După 60 de ani

• publicat la: 19 august 2012
După 60 de ani

Sâmbătă, 18 august 2012, Școala cu clasele I-VIII „Vasile Lucaciu” a fost martora unui eveniment desosebit. Promoția 1952 a Liceului „Vasile Lucaciu”, ce funcționa la acea dată în clădirea școlii generale de astăzi, au aniversat 60 de ani de la absolvire.

O întâlnire emoționantă, cu trăiri intense și noian de amintiri. Peste douăzeci de domni și doamne, emoționați ca niște adolescenți, au venit din toate colțurile țării spre a se reîntâlni cu foștii colegi. Acum 60 de ani au fost 82 de absolvenți, dar mulți dintre ei au trecut în eternitate, o parte nu au putut fi contactați, iar alții nu au răspuns invitației din motive obiective.

Pentru că dintre profesorii care au predat acestei generații de absolvenți nu se mai află nici unul în viață, Ioan Condor, profesor universitar și Ioan Pintea, „sufletul organizării acestui eveniment deosebit” ( cum remarca frumos Ioan Condor), au fost cei care au condus ora de dirigenție. Aceasta a debutat cu un cuvânt de bun venit adresat de Profesorul Ioan Condor, care a evocat condițiile aspre în care au învățat și apoi au absolvit un liceu, ceea ce la vremea respectivă era o realizare deosebită.

„Cei 82 de absolvenți de liceu am învățat și ne-am format în condiții grele, chiar foarte grele. În primul rând, familiile noastre erau sărăcite de Al Doilea Război Mondial și de marea secetă din anul 1946-1947. În al doilea rând a intervenit Reforma Învățământului, care a adus modificări importante în sistemul de învățământ. Printr-un efort deosebit al familiilor noastre și prin seriozitatea pregătirii noastre, cu sprijinul prețios al profesorilor noștri am reușit o adevărată performanță prin absolvirea liceului” a afirmat  Ioan Condor.

Alături de părinți, profesorii sunt elogios evocați, iar amintirea lor este si acum vie în memoria celor care le-au fost elev, prin cuvintele aceluiași vorbitor: „Într-adevăr am avut mulți profesori valoroși care au reușit să ne stârnească interesul de a învăța și ne-au transmis, cu dragsote și pasiune, cunoștințe bogate și actuale în domeniul de specialitate la care au predat. Aș aminti aici doar câțiva dintre aceștia: Augustin Ossian, la istorie, Valeriu Palaghiță, la limba română, Cornelia Miculaș, la matematică, Iosif Pteancu, la științe naturale, Andrei Bogdan, la geografie.

Cu asemenea profesori nu este surprinzător să aflăm că toți cei din această generație au urmat studii superioare și au avut cariere profesionale încununate de mult succes.

Și-au amintit apoi de serbările școlare de sfârșit de an. Acestea se bucurau mereu de prezența nepotului lui Vasile Lucaciu. Nu au lipsit nici amintirile amuzante ce au condimentat cu reprize de râs întâlnirea. Una dintre aceste întâmplări  petrecute  în școală, l-a avut ca  protagonist pe  chiar Ioan Condor. Acesta a  urcat fără permisiunea nimănui în podul școlii, unde a  prins câțiva porumbei pe care i-a ascuns în dulapul personal de pe coridor.

Aflat în trecere, pedagogul școlii a auzit zgomote ciudate ce veneau din dulap și a solicitat proprietarului să-l deschidă. În acel moment păsările captive au zburat în fața pedagogului. Bineînțeles ca nu a fost scutit de pedeapsă, care, de data asta, a fost tunderea chilug a îndrăznețului elev.

Nu au fost uitaţi nici cei trecuţi la cele veşnice,profesori şi elevi deopotrivă,cei prezenţi deplasându-se la  locurile de veci unde aceştia se odihnesc.

Ziua-eveniment s-a încheiat în aceiaşi atmosferă festivă la un restaurant din oraș unde au servit masa și au depănat alte amintiri, încă vii, din anii de liceu.

redacţia

comentarii

de un elev la 19 august 2012 - 18:39

Un articol scris cu mult drag , cu mult suflet si talent
. Emotionant !

de un caraian la 19 august 2012 - 18:45

O generatie care a facut istorie. Sa ne bucuram ca-i mai avem printre noi si sa le luam exemplul.Sa ne traiti !

de Horia Mărieș la 19 august 2012 - 19:21

Multă sănătate și viață lungă tuturor celor care au făcut parte din promoția 1952 a Liceului „Vasile Lucaciu” și care au aniversat sâmbătă, 18 august 2012 = 60 de ani de la absolvire !!!

de Gabi D la 19 august 2012 - 21:11

Viata lunga cu sanatate acestor,,tineri elevi!”

de glad la 20 august 2012 - 01:37

un articol frumos, sa traiti inca atata stimabililor !

de Ioan Condor la 20 august 2012 - 11:06

Materialul reflectă conținutul dezbaterii ce a avut loc în cadrul întrunirii de 60 de ani de la Și se insistă foarte corect și frumos asupra greutăților deosebite în care a avut loc pregătirea școlară a absolvenților și realizarea lor profesională în domeniul învățământului, medicinei, științelor juridice și economice.Greutățile au constat mai ales în reformele politice, economice și sociale ce au avut loc în toată perioada ce a urmat celui de-Al doilea război mondial.
Felicit din toată inima redacția ziarului și consider o onoare pentru noi absolvenții acest articol complex într-un eveniment deosebit de important pentru noi.Doresc din inimă succes în continuare ziarului.
prof. univ. dr. Ioan Condor

de Tiberiu Vanca la 21 august 2012 - 17:15

Am absolvit liceul careean în 1952. Am făcut parte din generaţia care la îndemnul profesorului I.Tomoioagă am omagiat centenarul naşterii marelui dramaturg I.L Caragiale. Am pus în scenă două din capodoperele acestuia: „O noapte furtunoasă” şi „Năpasta”. Cele două spectacole au fost prezentate în : Carei, Tăşnad, Petreşti, Sanislău şi Satu Mare.Dintre protagoniştii acelui eveniment la întâlnirea de şase decenii de la absolvire au participat: Gheorghe Târpe (Spiridon), subsemnatul (Tiberiu Vanca ) -Jupân Dumitrache, Titircă -Inimă rea- şi Ioan Pintea (Ion din Năpasta).
Am fost cei care în anul de graţie 1952, unul din cei mai întunecaţi ai istoriei naţionale am atacat fronturile vieţii: învăţământ superior, încadrare în activităţi lucrative, întemeiere de familii şi sublima îndatorire a umanităţii, procrearea.
Am fost generaţia ce a trăit şi s-a format sub ameninţarea fricii. Am fost seria de absolvenţi cărora nu li s-a îngăduit să se prezinte la bacalaureat (examen de maturitate cum era numit atunci) decât cu condiţia că ne vom turna securităţii colegul ce la procedura de vot pentru alegerea secretarului de U.T.M. (Uniunea Tineretului Muncitoresc) pe clasă a aşezat în urnă un bilet de vot pe care a notat:”Lăsaţi-ne în pace cu alegerile voastre, cu tot! Eu votez cu Iuliu Maniu”. În timp ce în ţară absolvenţii de liceu se preparau pentru bacalaureat sau consumau prima zi a probelor respectivului examen, noi eram consemnaţi în sălile de clasă pentru ca pe bază colocvială să aflăm autorul. Au fost săptămâni la rînd în care eram târâţi noaptea, la sediul securităţii unde sub tortura unor interogatorii prelungite acoperite cu ameninţări şi parte cu promisiuni duplicitare,eram scormoniţi pentru aflarea autorului acelei notaţii. După scurgerea primei zile a bacauleriatului colegul nostru Iuliu Olaru s-a autodenunţat iar noi elevii absolvenţi ai celor două clase a XI-a am fost admişi la examen, fiind evaluaţi după subiectele de rezervă.
După vara acelui an, vară încărcată cu griji, a fost să vină toamna. Presa acelei vremi avea să facă cunoscut opiniei publice îngrozite de teroarea quassi-generalizată că colegul nostru de liceu, Iuhasz…, elev cu un an în urma noastră a fost condamnat la moarte şi executat prin împuşcare.
Iată dece comemorarea din 18 august 2012 a fost una în care ne-am evaluat reciproc pentru a vedea dacă urmele adânci pe care ni le-a lăsat dictatura mai persistă şi cât anume din fizionomiile noastre mai poartă temerile de atunci,pentru că trebuie mărturisit că cei ce trec prin ceea ce am trecut noi sunt marcaţi pentru întreagă viaţa, motiv pentru care suntem bântuiţi de coşmare care cu regularitate ne atenţionează că ororile de atunci se pot repeta iar România anului 2012 ne confirmă că anii ’47-’55 şi următorii, sunt pe cale de repetare.

de Olariu Bogdan la 23 august 2012 - 11:55

Domnule Vanca Tiberiu, tatal meu a fost TURNAT securitatii de atunci, de catre un grup de colegi, el nu s-a autodenuntat.
Pe parcurs, membrii acelui grup cu suflete negre au fost identificati de tatal meu si confirmati de insasi anchetatorul din cadrul Securitatii acelor vremuri.
Tatal meu a fost o personalitate marcanta in liceu, fapt care a cauzat multa invidie din partea unor colegi, invidie care a contribuit la denuntarea tatalui meu.
Regret faptul ca membrii acelui grup de TURNATORI nu si-au acordat sansa de a-si cere iertare tatalui meu, pentru faptul ca i-au distrus viitorul.

de Vanca Tiberiu la 23 august 2012 - 23:32

Primesc cu durere vestea pe care ne-o dai. Pentru că deznodământul în evenimentul al cărui protagonist a fost Iuliu s-a produs în ultimele zile a şcolarizării noastre, în zilele în care ne-am dispersat în lume pentru o viaţă, a fost uşor să ni se inducă falsa informaţie că a fost vorba de o autodenunţare. Apelul la zicerea „Nu este pădure fără uscături!” nu este de natură să ne înlăture durerea pe care o purtăm (unii dintre noi) în suflete cât ne sporeşte tristeţea deoarece pe lângă ceea ce s-a întâmplat atunci trebuie să ne încărcăm cu conştiinţa cu încă o traumă, faptul că colectivul nostru a adăpostit şi delatori. Cert este însă că Iuliu a fost cel mai curajos din colectivul nostru şi atunci, şi acum manifest respect şi admiraţie faţă de memoria sa. A fost un bărbat frumos, un coleg exemplar al cărui destin trist ne-a mâhnit pe mare parte din noi.
Îţi mulţumesc pentru că mi-ai amendat comentariul punându-mă în situaţia să aflu după şase decenii adevărul. Să fii mândru de părintele tău.
Cu alese sentimente de stimă
Tiberiu Vanca

de Horia Mărieș la 30 ianuarie 2013 - 11:01

@Vanca Tiberiu la 23 August 2012 – 23:32

„Cine seamănă, este dator să culeagă.”

Am citat primele cuvinte din „Cuvânt înainte” la volumul „Anotimpurile Agorei”, Editura Călăuza v.b., autor domnul Tiberiu Vanca, Deva, 2007.
Volum foarte bine scris.

Să începem atunci să culegem câte puțin.

M-a impresionat comentariul Domnului Olariu Bogdan (la 23 August 2012 – 11:55). Am căutat, dar n-am găsit fișa penală a tatălui său, Iuliu Olariu. Probabil fiindcă nici lista de pe site-ul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) nu este (încă) completă. Sau numele tatalui d-lui Bogdan nu se scrie asa, nu apărea așa în acte în 1952? Si dl. Tiberiu Vanca l-a scris în comentariul său ca fiind „Olaru”.

Domnul Olariu Bogdan scria cu extrem de multă mâhnire: „Regret faptul ca membrii acelui grup de TURNĂTORI nu și-au acordat sansa de a-și cere iertare tatălui meu, pentru faptul că i-au distrus viitorul.”

De acord. Turnătorii ăia au distrus nu numai viața lui Olariu Iuliu dar probabil că și (cel puțin parțial) viața lui Olariu Bogdan.

Este într-adevăr un lucru regretabil. Dar mai sunt oare acești turnători în viață (ar trebui să aibă azi în jur de 80 de ani)? Și dacă sunt, ce să le mai faci? Totul se „prescrie” după 60 de ani.
Denunțul calomnios este prescris probabil, dar nu trebuie în nici un caz uitat. Eu iert dar nu uit. Așa cum nu trebuie uitat de exemplu Holocaustul. Fiindcă crimele comunismului /comuniștilor sunt cel puțin la fel de odioase ca și ale acelora care au pus la cale Holocaustul.

Cunosc numele celui care l-a turnat pe tatăl meu. În anul 1952 tatăl meu lucra ca și contabil la Banca de Stat din Carei. Asta fiindcă deși fusese avocat, membru al baroului din București, după ce s-a căsătorit și a venit în Carei, după 1947 nu a mai fost primit în noul înființat (sub comuniști) Barou Sălaj. În anul 1952, în urma declarației date împotriva lui de către fiul criminalului de război Jurka din Sighet, un individ cu numele de Jurka Marcel, el însuși fost comandant al ghetoului din Marghita în timpul ocupației horthyste, cu învinuirea că tatăl meu ar fi spus ceva despre stabilizarea monetară din 1952 (o fi înjurat și el neaoș, ca tot românul), tatăl meu a fost internat de Ministerul Securității Statului pentru un an de zile în Colonia de muncă forțată nr. 4 Castelu de la Canalul Dunăre – Marea Neagră.

