioada de detenţie de 12 luni într-o unitate de muncă începând cu 10 martie 1952 până 10 martie 1953. A fost eliberat efectiv in data de 24 martie 1953.
În recluziunea lui Gheorghe Mărieş i se preschimbă identitatea onomastică în una numerică, fiind cunoscut drept „Marca 11482” iar la expirarea termenului de osândă (folosim acest termen pentru că subiectul n-a fost condamnat după lege) administraţia penitenciarului îi conferă caracterizarea: „ Comportarea în unitate (n.n. Penitenciarul Castelu) :”Marca 11482 –Mărieş Gheorghe- este cunoscut ca bun muncitor, depăşindu-şi norma cu 40% iar politic nu s-a manifestat duşmănos”.
Este eliberat, nu-şi intră în drepturile cetăţeneşti, este în continuare aflat sub urmărire operativă (măsură ce este ridicată de abia în anul 1974, la un an după ieșirea la pensie) viind ca un paria social atât până la ridicare măsuri cât şi după. *
Cititorului i s-a opus un destin, cel al avocatului Gheorghe Mărieş, personalitate ce a ajuns între filele dosarelor de urmărire operativă pentru modul în care şi-a organizat viaţa de familie. Intrând prin căsătorie în familia unui prosper, fost om de afaceri, în diabolizata societate burgheză, şi-a semnat actul de moarte civică pentru o întreagă viaţă. I s-a blocat dreptul de a opera în profesie, prin excluderea din avocatură, i s-a anulat posibilitatea de a se ridica prin merite pe scara socială, precum să fie promovat în muncă, în demnităţi etc.
Iar dacă subiectul declarat al studiului nostru a fost „Opinia publică”, acelaşi cititor a luat act de cele trei nevinovate declaraţii ce în orice societate civilizată ţin de dreptul la opinii şi a avut a observa unde au dus acestea şi cum au distrus, odată şi pentru totdeauna viaţa unui om, şi nu în ultimul rând ce însemna la vremea aceia să te afli în raporturi de simplă cunoştinţă, sau, hai să-i zicem prietenie cu o persoană cu un curriculum vitae ne aflat în moda momentului (a se înţelege pe placul regimului) ţi se puteau fabrica dosare şi ţi se distrugea viaţa.
26 octombrie 2013
Tiberiu Vanca
Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei
Radu Gyr
comentarii
de Ocean la 28 octombrie 2013 - 06:50
Sarmanul om.de ce a suferit acest avocat. Pentru ce i s/a distrus viata, cariera, si tot ce putea sa faca el. Prin munca, inteligenta, vointa. Ma intreb eu unde sunt acei” criminali” care si-au batut joc de viata acestu-i om. Daca sunt morti, se pot odihni oare in mormant, dupa ce stiu cat rau au facut. Cine erau ei sa decida soarta unui om. Sa ne fereasca D-zeu de asa oameni precum era securitatea comunista.pacat ca viata unui om a fost distrusa de mana unui comunist, doar dintrun condei. Minte nu au avut ca sa il ia de partea lor pe acest Domn avocat, si sa invete de la dansul, caci aveau ce invata foarte multe. Mai bine iau inventat ; minciuni, inscenari false. Asa suntem si cred ca asa vom fii noi Romani tot timpul, cinei/i bun, destept, harnic, inteligent. Noua nu ne trebuie, pe noi ne intereseaza doar pupincuristi,lingai, inventatori de minciuni. Nu adevarata valoare a omului. Daca a decedat acest onorat Domn sa-i fie tarana usoara.
de ioan ciarnău la 29 octombrie 2013 - 17:06
Am avut onoarea să-l cunosc personal pe avocatul Gheorghe Mărieş. Eram elev de liceu în perioada 1950-1954. Şi pentru că eram considerat consătean al lor, eu fiind din Dindeşti, am fost de multe ori bine primit în casa dumnealui. Într-adevăr, era un om de o aleasă omenie, foarte inteligent şi de un calm proverbial. Păstrz în minte şi acum imaginea cum venea în Dindeşti, cu o căruţă trasă de doi cai bălţaţi, alb cu roşu, pentru a lucra pământul de la capătul străzii mele, spre Andrid, unde avea o proprietate funciară de 10 ha teren arabil. Bietul om străbătea o distanţă de 20 km, pentru a-şi duce la bun sfârşit lucrarea Şi nu se plângea la nimeni. Felicit pe domnul Vanca Tiberiu pentru articolul publicat, prin care îl readuce în memoria colectivă pe cel ce a fost avocat Gheorghe Mărieş.
de Horia Mărieș la 29 octombrie 2013 - 17:41
Mulțumesc din suflet domnilor Tiberiu Vanca și Ioan Ciarnău pentru frumoasele rememorări.
@Ocean: Gheorghe Mărieș, născut în anul 1911 la Galoșpetreu, jud. Bihor a decedat în anul 1976 la Oradea.
Este înmormântat la cimitirul Rulikovsky din Oradea alături de soția lui, decedată anul trecut.
Bunul Dumnezeu să-i odihnească în pace.
http://www.buletindecarei.ro/2012/02/destinul-unui-fost-elev-al-liceuluivasile-lucaciu-din-carei-i.html
de Horia Mărieș la 29 octombrie 2013 - 17:54
http://www.buletindecarei.ro/2012/02/destinul-unui-fost-elev-al-liceuluivasile-lucaciu-din-carei-ii.html
de Horia Mărieș la 30 octombrie 2013 - 03:25
Destinul tatălui meu fi putut fi destinul unui om normal dacă n-ar fi avut două ghinioane enorme în viaţă.
Primul ghinion a fost cel de al doilea război mondial în care tatăl meu a participat ca şi combatant pe ambele fronturi, atât pe cel de est cât şi pe cel de vest.
Al doilea ghinion major şi cel mai devastator pentru el a fost ciuma comunistă abătută asupra României şi asupra locuitorilor ei, imediat după 6 martie 1946, data instalării Guvernului Petru Groza.
