Art Bunavestire ajunge la Carei

• publicat la: 27 mai 2014
Art Bunavestire ajunge la Carei

Expoziţia anuală de artă contemporană Art Bunavestire, organizată de aproape trei  decenii la Negreşti-Oaş, începe să circule prin ţară. După ce anul trecut a poposit la Bistriţa, iar în prima parte a acestui an o selecţie din aceeaşi expoziţie a fost trimisă la Bacău, lucrările de la ediţia din acest an vor ajunge la Carei.

 Luni, 2 iunie 2014 de la ora 17.00 va avea loc vernisajul de pictură, sculptură și fotografie „ART BUNAVESTIRE XXVIII” al Grupului Art Bunavestire în sala de expoziții de la parter a castelului Károlyi din municipiul Carei.

Vor expune: Melania Susana Ardelean, Ion D. Ion, Dorel Petrehuș, Corneliu Pop, Ioan  Pop Prilog, Ioan Pop Vereta, Mircea Vaida.

Invitați: Alexandru Gavrilaș, Liviu Nedelcu, Cristina Gloria Oprișa, Damian Ioan Popa, acestora li se alătură artistul fotograf Francisc Ritzmann din Germania, un vechi prieten şi colaborator al careienilor şi negreştenilor.

Vor fi expuse aproximativ 40 de lucrări de pictură, sculptură şi fotografie semnate de membrii grupului negreştean.Evenimentul este organizat de Grup Art Bunavestire, Muzeul Țării Oașului Negrești-Oaș în colaborare cu Direcția de Cultură a municipiului Carei.

Expoziția va fi deschisă în perioada 2-14 iunie 2014.

Lasati un comentariu