Arhiva pentru septembrie, 2018
Artiști careieni expun la Galeria de Arte Plastice a Consiliului Județean Satu Mare. Fără presă careiană menţionată
Joi, 6 septembrie 2018, începând cu ora 16.00, la Galeria de Arte Plastice a Consiliului Județean Satu Mare va avea loc vernisajul expoziției de artă fotografică cu citate din creația lui Mihai Eminescu, la împlinirea a 129 de ani de la trecerea la eternitate a poetului de geniu. Expoziția cuprinde 100 de fotografii realizate de membrii Fotoclubului
Mai multe articole
În atenţia părinţilor copiilor cu cerinţe educaţionale speciale
Dragi părinţi ai copiilor cu CES, adică cu cerinţe educaţionale speciale, nu uitaţi că în perioada 1-30 septembrie trebuie să depuneţi la şcolile unde învaţă copii dumneavoastră cererile specifice pentru a beneficia de alocaţia de hrană conform legii. De asemenea cei care posedă si
Cât costă reparaţia unui Renault Fluence de la Primăria Carei?
Maşina Renault a primarului, pardon, a Fundaţiei de promovare a turismului local, este de negăsit în ultima perioadă. Nici în faţa Primăriei nu se vede şi nici în faţa casei de pe Căplenilor nu este parcată. Se justifică atunci de ce am văzut parcat în faţa intrării din Primărie Mercedes
Cine primeşte vouchere de vacanţă la Primăria Carei?
„Una dintre cele mai importante măsuri ale Guvernului României va fi menţinută şi în 2019. Fiecare român, care lucrează în sistemul de stat, va beneficia şi anul viitor de vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 lei”, se menţionează în comunicatul remis Agerpres. Voucherele
26% promovabilitate la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului
Rezultatele examenului de Bacalaureat (înainte de contestații), sesiunea august-septembrie 2018, s-au afișat la centrele de examen și sunt postate pe pagina web www.bacalaureat.edu.ro . La nivelul județului Satu Mare, din totalul de 698 candidați înscriși,
,,De ce mai plătim taxe de gunoi dacă nimeni nu se ocupă ….? ,, întreabă careienii
Careienii sesizează Buletin de Carei despre realităţile din oraş. ,,Oarecum cine este responsabil CA sa face curatenie langa Lebada langa containerele de gunoi dinafara,ca aproximativ 3 saptamani se simte mirosul placut de acolo.Pentru ce platim taxe de gunoi daca nimeni nu ocupa cu problema asta.
Simpozion dedicat Dictatului de la Viena. Av.Valer Cîmpian, primarul Careiului în 1940
Vineri, 31 august 2018, la Sala Festivă de la Colegiul Tehnic Iuliu Maniu a avut loc un simpozion dedicat Dictatului de la Viena şi consecinţelor acestuia pentru români. Asociaţia foştilor expulzaţi şi refugiaţi din 1940, filiala Carei, a avut ca invitaţi persoane deosebit de bine documentate
Fostele glorii al handbalului mondial onorează ,,Memorialul Mircea Dohan,, la handbal din Carei
TURNEU INTERNAȚIONAL DE HANDBAL „MEMORIALUL MIRCEA DOHAN- CUPA NIRO”- ediția a VII-a la Carei în perioada 05-08 septembrie 2018. Careiul va deveni capitala handbalului naţional juvenil pentru câteva zile. Mulţumim marii familii Dohan pentru introducerea Careiului pe harta naţională
Comemorare la Carei a martirilor şi supravieţuitorilor Dictatului de la Viena
Vineri, 31 august 2018, a avut loc la Carei comemorarea Dictatului de la Viena din 1 în 1940 în urma căruia românii au fost expulzaţi şi refugiaţi. La Monumentul comemorativ al foştilor refugiaţi a fost săvârşit un parastas în memoria martirilor de către vicarul foraneu pr.Radu Filip
SăucaFest 2018
În perioada 7-9 septembrie 2018 va avea loc evenimentul ,,SăucaFest 2018,,- Festival anual al comunitatii rome pentru facilitarea includerii persoanelor marginalizate in comunitate, parte a proiectului *Servicii Integrate pentru Revigorarea Comunitatii Marginalizate *Cod SMIS proiect:101824 –



Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei