Poliția informează

• publicat la: 14 January 2021
Poliția  informează

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 13 ianuarie a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 60 de sancțiuni contravenționale.

 Astfel, la data de 13 ianuarie a.c., pe lângă activitățile de control desfășurate în contextul stării de alertă, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 60 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 25 900 de lei.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul unui conducător auto.

 

Părăsirea locului accidentului constituie infracţiune

 Ieri, 13 ianuarie a.c., în jurul orei 18.30, poliţia a fost sesizată că în localitatea Mădăras a avut loc un eveniment rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

 Un tânăr de 19 de ani, din Mărăras, care circula în calitate de pieton pe partea carosabilă a Drumului Județean 108L, a fost surprins şi accidentat de un autoturism condus în aceeaşi direcţie, de un consătean de 25 de ani. Conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, fiind identificat în scurt timp de polițiștii Serviciului Rutier.

 În urma impactului, pietonul a fost rănit ușor şi transportată la spital. Testarea cu aparatul etilotest a relevat că niciunul din cei doi participanți la trafic nu se aflau sub influenţa alcoolului.

  Tot ieri, 13 ianuarie a.c., în jurul orei 15.00, poliţiștii rutieri negreșteni au fost sesizați de către U.P.U. Satu Mare cu privire la faptul că la unitate s-a prezentat o femeie de 57 de ani, din localitatea Batarci, care prezenta leziuni în urma unui eveniment rutier produs în cursul zilei.

Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că o femeie de 35 de ani, din localitatea Batarci,  care se deplasa cu un autoturism în localitatea de domiciliu, nu a adaptat viteza într-o curbă la stânga, a pierdut controlul direcţiei şi a intrat într-un  podeț situat în afara părții carosabile.

În urma impactului conducătoarea auto a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, iar pasagera din dreapta în vârstă de 57 de ani care a fost rănită ușor a fost transportată cu un alt autoturism la U.P.U. Satu Mare pentru îngrijiri medicale.

Șoferița a fost identificată de polițiștii, a fost testată cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

În ambele cazuri, poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Lasati un comentariu