Este de presupus că numitul Jurka Marcel nu mai este printre cei vii. Dar și dacă – prin absurd – ar fi, și l-aș întâlni, tot nu i-aș putea face nimic. Doar că l-aș scuipa drept între ochi, fiindcă a distrus atât viața tatălui meu, cât și (parțial) viața membrilor familiei lui.

Cândva, mai încolo, o să fac o vizită în Iad. O să-l caut și o să-l găsesc acolo pe Jurka Marcel (Moritz?). O să-l scuip drept între ochi și apoi o să mă întorc pe acest Pământ. Promit solemn.

Cam ăsta este motivul pentru care înțeleg extrem de bine adânca mâhnire a domnului Olariu Bogdan (la 23 August 2012 – 11:55).

Domnule Vanca, ați amintit în comentariul Dvs. de „colegul de liceu, Iuhasz…, elev cu un an în urma noastră a fost condamnat la moarte şi executat prin împuşcare.”

Aceasta ar fi o relatare (în detaliu) care ne-ar interesa intr-adevăr. Atăt pe mine, cât (cred eu) și pe @cristina (la 28 January 2013 – 02:14) care a postat un comentariu la articolul „ADENDĂ la Fundatia dr. IOAN NICHITA de Hotoan”, publicat la data de 26 ianuarie 2013.

Aveți talent deosebit la scris, este păcat să nu împărtășiți și altora astfel de amintiri, chiar dacă ele sunt foarte triste și chiar dacă vă temeți „că îmi vor creea frisoane de spaimă”. Dacă Dvs., cel care ați fost martor la aceste evenimente nu le veți relata, evenimentele se vor pierde din memoria neamului românesc.

Am găsit fișa matricolă penală (Penitenciarul Jilava, Categoria Penală CR) a Domnului IUHASZ IOAN, născut în ziua de 17 noiembrie 1933, în comuna Pir, raionul Carei, regiunea Baia Mare, din părinții Vasile și Floarea. Ocupația la data arestării: elev. Data arestării: 13.08.1953.

Nu rezultă prea multe amănunte din fișa matricolă penală. Totuși.

Putem afla:

– Numărul hotărârii judecătorești și instanța care a pronunțat-o: Nr. 114/1953 Tribunalul Militar București
– Descrierea pe scurt a faptei: Decizie nr. 1093/1953 Tribunalul Militar unitatea M.A.I. (?)
– Durata și felul pedepsei: moarte (GROAZNIC !!!)
– Ieșiri definitive (sic!): 31.10.1953 a fost executat. Decesul a fost înregistrat sub nr. 38/23. dec. 1964 la Sfatul Popular Jilava. Comunicat decesul la familie cu J 74926/1964.
Iar decesul a fost comunicat oficial familiei abia la 11 ani de la moarte! În toată această perioada de 11 ani, părinții, rudele, n-au știu nimic de soarta lui. Comuniștii i-au șters orice urmă la Jilava.

Un elev de 20 de ani a fost arestat pentru o vină pe care încă n-o cunoaștem, iar la două luni și două săptămâni de la data arestării este judecat de un Tribunal Militar al M.A.I., condamnat la moarte și executat. Se mișcau repede comuniștii pe vremea aia, nu-i așa.

Dommul IUHASZ IOAN n-a putut avea descendenți dacă a fost executat la 20 de ani. Dar mai mult ca sigur că a avut rude și că mai are și acum rude în comuna natală, Pir, județul Satu Mare.

Le transmit pe acestă cale sincerele mele condoleanțe și părerile mele de rău pentru tragedia întâmplată lui IUHASZ IOAN, elevul liceului din Carei.
Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace. Să-i fie țărâna ușoară.
Sau dacă a fost maghiar: Béke poraira. Requeiscat In Pace

[Comuna Pir este asezata in partea de sud-vest al judetului Satu Mare, avand ca invecinatati la N-V comuna Andrid, N-E Santau, Est Sauca, Vest si Sud jud. Bihor. Satele componente actuale al comunei Pir sunt: Pir, Pir Nou si Sarvazel, resedinta comunei fiind satul Pir, distanta intre satul de resedinta se limiteaza intre 3-4 km. Satul Pir este strabatut cam la mijloc de un mic parau, care se revarsa in Valea Erului. Alte denumiri avute sunt: in perioada anilor 1205-1235 Perl. 1473- Perny, 1475- Peer, 1494 Per, 1560-Per, 1565 Peer, dupa care a fost denumita in general Pir. Populatie la recensământul din anul 2002: 1.780 locuitori].

Intreaga noastră stimă, domnule Vanca Tiberiu, cu multe urări de sănătate și de viață lungă.

Lasati un comentariu