Memorialul Mircea Dohan sprijinit de Federația Română de Handbal

• publicat la: 23 august 2022
Memorialul Mircea Dohan sprijinit de Federația Română de Handbal

Asociatia Club Sportiv Mircea Dohan, în parteneriat cu Asociatia Club Sportiv Team Cristian Gațu organizează cea de a X-a ediție a Memorialului Mircea Dohan la handbal, care va avea loc în
perioada 26-27 august 2022 la Carei, jud.Satu Mare.

Competiția este destinată atât juniorilor Ill (băieți, născuți 2008-2009) cât și junioarelor Ill (fete născute 2008-2009). 20 de echipe din mai  multe județe din România și echipe din străinătate se vor întâlni în turneu.
Competiția se deschide oficial vineri, 26 august 2022, ora 10,00 în Sala de Sport a Liceului Tehnologic luliu Maniu din Carei. str luliu Maniu. nr 2 .

Considerație pentru familia regretatului sportiv careian Mircea Dohan care face eforturi an de an pentru organizarea sub egida Federației Române de Handbal a importantei competiții de la Carei!

Considerație și pentru gloriile handbalului românesc care onorează cu prezența municipiul Carei și încurajează astfel de activități sportive!

Buletin de Carei

P.S.

Conducerea Primăriei Carei dă dovadă din nou de discriminare și rea-voință, lipsind cu desăvârșire dintre organizatori sau susținători.

Lasati un comentariu