Arhiva pentru 27 iunie 2018

Peste 240 de participanți la cursurile organizate de AJOFM Satu Mare în primul semestru din 2018
În perioada ianuarie – iunie 2018,Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare a cuprins în programe de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale de formare profesională a adulților Cluj și Vâlcea, 241 persoane. În perioada de referință au fost organizate 14 programe de formare profesională
Mai multe articole

Ridicaţi catarge cu drapel românesc şi la Carei
În cursul săptămânii trecute a fost inaugurat şi sfinţit un catarg cu drapel românesc la Amaţi în prezenţa lui Robert Laszlo – managerul CJCPCT Satu Mare (fiu al satului Amați), Cecilia Marinescu – directoarea de cancelarie al prefectului Județului Satu Mare, Ioan Pop – consilier județean,

Liceul Teoretic Carei obţine loc doi la categoria „Plantare” din cadrul Concursului Național ecOprovocarea
Cei 277 de voluntari de la Liceul Teoretic Carei s-au clasat pe locul al doilea la categoria „Plantare” în cadrul Concursului Național ecOprovocarea. În competiție s-au înscris alte 107 școli din 37 de județe ale țării. Elevii din Carei au reușit să planteze 5.815 puieți. În cadrul programului

Consecinţele postării de imagini de la periferia Careiului
Am fost sunată de 2 ori în cursul acestei zile de o persoană care afirmă insistent că ar fi posesorul resturilor de la tăierile animale pe care le-am postat ca imagini în cursul dimineţii de marţi 26 iunie 2018. Încerc să îi explic că am primit aceste imagini de la cititorii deranjaţi

Am scos steagul românesc la vedere! Primul protest organizat în faţa Primăriei Carei
ASTRA Carei are documentele potrivit cărora a solicitat 3 locaţii pentru catargul cu drapel românesc. Speriaţă de protestul decent şi regulamentar al românilor( primul de după 1990) împotriva interzicerii amplasării unui catarg cu drapel românesc la Carei, conducerea Primăriei manipulează

Ziua Drapelului la Carei fără primar sau viceprimar
Marți, 26 iunie 2018, de la ora 10.00, la Monumentul Ostaşului Român din municipiul Carei a avut loc un Moment Solemn în cinstea Zilei Drapelului Naţional. Au fost prezente structurile MAI, consilieri locali, precum şi fraţii noştri din judeţele Covasna, Harghita, Braşov de la Calea Neamului