Acest regim i-a rănit foarte grav aripile dar nu i le-a frânt, i-a distrus cariera profesională şi i-a distrus parţial şi viaţa normală de familie fiindcă a fost nevoit să petreacă o mare perioadă de timp departe de ea.
Tatăl meu a suportat cu stoicism şi cu mult curaj toate necazurile pe care soarta le-a abătut asupra lui.
A fost toată viaţa lui un om onest, demn modest, harnic şi credincios care a putut să-şi ţină capul sus şi să nu-şi plece niciodată privirea în faţa nimănui.
Sărut mâna tată, pentru mine ai fost un om adevărat.
de Horia Mărieș la 10 noiembrie 2013 - 20:42
ALTE CÂTEVA DATE (FOARTE) SECI.
*** Nume de securiști ***
=========================
pomeniți în articol, așa cum apar pe site-ul C.N.S.A.S., în lista „CADRE ALE SECURITĂŢII, Lista ofiţerilor şi subofiţerilor de Securitate, verificaţi de Consiliu în urma accesului persoanelor la dosar sau ca urmare a deţinerii unei funcţii şi demnităţi publice, prevăzute de Art.3 din Legea 293/2008”. La data de 10.11.2013 sunt postaţi 2228 de ofiţeri şi subofiţeri de Securitate.
Nume: STERN
Prenume: VASILE
Variantă de nume: STERN LADISLAU VASILE
DATE DE IDENTIFICARE: născut la 04.08.1914 în DIOSIG, judeţul BIHOR, fiul lui SAMUEL şi SARA. Decedat în 1985, în CLUJ-NAPOCA.
PARCURS PROFESIONAL, GRAD, PERIOADA, UNITATE, FUNCŢIE:
– 1948 Direcţia Regională ORADEA MARE
– Locotenent 1949 Direcţia Regională ORADEA MARE Serviciul
– 1950 Direcţia Regională ORADEA MARE
– 1950-1951 Direcţia Regională CLUJ
– Locotenent-major 1952 Direcţia Regională CLUJ Serviciul Raional Central CLUJ
– 1953 Direcţia Regională CLUJ
– Căpitan 1954 Direcţia Regională CLUJ
– Trecut în rezervă la data de 30.09.1954.
Nume: DASCĂLU
Prenume: EUGEN
DATE DE IDENTIFICARE: născut la 22.11.1910 în SIRIOARA, judeţul NĂSĂUD, fiul lui LIPOT şi AMALIA. Decedat în 1985, în BAIA MARE.
PARCURS PROFESIONAL, GRAD, PERIOADA, UNITATE, FUNCŢIE:
– 1948-1951 Direcţia Regională CLUJ
– Căpitan 1951-1952 Direcţia Regională MARAMUREŞ / BAIA MARE
– Căpitan 1953 Direcţia Regională MARAMUREŞ / BAIA MARE – Şef direcţie
– Maior 1954-1958 Direcţia Regională MARAMUREŞ / BAIA MARE – Şef direcţie
– Locotenent-colonel 1958 Direcţia Regională MARAMUREŞ / BAIA
MARE.
– Trecut în rezervă la data de 01.11.1958.
Nume: SARTA
Prenume: ALEXANDRU
Variantă de nume: SARTO ALEXANDRU
DATE DE IDENTIFICARE: născut la 04.07.1924 în OCNA DEJULUI, judeţul CLUJ, fiul lui SIMION şi MARIA. Decedat în 2008, în BAIA MARE.
PARCURS PROFESIONAL, GRAD, PERIOADA, UNITATE, FUNCŢIE:
– 1948-1951 Direcţia Regională CLUJ
– 1951 Direcţia Regională MARAMUREŞ / BAIA MARE
– Locotenent 1952 Direcţia Regională MARAMUREŞ / BAIA MARE, Serviciul 8
– 1953-1955 Direcţia Regională MARAMUREŞ / BAIA MARE
– Locotenent-major 1956 Direcţia Regională MARAMUREŞ / BAIA
MARE Serviciul 8 Şef serviciu
– 1957-1958 Direcţia Regională MARAMUREŞ / BAIA MARE
– Căpitan 1959 Direcţia Regională MARAMUREŞ / BAIA
MARE Secţia 8 Şef secţie
– Căpitan 1960 Direcţia Regională MARAMUREŞ / BAIA MARE Secţia C – Şef secţie
– (Căpitan) 1961 Direcţia Regională MARAMUREŞ / BAIA MARE
– Căpitan 1962 Direcţia Regională MARAMUREŞ / BAIA MARE Secţia C – Şef secţie
– 1963 Direcţia Regională MARAMUREŞ / BAIA MARE
– Maior 1964 Direcţia Regională MARAMUREŞ / BAIA MARE Secţia C
– Şef secţie
– Maior 1965 Direcţia Regională MARAMUREŞ / BAIA MARE
– Maior 1966-1967 Direcţia Regională MARAMUREŞ / BAIA MARE
Secţia C – Şef secţie
– 1968 Direcţia Regională MARAMUREŞ/ BAIA MARE
– 1968-1973 Inspectoratul Judeţean MARAMUREŞ
– Locotenent-colonel 1974 Inspectoratul Judeţean MARAMUREŞ
– Trecut în rezervă la 10.01.1974.
*** Descrierea securiștilor ***
========================+======
Sursa: Viorel Rogoz, ETNOLOGUL ROMÂN ÎN „EPOCA DE AUR” (XXV) Alţi securişti (conivenţi şi tangenţi cu Sătmarul), Acolada nr. 7-8 iulie-august 2012, pag. 21
– LAITNER (LEITNER) ALEXANDRU comandant-adjunct al Securităţii din Carei, în anii 1948–1949. A practicat bătăile şi tortura. Ca şi majoritatea torţionarilor a emigrat în Israel.
– GLODEANU NICOLAE. A fost comandant al Securităţii din Carei – Baia Mare în anii ’50, bătăuş foarte temut.
– DASCĂLU EUGEN (DAVIDOVICI). Şef al regionalei Satu Mare a Securităţii, agent KGB. A fost, la un moment dat, şeful Securităţii din Târgu-Mureş. Având, în documentele de arhivă, consemnaţi de cercetători, doi „Dascălu”, pe funcţii omoloage, în acelaşi areal, e posibil să se fi produs, prin confuzie, o intervertire a celor două şefii de Securitate: Satu Mare cu Baia Mare.
– SARTO ALEXANDRU. Căpitan de Securitate, în direcţia regională Baia Mare, în 1958. A anchetat loturile de ţărani care s-au opus colectivizării. Unul dintre cei anchetaţi de el a fost condamnat la moarte şi executat. Se afla în Dej, în 1949, când, sub comanda colonelului Briceag, şeful lui, s-a comis uciderea a doi ţărani, recalcitranţi la comunizare (v. informaţii la Tomşa Augustin). Ancheta care, 20 de ani mai târziu, în 1969, când Sarto Alexandru era locotenent-colonel şi şef al biroului C din cadrul Inspectoratului de Securitate Maramureş, reanalizează crima, îl găseşte pe acesta nevinovat. Investigaţiile se declanşaseră de altfel la sesizarea lui, care-i denunţase pe Briceag şi Silnic (v. articolele respective).
*** Date ce necesită încă verificări suplimentare ***
=====================================================
Sursa: Viorel Rogoz, Acolada nr. 9/2011 si Acolada nr. Acolada nr. 7-8 iulie-august 2012, pag. 21
– STERN EUGEN (Este de presupus că această persoană este identică cu STERN VASILE). Locotenent de Securitate la Oradea, apoi la Someş(?!), ca adjunct de comandant, în anii ’50. Alte surse îl înregistrează căpitan la Securitatea Sighet, secţia „bande” în anii 1949-1950, ulterior acestei date, posibil comandant al structurii. Suspect de uz de armă. Nu putem localiza punctul strategic al văii someşene în care securistul Stern a schingiuit şi a îngropat „bandiţi”, dar ştim sigur, dintr-o mărturie a lui Vasile Ciolpan, că, prin 1955, era fondator secret de cimitire în Sighetul Marmaţiei. Iată declaraţia fostului gardian: „Începând de pe data de 5/6 mai 1950, au început să sosească dube cu deţinuţi. Odată cu deţinuţii a venit şi fostul ministru adjunct de Interne, Jianu Marin, împreună cu fostul colonel Baciu Ion, care a stat vreo două zile aici în localitate. Însăşi (sic!) fostul ministru a repartizat deţinuţii pe camere, la una din dube a venit un deţinut deja mort şi unul nebun, pe cel mort a dat ordin să vie căruţa de la spital şi a fost dus la spital pentru a fi îngropat şi a spus că să se facă un proces-verbal de constatare a morţii şi să semneze doi medici, dar să se păstreze secretul. Întrebând că pe viitor cum să se procedeze, mi s-a spus că tot la fel să se facă proces-verbal şi să semneze doi medici. A mai spus că împreună cu comandantul Securităţii din oraş să căutăm un loc pentru a-i putea înmormânta, dar în timpul nopţii şi să nu anunţăm moartea lor. Fostul colonel Baciu a fost de faţă când s-a hotărât felul cum va trebui în viitor să se procedeze cu cei morţi şi în felul acesta am stabilit locul, cu fostul căpitan al Securităţii judeţene din Sighet, Mureşan Alexandru, cu care am stabilit unde trebuia să fie înmormântaţi. În anul 1950, în 1951 şi în 1952, până într-un timp i-am îngropat în cimitirul oraşului, dar datorită faptului că la orice oră din noapte mai circulau oameni, am intervenit din nou pe lângă comandantul Securităţii din oraş pentru a stabili un nou loc mai ascuns. După câteva zile de la intervenţia mea, am fost chemat de căpitanul Stern, care mi-a indicat locul unde trebuia să-i transport pe cei morţi, adică în cimitirul spitalului, care este în afară de oraş. Pentru păstrarea secretului, îngroparea cadavrelor s-a efectuat numai noaptea, iar mormintele au fost mascate ca să nu se mai poată identifica. Deţinuţii decedaţi în anul 1950 şi în 1951 au fost îngropaţi cu sicrie, iar după această dată, îngroparea nu s-a mai făcut cu sicrie, deoarece nu mai aveam scândură.”(Documente în AANP ANP, dosar 1302). Stern a funcţionat şi la Satu Mare. E consemnat în lista lui Cicerone Ioniţoiu ca „specialist în schingiuiri”.
– Despre un alt criminal, Ilonczai Iuliu (este de presupus că această persoană este identică cu ILOSVAI IULIU), se ştie că a fost „ofiţer de Securitate, bătăuş şi torţionar la Inspectoratul din Satu Mare. În 1949, impreună cu seful său, Weisz Laci, i-a ucis, prin împuşcare, în ziua de 16 august 1949, pe cei patru locuitori din comuna Odoreu”.
– Informaţiile despre un oarecare Gliek, ofiţer de Securitate la Baia Mare, dar cu rază de acţiune până în Sătmar, conform arondării teritoriale, sunt extrem de puţine. Pare a fi consemnat şi în „lista” lui Cicerone Ioniţoiu sub numele de Glük”. (Este de presupus că această persoană este identică cu GLŰCK VILHELM).
– În prăfuitele dosare întâlnim şi numele Kun Andrei „angajat al Securitatii din Satu Mare, în anii 1948–1950”. Figurează pe lista lui Ioniţoiu, cu menţiunea sumară: „A omorât.“ (Este de presupus că această persoană este identică cu KUN STEFAN).
de Horia Mărieș la 12 noiembrie 2013 - 21:07
ALTE CÂTEVA DATE (FOARTE) SECI. – II
STERN, Ladislau Vasile (fiul lui Samuel şi Sara) (4.VIII.1914 Diosig, Bihor – 1985 Cluj) – în 1947 comisar ajutor la biroul de Siguranţă al Comisariatului de Poliţie din Episcopia Bihorului; în 1948 încadrat în cadrul D.R.S.P. Oradea Mare, în 1949 cu grad de locotenent, în cadrul biroului raional Carei; în 1950 transferat la D.R.S.P. Cluj, unde este avansat la grad de lt.-maj. în 1952 şi respectiv căpitan în 1954; trecut în rezervă la 30 septembrie 1954332 (v. şi M.Of. nr. 292 din 17 dec. 1947, partea I-a, p. 11158, respectiv M.Of. nr. 162 din 16 iulie 1948, partea I-a, p. 5933);
LAITNER, Alexandru – comandant-adjunct al biroului Securităţii din Carei în perioada 1948-1949, ulterior emigrat în Israel (Jela 2001; Solomovici 2004: 583);
DASCĂLU / DASZKEL, Eugen (n. DAVIDOVICI la 01.08.1910, Turda, fiul lui Ignaţ şi Pepi) – şeful Siguranţei Satu Mare (1944-1948), posibil agent sovietic, apoi şeful Serviciului Judeţean Mureş al D.R.S.P. Cluj, ulterior şef de serviciu la Regionala Cluj a D.G.S.S. (Jela 2001, Goma 2007: 118; Cosma 1994: 52, 76, 83);
KUN, Stefan – angajat în 1947 ca agent de poliţie cu atribuţii în domeniul Siguranţei la Poliţia Carei (M.Of. nr. 215 din 18 sept. 1947, partea I-a, p. 8446);
GLIECK (GLÜCK), ? – ofiţer de securitate la Baia Mare în anii ’50, cf. memorialisticii unor foşti deţinuţi politici (v. şi Jela 2001: 125); probabil Mihail Gluk, comisar-ajutor transferat în sept. 1946 de la Poliţia Satu-Mare la Comisariatul de Poliţie Salonta, Bihor (v. M.Of. nr. 222 din 25 sept. 1946, partea I-a, p. 10433);
Sursa: Iulian Apostu. “ŻYDOKOMUNA” Evreii şi comunismul – Cazul României (1944-1965) – ediţia aprilie 2013.
de Horia Mărieș la 29 decembrie 2013 - 07:05
SECURIȘTII care au nenorocit Careii, Satu Mare, Baia Mare. Și mai sunt, mulți alții.
Listă preluată din: DOINA JELA, „LEXICONUL NEGRU Unelte ale represiunii comuniste”, © HUMANITAS, 2001, ISBN 973–50–0132–2.
– Glodeanu Nicolae – comandant al Securităţii din Carei, Baia-Mare în anii ’50, bătăuş foarte temut.
– Laitner Alexandru – comandant-adjunct al Securităţii din Carei, în anii 1948–1949. A practicat bătăile şi tortura. A emigrat în Israel.
– Dascălu (Davidovici) Eugen – şef al regionalei Satu Mare a Securităţii, agent KGB. A fost la un moment dat şeful Securităţii din Tîrgu-Mureş.
– Sarto Alexandru – căpitan de Securitate, în adirecţia regională Baia-Mare, în 1958. A nchetat loturile de ţărani care s-au opus colectivizării. Unul dintre cei anchetaţi de el a fost condamnat la moarte şi executat. Se afla în Dej în 1949, cînd, sub comanda colonelului Briceag, şeful lui, s-a comis uciderea a doi ţărani, recalcitranţi la comunizare (v. Tomşa Augustin). Ancheta care, 20 de ani mai tîrziu, în 1969, cînd Sarto Alexandru era locotenent-colonel şi şef al biroului C din cadrul Inspectoratului de Securitate Maramureş, reanalizează crima, îl găseşte pe acesta nevinovat. Investigaţiile se declanşaseră de altfel la sesizarea lui, care-i denunţase pe Briceag şi Silnic.
– Gliek (?) – ofiţer de Securitate la Baia Mare. Consemnat şi în „lista“ lui Cicerone Ioniţoiu sub numele de Gluk.
– Stern Eugen – locotenent de Securitate la Oradea, apoi la Someş, ca adjunct de comandant, în anii ’50. A funcţionat şi la Satu-Mare. Consemnat în lista lui Cicerone Ioniţoiu, ca „specialist în schingiuiri“.
– Steiner (?) – anchetator de o mare cruzime, angajat al Securităţii din Satu-Mare în anii 1948–1950.
– Kun Andrei – angajat al Securităţii din Satu-Mare, în anii 1948–1950. Pe lista aceluiaşi cercetător-memorialist, cu precizarea sumară: „A omorît“.
– Tătaru (?) – locotenent, angajat al Securităţii din Satu-Mare, în anii ’50. Apare pe „lista“ lui Cicerone Ioniţoiu, cu precizarea: „zbir“
– Frisch Iancsi – torţionar şi bătăuş al Securităţii, a participat împreună cu şeful lui, Weisz, la împuşcarea a patru locuitori ai comunei Odoreu, în ziua de 16 august 1949. A bătut alte zeci de persoane în beciurile Securităţii din Satu Mare. În anii ’60 a emigrat în Israel.
– Ilonczai Iuliu – ofiţer de Securitate, bătăuş şi torţionar la inspectoratul din Satu-Mare, în 1949, cînd împreună cu şeful lui, Weisz Laci, a ucis prin împuşcare, în ziua de 16 august 1949, patru locuitori ai comunei Odoreu.
– Oroszi Miska – torţionar la Securitatea din Satu-Mare, la sfîrşitul deceniului cinci. A participat în ziua de 16 august 1949, alături de şeful lui, Weisz Laci, la asasinarea în comuna Odoreu a patru cetăţeni, după ce i-a torturat în prealabil. Foştii deţinuţi politici îşi amintesc că „avea o figură lombroziană“.
– Foldeş A. – angajat al Securităţii din Satu Mare. Provenea din vechea Siguranţă unde avusese gradul de sergent.
– Foldesi (?) – anchetator la Securitatea din Baia Mare, şeful serviciului Anchete. În subordinea lui Weiss, împreună cu care a anulat dosarele rezultate din anchetă ale unuia din loturile de copii arestaţi în 1948, fiindcă nu erau destul de incriminatoare. A redeschis ancheta, i-a supus pe copii la torturi ca să semneze declaraţiile dorite de el şi a obţinut condamnări mai substanţiale. Lotul a fost încarcerat ulterior la Tîrgşor, închisoarea minorilor.
– Weiss (Weisz) Ludovic – locotenent-colonel. Anchetator al lotului Pătrăşcanu. S-a născut la 12 februarie 1912. Membru de partid din 1945. Trecut în rezervă, „la vechime“, în martie 1960, nu înainte de a fi fost înaintat inspector în Securitate şi de a activa, în această calitate, şi la Bucureşti. Între anii 1946 şi 1953 a fost şeful Siguranţei, apoi al Securităţii din Satu-Mare. A anchetat în anii 1951–1952 şi la Oradea, ipostază în care apare consemnat în memoriile în manuscris ale preotului Liviu Brînzaş. A trecut la un moment dat pe la Haţeg. Avea, spun supravieţuitorii, 4 clase primare. În calitate de şef al Securităţii a executat prin împuşcare cel puţin 4 oameni. Iată numele fiecăruia: Pop Andrei, Chira Gheza, Biro Andrei, Gyulaj Alexandru. Este vorba de 4 ţărani din comuna Odoreu, iar omorul avea loc în august 1949. Misiunea lui Ludovic Weiss în procesul Pătrăşcanu a constat în fabricarea dovezilor complotului antistatal. În acest scop, el s-a deplasat în satul Bulci, raionul Săvîrşin, regiunea Arad, pe moşia baronului Mocsony-Stryrcea (condamnat în urma procesului la 15 ani muncă silnică) şi a arestat familia fostului administrator al moşiei, Mircea Birtaş, condamnat şi el la 10 ani, pentru crimă de înaltă trădare. Arestează şi anchetează mai mulţi localnici cu prilejul unei noi misiuni în care caută armele depozitate de complotişti. El însuşi povesteşte cu prilejul investigaţiei din 1967–1968, pentru rejudecarea procesului Pătrăşcanu, tragedia petrecută în familia unuia dintre localnicii cercetaţi. Este vorba de Adolf Iavorschi, pomicultor pe moşia lui Mocsony-Styrcea, aflat deja în stare de arest şi condamnat ulterior la 6 ani muncă silnică: „În urma verificărilor făcute în Bulci, soţia lui Iavorschi s-a urcat a doua zi în podul casei unde s-a spînzurat fără să fi lăsat vreo scrisoare.“ Documentul nu menţionează nimic despre cei doi copii mici, rămaşi orfani de mamă, cu tatăl în închisoare şi fără rude prin apropiere, familia Iavorschi fiind stabilită în acele locuri ca refugiaţi de război. După procesul, din primăvara anului 1954, Ludovic Weis a fost decorat cu ordinul Steaua RPR, clasa a IV-a, „pentru merite deosebite în muncă“. Fusese şi anchetatorul inginerului Nicolae Vasilescu-Colorado, judecat şi executat în primul proces al Canalului, care avusese loc cu doi ani înainte. Inginerul a fost torturat cu sălbăticie şi anchetat în ture, una din anchete durînd de la ora 7 la 24 cu pauză de o oră. Este ancheta pentru care exista un proces-verbal, mărturii ale victimelor vorbesc de interogatorii care au durat săptămîni.
– Mathe Matei – angajat al Securităţii din Satu-Mare, în anii ’50. Apare pe „lista“ lui Cicerone Ioniţoiu, cu gradul de locotenent. În 1948 era şeful Securităţii din Blaj. Din anchetele cu el, supravieţuitorii îşi amintesc carafa cu vin şi alături un cuţit pe care anchetatorul avea obiceiul să-l înfigă în lemnul mesei urlînd şi ameninţîndu-i cu castrarea („Îţi tai c…, mă!“). Au murit sub tortură în timpul anchetei lui cel puţin doi oameni, un învăţător pe nume Ţintaru şi un anume Răhăianu. Venea beat în arest şi trăgea cu pistolul pe deasupra capetelor deţinuţilor.
– Milea Stelian – chestor legionar din Focșani, în anii 1940-41, se ascunsese la Satu Mare. La schimbarea regimului, intrat in serviciul Securității, unde a fost „mâna dreaptă a lui Weis”, „singurul intelectual din Securitatea Satu-Mare”. Prin anii ’80 a plecat de aici și s-a stabilit la Turnu Severin.
– Nistor Victor – ofițer de Securitate în anii 1948-1950. A schingiuit și a ucis mai mulți partizani luați prizonieri. Era angajat al Securității din Satu Mare. Ajunge la Sibiu in anii ’50.
– Onuţiu Ioan – căpitan de Justiţie, la Procuratura Militară Satu-Mare. A pus concluziile de condamnare la moarte pentru unul dintre partizanii rezistenţei din Munţii Banatului. Ulterior acestuia i s-a comutat pedeapsa în muncă silnică pe viaţă, spre deosebire de ceilalţi componenţi ai lotului, executaţi în august 1958 şi 1959.
– Pavlovici Iosif – angajat al Securităţii din Satu-Mare.
– Bob Ioan – anchetator la Securitatea din Baia Mare, în anii 1958–1961. Anchetînd oameni care mai suferiseră deja condamnări, îi tortura silindu-i să recunoască acte antiguvernamentale, comploturi şi alte fapte extrem de grave în lumina noului Cod penal. A dat unui arestat să înveţe pe de rost o declaraţie în care era vorba despre arme şi medicamente primite din străinătate în vederea unei revoluţii, asemănătoare celei din Ungaria şi l-a torturat pînă ce acesta a consimţit la mîrşăvia de a-şi incrimina colegii prin această declaraţie.
– Costin Gheorghe – locotenent-major de Securitate la Baia-Mare, în 1958, cînd s-au judecat loturile luptătorilor din munţi. A efectuat ancheta unuia dintre cei condamnaţi la moarte şi a altor 25 dintre membrii lotului.
– Grünberg Titu – anchetator la Securitatea din Baia-Mare în anii ’50.
– Jigman (?) – ofiţer de Securitate la Baia-Mare la începutul regimului. Are la activ crime.
– Misăilă (?) – căpitan de Securitate la Beiuş, judeţul Bihor, în anul 1949. L-a anchetat pe preotul Liviu Brânzaş. Îl regăsim, în 1958–1961, cu gradul de maior, ca şef al serviciului Anchete la Securitatea din Baia-Mare, unde se tortura cu bestialitate. Victimele erau oameni care mai suferiseră o condamnare cîndva, arestaţi acum, conform unui cod penal reînăsprit, în urma tulburărilor din Ungaria.
– Retezan (?) – căpitan de Securitate la Oradea, în anii ’50. Consemnat în „lista“ lui Cicerone Ioniţoiu, ca participant la represiunea îndreptată împotriva ţăranilor localnici, în timpul căreia a împuşcat cu mîna lui. În satul Ucuriş, unde, după trei zile de asediu, ţăranii au fost biruiţi, au avut loc sub conducerea lui patru execuţii sumare, adică toţi bărbaţii din familia Mateoc, ulterior împrăştiată şi deportată. Mai departe, cei arestaţi au fost fără alegere, închişi în beciuri şi bătuţi, şi, după depoziţia unui martor, „şeful securiştilor, un civil, Retezatu (sic), suflecat la mîneci, lovea oamenii cu un par în cap şi peste spinare, obligînd arestaţii să recunoască şi ceea ce nu au făcut“. Un Retezaru, cu grad de colonel, apare ca şef al Securităţii din Baia-Mare între anii 1958 şi 1961, cînd au fost arestaţi cei ce mai suferiseră condamnări. Iată o caracterizare a acestuia: „Colonelul Retezaru se prezenta la anchetă ca un adevărat măcelar. Un crac de la pantalon îl sufleca mai sus, altul mai jos. La fel şi mînecile de la cămaşă. Avînd şi o constituţie malacă, inspira spaimă arestaţilor. El era acela care ordona torturile ce trebuiau aplicate.“ Portretul acesta nu-i epuizează caracterul. Era în plus de o anume abilitate: a întocmit declaraţii false ale colegilor de lot, pentru a-i păcăli pe cei ce nu mărturisiseră. Era cinic: unui deţinut de drept comun bolnav de ciroză, i-a promis eliberarea dacă depune mărturie falsă într-un dosar politic. Trăsătura lui principală este totuşi brutalitatea nemotivată de nimic: „majoritatea celor arestaţi au fost duşi direct în faţa şefului Securităţii, colonelul Retezaru, care le făcea o primire arestaţilor în felul următor: «Servus, bă, bine ai venit.» Şi cu această ocazie îi trăgea vreo şase perechi de palme, năucindu-l pe arestat, iar apoi îl trimitea la celulă“, unde îl ţinea, consemnează memorialistul, şi şase luni, aşteptarea fiind şi ea o metodă de tortură. La întîlnirea următoare, cu mînecile suflecate, colonelul spunea vesel: „Am întrerupt puţin ancheta, o reluăm acum.“
– Stern Adalbert – căpitan, subdirector la regionala de Securitate Baia-Mare în anii ’50, cînd a fost ucis în beciurile instituţiei din Tîrgu Lăpuş sau s-a sinucis prin ştrangulare Boga Pavel din Libotin, informator al Securităţii care trădase, avertizîndu-i pe partizani. Cadavrul lui Boga a fost găsit într-o fîntînă de nişte ţigani care, ameninţaţi că li se va atribui lor crima, au tăcut. Toate acestea se întîmplau între 1958 şi 1961, cînd s-a declanşat o nouă campanie de arestări, în special a celor deja condamnaţi, moment în care Stern Adalbert era anchetator şi şef al arestului la Securitatea din Baia-Mare. În această calitate, l-a torturat „amarnic“ pe un elev, Hotea Ion, obligîndu-l să semneze declaraţiile de el ticluite, unde băiatul recunoştea comploturi antistatale şi alte vinovăţii grave. Cînd venea în arest „duhnind a ţuică“, Stern le spunea prizonierilor lui: „Ştim că n-aţi făcut nimic. Ştim că nu sînteţi vinovaţi, dar sînteţi periculoşi. După un timp nu veţi mai fi periculoşi şi vă vom da drumul.“
– Ungar Iosif – angajat al Securităţii Baia-Mare în anii ’50. Provenea din fosta Siguranţă, dar a participat activ la instaurarea prin violenţă a noului regim. În campania de alegeri din 1946 a ucis oameni.
– Velniciuc (?) – locotenent-major de Securitate, anchetator penal la Baia-Mare. A fost anchetatorul lui Ion Ioanid, după evadarea acestuia de la Cavnic. Memorialistul îl prezintă ca pe un tînăr chipeş, îngrijit, corect, ducîndu-şi ancheta fără violenţe şi fără furie, cu o infinită răbdare şi, uneori, ascultînd chiar plîngerile deţinutului cu privire la regimul de detenţie dinainte. Unul dintre aceia care, „tineri şi fără experienţă nu apucaseră să se înrăiască, mai păstrînd o doză de puritate şi de sentimente omeneşti“, comentează memorialistul şi presupune că asemenea securişti trebuie să fi avut o viaţă mult mai grea decît cei complet abrutizaţi, din cauza mustrărilor de cuget. Treptat, continuă maliţios fostul deţinut, între anchetator şi anchetat se crease un fel de intimitate, acesta descheindu-se la veston, discutînd despre vreme şi viaţa scumpă, ba chiar ştergîndu-şi pantofii cu marginea perdelei. Nici ceilalţi camarazi de evadare nu au fost maltrataţi timp de o lună, cît a durat ancheta. Din descrierea făcută de Ioanid nu răzbat semnele cruzimii, ci doar ale unei nemăsurate conştiinciozităţi. Iar pe alocuri, ambiţia de a se remarca. Astfel, atunci cînd în proces anchetaţii lui au retractat cele obţinute de el în anchetă, prezent la proces, Velniciuc n-a ezitat să-i ameninţe cu pedepse aspre, cu condamnarea la moarte. Locotenentul Velniciuc apare pe lista de „criminali, schingiuitori, colaboraţionişti“ a lui Cicerone Ioniţoiu.
– Zoiomi Zoltan – angajat al Securităţii din Baia-Mare în anii ’50.
de haver la 29 decembrie 2013 - 14:59
zsolty e numele de cod sub care dadea cu subsemnatul atunci extremistul postac??? ai ars carnetul rosu de partid zsolty fiam????
de Horia Mărieș la 29 decembrie 2013 - 15:31
@ZSOLTI la 29 December 2013 – 14:05
Palpeaz-o atunci. Dar fin și cu meștesug.
Cu plăcere.
L-am uitat pe kovax. Dar o să scriu o altă erată.
de emil la 30 decembrie 2013 - 09:59
faszo(lt)brasz
beshila nu e neocomunist, nu, el e reformator și unificator, Cuza e abia un moft pe lângă el! La fel pdl și autonomiștii unguri, care atât de tare și bine ar reforma Romania pana când ar dispărea ea, nu ei! Desigur, membrii ultimului guvern Dăscălescu nu sunt neocomuniști, pentru ca ei sunt comuniști adevărați, precum mult iubitul și stimatul tovarăș cârmaci Beshila Fărăflota Mihăileanu, incendiatorul de vapoare. La rmdiszno nu se pune, ca ăștia, ca tot romanul, imparțial, sunt cu toate doctrinele, guvernele și cu toate partidele, de la Kun Bela și horthycultorul miki, amiralul din Pula, trecând prin dr. Petru Groza si pcr, pana la psd și pdl, ba chiar si cu pnl ar mai fi vrut, atâta timp cât asta aduce Ardealul cât mai departe de Romania și cât mai aproape de Ungaria, dacă se poate chiar în granițele ei. Despre Iliescu o sa spui ca e la putere și când va fi la cota – 2, în pardesiu de brad, dacă despre Năstase ai avut „inteligenta” sa afirmi ca e la putere, după ce același pirat beshila i-a „aranjat” cazarea la penitenciar.
de stalin la 30 decembrie 2013 - 22:17
http://www.cotidianul.ro/ucigasii-de-colinde-229235/
de Horia Mărieș la 31 decembrie 2013 - 13:07
Rog puțintică atenție la numele Feldös și Weiss (Weisz) Ludovic menționate de mine mai sus. Feldös scris probabil greșit ca Foldeş A. sau Foldesi (?) Apar și în textul de mai jos, preluat din Gazeta de Maramureș, Luni , 8 Martie, 2004 ANCHETE, ATITUDINE, POLITICA de Mihaela Mihalea, articolul – Din facultate, in Celula 1 Spital de la Pitesti, “Au vrut sa ma lichideze!” – autor Ciprian Dragos.
Transcriem articolul:
Dezvaluirea atrocitatilor savarsite de securistii regimului comunist continua cu povestea unui baimarean, a carui singura vina a fost sa se inscrie, imediat dupa 23 august 1944, in Asociatia Culturala a Tineretului Roman din Transilvania de Nord. Pentru “faptele sale reprobabile”, Aurel Coza a fost condamnat la “inchisoare corectionala”. Experimentul l-a marcat pe viata.
Nascut in 1926, Aurel Coza a avut o scurta, dar dura experienta cu Securitatea regimului comunist. Imediat dupa razboi, fiind student in Cluj, s-a inscris in Asociatia Culturala a Tineretului Roman din Transilvania de Nord (ACTR). Dupa cativa ani, in procesul intentat de comunisti, a fost condamnat la un an de inchisoare corectionala. In fata unei scrumiere ciobite si a catorva pachete de “Carpati fara”, intr-un sediu lugubru si congelat al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici, Coza a derulat firul evenimentelor prin memoria care nu l-a tradat.
“Medicinist” vanat
“Dupa 23 august 1944, in Transilvania de nord se puneau bazele unei republici sovietice. Atunci s-a format ACTR, afiliata la Uniunea Democrata a Romanilor. Din noiembrie 1944, pana in martie 1945, membrii ei au intreprins demonstratii in Cluj, unde eu eram student la medicina. In ‘48, Romulus Pop, unul dintre conducatorii ACTR si membru in organizatia Sumanele Negre, a fost arestat. Pe parcursul anchetei, a vorbit si de noi. S-au facut primele arestari: 14 persoane, impreuna cu altii din Miscarea Nationala de Rezistenta. Pe mine m-au cautat de Craciun, dar am reusit sa scap. Am fost fugar mai bine de o jumatate de an (eram cand in Satu Mare, cand in Pribilesti, Maramures). Apoi am lucrat la Explorari Miniere (in Muntii Sebesului), dupa care m-am integrat in grupul de fugari Dabija si ne–am adapostit in padure. M-au prins in zona garii din Satu Mare. Mergeam pe strada, cand cei ce ma urmareau au inceput sa traga in mine, fara somatie. Norocul meu a fost ca un prim glonte m-a lovit in picior, m-am dezechilibrat si am cazut, asa ca restul gloantelor au trecut pe deasupra. Voiau sa ma lichideze.
