15 noiembrie 1868: S-a născut Emil Racoviță, fondatorul primului Institut de Speologie din lume

• publicat la: 15 noiembrie 2023
15 noiembrie 1868: S-a născut Emil Racoviță, fondatorul primului Institut de Speologie din lume

Astăzi, 15 noiembrie 2023 se împlinesc 155 de ani de la nașterea lui Emil Racoviță, fondatorul PRIMULUI Institut de Speologie din lume.

La Colegiul Național Emil Racoviță din Cluj Napoca este depozitat la subsol, în drum spre WC-ul la care au acces copiii, bustul renumitului român Emil Racoviță, fost președinte al Academiei Române.

Bustul a fost amplasat în fața Colegiului Național Emil Racoviță din Cluj Napoca dar a fost înlăturat prin proiectul arhitectului Arnold Maczalik acceptat de consilierii clujeni.

Tratamentul de cea mai joasnică speță aplicat memoriei românului Emil Racoviță care a fondat PRIMUL Institut de Speologie din lume și a fost președinte al Academiei Române  nu face cinste autorităților clujene și administrației Boc.

Emil Racoviță a fost un savant, explorator, speolog și biolog român, considerat fondatorul biospeologiei (studiul faunei din subteran – peșteri și pânze freatice de apă).

Emil Racoviță s-a născut la Iași în 1868. Tatăl lui, Gheorghe Racoviță, era magistrat și membru
fondator al societății literare Junimea și se trăgea dintr-o veche familie de boieri moldoveni, iar mama, Eufrosina Stamatopol, era o talentată pianistă.

A fost ales academician în 1920 și a fost președinte al Academiei Române în perioada 1926 – 1929.

În 1900, devine director-adjunct al Laboratorului Oceanologic „Arago” din Banyuls-sur-Mer, Franța.

Ca urmare a descoperirii unor noi specii de crustacee în peștera Cueva del Drach din Mallorca, vizitată în 1904, domeniul îl fascinează și renunță la cercetarea în oceanologie pentru a se dedica ecosistemelor subterane. La intrarea în oraș există o statuie a lui Emil Racoviță.

În 1907, va publica „Essai sur les problemes biospeologiques”, prima lucrare importantă dedicată biospeologiei din lume. După aceea, va iniția un program internațional de cercetare numit „Biospeologica” care să studieze fauna peșterilor, la început ca o activitate privată, dar în 1920, înființează la Cluj primul Institut Speologic din lume. Pe lângă numeroși cercetători români, Racoviță aduce la Cluj și o echipă de prieteni biologi de renume, doi francezi (Jules Guiart, René Jeannel) și un elvețian (Alfred Chappuis).

În august 1940, prin Dictatul de la Viena, Clujul a intrat sub ocupația Ungariei hortyste  iar Emil Racoviță se va muta la Timișoara, în timp ce Institutul Speologic va fi condus de prietenul său elvețian (deci  neutru) Alfred Chappuis.

După reîntoarcerea nordului Transilvaniei ca teritoriu al României, prin victoria Armatei Române din 11 octombrie 1944, se va întoarce la Cluj, dorind să reorganizeze institutul, dar va muri înainte de a termina aceasta, la vârsta de 79 de ani.

Descoperiri științifice
În timpul expediției din Antarctica Emil Racoviță a avut posibilitatea să studieze viața imenselor
mamifere acvatice, dar și a pinguinilor. El a rămas în istoria științei ca descoperitor al balenei cu
cioc.
Funcții deținute
 Senator, reprezentat al Universității din Cluj 1922-1926
 Rector al Universității din Cluj 1929-1930
 Președinte al Academiei Române de Științe 1926 – 1929
 Director al Institutului de Speologie 1920 – 1947
 Membru al mai multor asociații științifice

Lasati un comentariu