Săptămâna mobilităţii europene

• publicat la: 9 septembrie 2014
Săptămâna mobilităţii europene

În vederea marcării evenimentului ecologic “16 -22 septembrie – Săptămâna mobilităţii europene” având ca temă centrală “’Our streets, our choice- Străzile noastre, viitorul nostru”, Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare în parteneriat cu Consiliul Județean Satu Mare, Primăria municipiului Satu Mare, Primăria Vetiș, Asociația ” 4Wild Moments”, Primăria Csenger, va organiza o amplă acţiune în data de 13.09.2014, prin care să promoveze mersul pe bicicletă şi cu caiacul – ca mijloace alternative de deplasare în Valea Someşului.

Traseul deplasării va fi:

–          pe Someş cu caiacele de pe raza municipiului Satu Mare până în Csenger

–          pe malul stâng al Someșului cu bicicleta din muncipiul Satu Mare, de-alungul pistei de bicicliști realizată prin proiectul HURO ”Pe două roți” până la graniţa cu Ungaria

Programul zilei va fi:

–  deschiderea acțiunilor și întâlnirea participanților (biciliști, caiaciști) va avea loc la ora 11.00 la cap pod Decebal

– ora 11.00 – 12.00: manifestări rodeo freestyl – acrobații cu caiacele și plimbări cu caiacele pe râul Someș din municipiul Satu Mare. Locație: la baza podului Decebal

– ora 12.00: marș ciclist pe malul stâng al Someșului pe pista de bicicliști realizată prin proiectul HURO ”Pe două roți” până la graniţa cu Ungaria (localitatea Oar, borna L.86)

– între orele 13.00-16.00 toți doritorii de a trece în Ungaria cu bicicleta o pot face având în vedere că va fi deschis punctul temporar de trecere (localitatea Oar, borna L.86)

După sosirea participanţilor din România şi Ungaria, în zona de graniţă din vecinătatea localității Oar (digul de pe mal stâng al râului Someş, pe direcţia bornei L.86) va avea loc o dezbatere publică pe tema viitoarelor proiecte de interes comun în domeniul protecției mediului în contextul domeniilor de eligibilitate ale Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria România 2014-2020 care urmează să se devină operațional în primăvara anului 2015.

Manifestările dedicate acestui eveniment se vor finaliza cu o binemeritată masă câmpenească asigurată de Primăria comunei Vetiș.

Pe această cale, pe data de 13.09.2014, organizatorii invită la acest eveniment toţi sătmărenii care doresc să participe cu bicicleta sau cu caiacele, dorind ca împreună cu organizatorii să promoveze mijloacele de transport alternative în defavoarea celor poluante.

Lasati un comentariu