In noaptea arestului, Feldös, seful Biroului de Ancheta al Securitatii Satu Mare, i-a zis despre mine oláh gardianului Varveidö: (valah, in limba maghiara, un termen al sovinilor maghiari, de desconsiderare a romanilor, n.red.). Dupa iesirea din inchisoare, am revenit in locul acela si am numarat 12 gloante infipte in peretele casei langa care am cazut.”
Un ”sovin” roman
Ancheta a avut loc in Satu Mare, sub conducerea comandantului Weisz Laci. “A fost unul dintre primii anchetatori si era foarte mandru de asta, aratand ca ne are pe toti la mana si amenintand ca ne va distruge. Dupa cateva nopti de ancheta (care incepea intotdeauna dupa miezul noptii), mi-a propus sa recrutez oameni intr-o organizatie subversiva. In urma refuzului meu, Weisz s–a infuriat si m-a dus cu o masina pe linia de frontiera, pentru a ma lichida, ca pe un fugar. Cand am ajuns la pichetul de graniceri, s-a declansat alarma pe frontiera. Il prinsesera pe altul care vroia sa fuga. Au uitat de mine. M-au luat inapoi la Securitate, iar dupa o luna m-au mutat la Cluj. Acolo, m-a anchetat locotenentul Zicki Beiner, un evreu din Blaj: si mi-a aruncat in fata dosarul lui Romulus Pop. Cand a completat datele, m–a intrebat ce sunt. Mi-a dat doi pumni. Dupa doua zile ne-au dus pe toti la Penitenciarul Cluj, intr-o celula de 2x4m, unde dormeam pe jos 12 insi. Eram atat de inghesuiti, ca daca se intorcea unul, trebuia sa faca si restul la fel. La procesul din septembrie ne-au condamnat la 1 an inchisoare corectionala. In completul Tribunalului Militar Cluj au fost prezenti maiorul Lazar si capitanul Sturza.”
Altfel de Spital
“Am stat la Cluj pana in decembrie, dupa care am fost dusi la Pitesti, o inchisoare cu 1.300 de studenti. Am stat trei saptamani la Sectia Triaj. Dormeam pe ciment, in plina iarna. Mancam varza si o supa in care atunci cand gaseai doua linguri de arpacas, era sarbatoare. La sfarsitul anului, am fost mutat in camera 4 Spital, in care dormeam 72 de insi. Ghita Caldararu, un tigan din Ferentari, talhar celebru la acea vreme, imi povestise de camera aceasta. Mi-a zis ca acolo se face reeducare. In 31 decembrie a inceput ciomageala, in prezenta lui Dumitrescu, directorul inchisorii (condamnat in 1954, in Procesul Pitesti). Dadeau cu bate, centuri cu catarama, tuburi de cablu cauciucat. Dupa o vreme, Dumitrescu l-a strigat pe un detinut, Eugen Turcanu, care era un legionar, inchis cu inca 18 ca el. Astia au trecut de partea gardienilor si au continuat sa ne bata. In timpul paruielilor zilnice, ne luau pe rand si ne bateau pana cadeam jos. Ne puneau pe o masa mare din centrul camerei, cativa ne tineau, iar restul dadeau cat puteau. Am avut trei coaste rupte, dar pe altii i-au batut la fese si talpi, de li s-a facut carnea ferfenita si li se vedeau oasele. Turcanu m-a batut cu o catarama de metal peste fata. La o inspectie condusa de Nicolski (seful Securitatii de atunci), Marina (adjunct politic, fost muncitor la atelierele CFR Cluj), Nedelcu (comandantul Securitatii Pitesti), capitanul Simion (supraveghea Penitenciarul Pitesti) si Dumitrescu, Nicolski a observat satisfacut ca toti aveam fetele tumefiate de lovituri. Pe parcursul bataii, Turcanu i-a pus sa marturiseasca ce au “omis” la ancheta. “Nu te puteai opune cotonogelii, pentru ca tortionarii faceau jocul, iar alaturi erau gardieni. Cum comentai ceva, erau chemati gardienii, care nu te crutau. Dupa trei saptamani de teroare, am fost impartiti in celule mai mici. Am ajuns la camera 1 Spital, cu inca cinci studenti, dintre care doi erau tortionari (adjunctii lui Turcanu: Grigore Badale si Jenica Necsulescu). Acestia au continuat. Am dormit o luna pe ciment, iar la sfarsitul lui februarie m-au transferat la Sectia 1 Parter. Am avut sa dorm pe dusumea. Tortionar a fost Mihai Livenschi, insa bataile erau ceva mai rare. In iulie am fost eliberat si dus la sediul Securitatii din Pitesti (condusa de Simion, care mai tarziu a fost trimis in Baia Mare).”
Meniu de penitenciar
”La Pitesti, era o puscarie numai cu studenti. In cele sapte luni, am primit doar o singura data slanina. Carne, niciodata. Dimineata primeam un ceai chior, la amiaza – ciorba cu 80 grame paine si seara ciorba. La Cluj, primeam o ciorba sau doua pe zi, cu malai. La Satu Mare, in timpul anchetei, Vareveidö mi-a adus ciorba de burta si, in bataie de joc, a pus in ea excremente de oaie, din curte.”
de Viorel Rogoz la 19 septembrie 2014 - 12:37
La Pitesti a fost inchis si careianul Corneliu Balla, poet, traducator, eminent profesor. Avea 16 ani , cand l-au osândit. Elev la o școală celebră în Beiuș. A vorbit și a scris puțin despre această întunecată perioadă a vieții sale. Este de datoria fiului său, talentat it-ist, statornicit în Sinaia, să dea publicității , atâta cât va crede de cuviință, din dosarul mult încercatului său tată.