Sectiunea » Social
În judeţ sunt 80.567 de beneficiari pensii pe variate criterii
Prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip a condus astăzi, 30 octombrie 2017, şedinţa lunară a Colegiului Prefectural. Primul subiect de pe ordinea de zi a fost prezentat de către Radu Coșa directorul executiv interimar al Casei Județene de Pensii Satu Mare care a informat membrii colegiului privind activitatea și principalele modificări
Mai multe articole
Regimului de securitate socială a salariaților se aplică și cetățenilor români care lucrează în Uniunea Europeană
În conformitate cu prevederile art, 22^1 din Legea 76/2002 privind sistemul de protecție socială, persoanele care sunt supuse legislației de asigurări sociale din Romania, în condițiile prevăzute de reglementările Uniunii Europene cu privire la aplicarea regimului de securitate socială
Agenții economici pot încheia Contracte de ucenicie
Ucenicia la locul de muncă se adresează persoanelor interesate, cu vârsta de peste 16 ani care din vointă proprie, încheie un contract de ucenicie cu un angajator, in scopul obtinerii unei calificări. Contractul de ucenicie este un contract individual de munca de tip particular, incheiat pe durata
1172 de locuri de muncă vacante în judeţ
AJOFM oferă pentru săptămâna următoare 1172 locuri de muncă vacante dintre care doar 57 sunt pentru persoanele cu studii superioare. Structura pe meserii : MESERIA Locuri ADMINISTRATOR BANCAR/PRODUS LEASING 1 ADMINISTRATOR CONT 1 AGENT CURATENIE CLADIRI SI MIJLOACE DE TRANSPORT 1 AGENT
Scade rata şomajului în judeţ
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare, comunică o rată a șomajului la sfârșitul lunii septembrie de 3,12% în scădere cu 0,16% față de luna august 2017. Numărul total de șomeri înregistrați la AJOFM Satu Mare este de 4728 de persoane din care femei 1980. Din numărul
Doar 236 din 833 elevi îndreptăţiţi la pensie de urmaş au depus adeverinţe justificative
Studenţii şi elevii care au pensii de urmaş trebuie să aducă de urgenţă adeverinţă că frecventează cursurile şcolare sau universitare pentru a primi în continuare pensia de urmaş. Deoarece a început anul universitar, revenim în sprijinul studenţilor care beneficiază de pensie
Locuri de muncă vacante. 66 oferte pentru cei cu studii superioare
AJOFM oferă pentru această săptămână 535 locuri de muncă vacante dintre care 66 se adresează persoanelor cu studii superioare. Structura pe meserii : MESERIA Locuri ACOPERITOR METALE 5 AGENT CONTRACTARI SI ACHIZITII (BROKER
Şedința Comisiei de Dialog Social
În data de 26 septembrie a avut loc ședința Comisiei de Dialog Social condusă de prefectul județului Satu Mare ,în prezența secretarului general al ANOFM București, doamna Iulia Cîrcei .La ședință au participat membrii Comisiei de Dialog Social , viceprimarul municipiului Satu Mare doamna
14.442 de persoane cu dizabilităţi în judeţul Satu Mare. 3 copii din Carei au beneficiat de intervenţie timpurie
Prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip, a condus miercuri, 27 septembrie, şedinţa lunară a Colegiului Prefectural. În cadrul şedinţei, Gabor Gnant reprezentantul Organizației Asociația Caritas a Diacezei Satu Mare a prezentat proiectul „Clopoțelul sună pentru toți! – protocolul
Peste 1.000 de locuri de muncă vacante în judeţ
Explozie de locuri de muncă vacante în judeţ. După ce luni de zile ofertele au stagnat in jurul cifrei de 390 avem acum solicitări si de 500 de posturi vacante pentru montator subansamble. Se caută în număr mare si asistenti medicali, infirmiere, agenti de securitate, lăcătusi mecanici



Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei