Pagina principala / Opinii / Confesiunile unui asasin economic

Confesiunile unui asasin economic

Am citit (cu creionul în mână) pe nerăsuflate, ca pe un roman poliţist foarte bun, cartea „Confesiunile unui asasin economic” de John Perkins, publicată în 2004, în SUA, şi în 2010, în România, la Editura Litera.

Pentru a înţelege lumea în care trăim, informaţiile primite de la mass-media din România sunt complet nesatisfăcătoare; trebuie să citim cărţi, ca această carte pe care o recomand cu căldură. Pentru a vă convinge, am selectat mai multe pasaje din această carte.

John Perkins a fost admis în 1966 la Colegiul economic al Universităţii din Boston (UB). Prin (prima) soţie cunoaşte pe „unchiul Frank”, „preşedinte executiv al celor mai înalte eşaloane ale Agenţiei Naţionale de Securitate (National Security Agency/NSA), cea mai puţin cunoscută – dar, după opinia multora, şi cea mai mare – organizaţie de spionaj din ţară” (p.31). Deoarece „o slujbă în cadrul NSA îţi dădea posibilitatea amânării încorporării” la terminarea UB, John Perkins face testarea la NSA, în urma căreia este “catalogat ca asasin economic ideal” (p. 290).

Se alătură în 1968 agenţiei guvernamentale Peace Corps (Corpul păcii) şi este trimis în Ecuador, unde „experimentează în mod direct practicile de înşelătorie şi de distrugere practicate de companiile petroliere şi de agenţiile guvernamentale, precum şi impactul lor negativ asupra culturilor băştinase şi a mediului înconjurător” (p. 290). În Ecuador, se întâlneşte, în 1970, cu vicepreşedintele unei firme de consultanţă internaţională, Chas. T. Main Inc. (MAIN), care, „uneori, avea statut de colaborator al NSA”. (p. 35) În ianuarie 1971, John Perkins se angajează la MAIN ca economist şi „trece printr-o instrucţie strict secretă, în Boston, în vederea calificării ca asasin economic” (p.290), unde „odată implicat, eşti implicat pe viaţă” (p. 41).

John Perkins a fost asasin economic timp de zece ani, până la 1 aprilie 1980, când, deprimat, simţind că banii şi puterea l-au prins în capcană, demisionează de la MAIN.

În Prefaţa din august 2004 a cărţii, John Perkins scrie, foarte elocvent:

„„Mercenarii sau asasinii economici (AE) sunt profesionişti extrem de bine plătiţi care escrochează ţări din întreaga lume pentru sume ajungând la trilioane de dolari. Ei direcţionează bani de la Banca Mondială, de la Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internţională (USAID), precum şi de la alte organizaţii de „ ajutorare” străine către seifurile corporaţiilor-gigant şi către buzunarele acelor câteva familii de bogătaşi care controlează resursele naturale ale planetei. Mijloacele de care uzează în acest scop variază de la rapoarte financiare frauduloase, alegeri trucate, mită, şantaj, sex, ajungându-se până la crimă. Jocul lor datează de când datează şi imperiul, căpătând însă noi şi terifiante dimensiuni în această perioadă de globalizare.

E cât se poate de firesc să fiu la curent cu această realitate, căci eu personal am fost nici mai mult, nici mai puţin decât un astfel de AE.”

Am scris aceste rânduri în 1982, la începutul unei cărţi având titlul provizoriu Conştiinţa unui asasin economic. Cartea era dedicată preşedinţilor a două ţări, foşti clienţi de-ai mei pe care i-am respectat şi pe care i-am considerat spirite înrudite – Jaime Roldos, preşedintele Ecuadorului, şi Omar Torrijos, preşedintele Republicii Panama. Amândoi muriseră în 1981, în tragice accidente de avion. Morţile lor nu au fost însă accidentale. Ei au fost asasinaţi deoarece se opuneau fraternizării dintre capii corporaţiilor, ai guvernului şi ai băncilor, al căror scop nu era şi nu e altul decât clădirea imperiului global. Noi, AE, am ratat ocazia de a le schimba opiniile, drept care a intrat în scenă cealaltă categorie de asasini economici, mai precis şacalii controlaţi de CIA, care ne suflau mereu în ceafă, gata să intervină.

Am fost convins să renunţ la a mai scrie această carte. Am mai început-o de vreo patru ori în decursul următorilor douăzeci de ani. De fiecare dată, decizia mea de a o reîncepe a fost influenţată de evenimentele mondiale curente: invazia americană în Panama din 1989, primul război din Golf, Somalia, ascensiunea lui Osama bin Laden. Şi totuşi, ameninţările sau mita m-au determinat de fiecare dată să mă opresc.

… Nimic din cele scrise în această carte nu este ficţiune. Este povestea adevărată a vieţii mele. În cele din urmă, un editor mai curajos, unul dintre cei care nu erau controlaţi de vreo corporaţie internaţională, a consimţit să mă ajute să trec la relatarea ei.

Această poveste trebuie istorisită. …. Dar, ceea ce mi se pare cel mai important, această poveste trebuie spusă, deoarece astăzi, pentru prima dată în istorie, o ţară are capacitatea, banii şi puterea de a schimba actuala stare de lucruri. Aceasta este ţara în care m-am născut şi pe care am slujit-o ca AE: Statele Unite ale Americii.

Ce m-a determinat oare ca, în cele din urmă, să ignor ameninţările şi mita? Răspunsul scurt şi imediat ar fi acela că unicul meu copil, Jessica (din a doua căsătorie, n.n), a absolvit liceul şi a pornit-o în lume pe cont propriu. Atunci când, nu demult, i-am vorbit despre preocuparea mea legată de publicarea acestei cărţi, împărtăşindu-i unele din temerile mele, ea mi-a răspuns astfel:

– Nu-ţi fie teamă, tati! Dacă ţi se întâmplă ceva, voi continua eu de acolo de unde ai rămas tu. Trebuie să facem asta pentru nepoţii pe care sper să ţi-i pot dărui într-o bună zi.

Aceasta este versiunea scurtă a răspunsului.

integral pe cotidianul.ro