Apaserv SA fabrică adrese compromițătoare împotriva candidatului independent Ilie Ciută

• publicat la: 24 septembrie 2020
Apaserv SA fabrică adrese compromițătoare împotriva candidatului independent Ilie Ciută

La câteva zile după anunțarea candidaturii pentru Consiliul Local Carei ca independent a consilierului  Ilie Ciută acesta a fost ,,vizitat,,  de un desant de la Apaserv, operatorul de apă din județul Satu Mare, desant condus de Levente Karpinszki. Urmarea acestei vizite a fost fabricarea de probe pentru discreditarea consilierului Ilie Ciută. Pentru că nu au găsit nimic concret  ilegal.

Împotriva candidatului independent Ilie Ciută  nu se aplică doar  linșajul mediatic de către consilierul și finul primarului evazionist Kovacs ci s-a trecut și la faza fabricării de probe. Este singurul candidat de consilier care este atacat și  hărțuit de angaajtul analfabet funcțional din Primăria Carei. Cu alte cuvinte careienii plătesc un angajat la Primăria Carei care să atace un consilier municipal ce informează constant contribuabilii doar pentru că acestea verea să candideze ca  și independent pentru un nou mandat.

Apaserv SA a trimis un desant la adresa consilierului Ciută imediat după ce acesta a anunțat că va candida ca și independent pentru un loc în Consiliul Local.  Desantul era condus de către Levente Karpinszki. Urmare a asaltului din partea Apaserv la locuința consilierului Ciută, acesta a depus  o adresa prin care solicita explicații.

Deși singurul care s-a uitat la toate contoarele precum și la toate instalația independentă de racordurile Apaserv a fost  Levente Karpinszki, adresa este semnată și de alți angajați de la Apaserv Carei.

La Apaserv Carei este angajat și Oprea Sorin care se află pe lista de candidați pentru Consiliul Local din partea PSD împreună cu soția sa, Oprea Dorina, director adjunt la Liceul Tehnologic Iuliu Maniu.

Potrivit celor declarate de Ilie Ciută, în ultimii 16 ani vin de cel puțin 3 ori anual angajați de la Apaserv pentru a verifica contoarele. Timp de 16 ani nu a existat nicio problemă nici cu contoarele, nici cu căminul dar acum, în plină campanie electorală, Apaserv fabrică probe pe care nu le poate dovedi.

Nici Apaserv și nici analfabetul funcțional angajat la Primăria Carei nu au fost capabili să ia în considerare faptul că montarea contoarelor aparține angajaților Apaserv! Ei sunt cei care umblă la contoare, le verifică și le schimbă dacă acestea nu mai corespund.

Deci făcătura e dovedită tocmai de ei prin afirmații care combat tocmai activitatea lor.

,,

Nu sunt nici ministru, nici parlamentar și nici vreun inspector la DNA sau DGA ci doar un consilier municipal. Am aceeași societate de producție din 1991 fapt ce îmi asigură independența financiară.
Nu am contracte cu statul, nu depind de banul public și deci nu sunt șantajabil.
Pentru fiecare ședință de consiliu la care particip îmi aloc timp de studiu al materialelor ce mi se oferă.
Pe baza acestor documente mă exprim după experiența mea profesională. Deci deranjează atât de rău prezența mea în Consiliul Local?
Ce vor să mai ascundă de ochii careienilor?
Am numeroase proiecte inițiate, unele aprobate și aplicate, altele respinse și apoi aprobate ca venind din partea grupului majoritar.
E drept că am câștigat și două procese împotriva celor care își bat joc de banii careienilor, că am semnalat mereu lucrările de PROASTĂ calitate ce se fac în Carei sau care se facturează și nu sunt realizate.
Nu doar eu sunt cel care semnalează aspecte nelegale. Camera de Conturi a descoperit prejudicii de 577 mii lei la Primăria Carei si a depus plângere penală la Parchet. Nu eu sunt de vină că s-a îngropat acolo.
Ministerul Lucrărilor publice, al Dezvoltării și Administrației a redactat deja 2 NOTE DE NECOMFORMITATE pentru 2 dintre marile proiecte trecute de primar la realizări. Iar acum primarul vrea să plătim zeci de mii de lei pentru un avocat care să îi apere lui neregulile.
Faptul că informez careienii despre aceste aspecte a devenit deranjant pentru grupul de interese ce a acaparat orașul. Acesta este motivul pentru care are loc campania de discreditare.
Adresa Apaserv se vede și de pe LUNĂ că este o făcătură din moment ce nu se atașează nicio probă pentru susținerea ei. Nu există nicio imagine cu un contor la care s-a umblat, vreo factura care să apară ca neplătită, etc.
De 16 ani am domiciliul la această adresă si niciodată Apaserv nu a dat buzna cu desant de 7 oameni ca să mă sperie ci doar în momentul în care am decis că voi candida ca independent.
Nimeni nu a reusit vreodată să îmi impună să abdic de la principiile mele și nici nu va reuși.
M-au înjurat, m-au linșat mediatic, mă discreditează fără probe, mai rămâne să mă atace fizic că în rest au aplicat toate metodele,,   scrie pe pagina sa consilierul total independent Ilie Ciută.
.
Buletin de Carei

 

Lasati un comentariu