De ce nu mă duc la gala lansării filmului lui Cristian Mungiu!

• publicat la: 28 October 2012
De ce nu mă duc la gala lansării filmului lui Cristian Mungiu!

Câteva minute am avut în mână invitaţia la lansarea noului film “După Dealuri” al regizorului Cristian Mungiu. Am privit-o îndelung şi apoi am dat-o fără regrete mai departe la un coleg. Nu am dorit să mă încarc cu energii negative sâmbătă seara urmărind încă o demitizare nereuşită a ortodoxiei şi societăţii româneşti în general, marca Mungiu. Deşi premiat la Cannes şi pe la alte festivaluri simandicoase, filmul lui Mungiu nu depăşeşte viziunea negativă şi distructivă asupra societăţii româneşti în ansamblu.

De fapt, Mungiu nu face ceva nou în acest caz, ci continuă seria filmelor cu substrat negativ de la debutul anilor 90, după revoluţie. E acelaşi stil tenebros “Balanţa” al lui Lucian Pintilie. Aceste filme în fapt nu conţin substanţă artistică şi nu au o poveste. Filmele  nu au conţinut şi tramă. Sunt numai înşiruiri secvenţiale şi colorate în care se critică pe toate părţile orice este legat de societatea românească: cultură, politică, tradiţie şi istorie. Demitizarea aceasta le pică bine străinilor, care premiază şi încurajează producerea unor astfel de filme. E un trend să produci filme în care românii şi societatea românească ies prost şi foarte prost orice s-ar face. Nu că nu ar fi motive ca societatea românească să fie criticată cu racilele sale multiple, dar tuşarea permanentă a acestora duce la o schizofrenie cinematografică păguboasă şi fără valoare artistică pe termen lung. CT Popescu susţinea acum câţiva ani o critică credibilă la adresa unor astfel de filme. CT Popescu spunea că filmul “Războiul de Independenţă” al lui Nae Caranfil este cel mai bun exemplu de urmat în arta cinematografică românească. El este o dramă, dar cu conţinut. Filmul are o poveste şi va dura peste timp. Pentru CT Popescu  filmul lui Nae Caranfil ar fi fost summa filmelor artistice româneşt dacă nu ar fi existat  comunismul.

Am refuzat să mă duc la gala filmului “După Dealuri” pentru că Mungiu este déjà previzibil şi repetitiv. Am văzut filmul despre avortul din perioada comunistă. Un documentar real, dar nu film artistic.

Mungiu nu ştie să creeze o poveste, doar secvenţe critice ale societăţii româneşti pe placul occidentalilor, care se excită intelectual sau se masturbează spiritual vizionând filme produse de români în care se arată explicit întreaga mizerie din România. Nu că nu ar fi de criticat clerul sau anumite practici mănăstireşti din biserica noastră ortodoxă, dar Mungiu o face cu rea voinţă şi rea credinţă pentru a fi pe placul sponsorilor şi a primi mulţi bani, de fapt răsplata pentru viziunea sa negativistă, prin aşa-zise premii internaţionale. Chestiunea de la Tanacu e o dramă, dar care nu e specifică bisericii ortodoxe.

Să faci tu Mungiu din cazul Tanacu oglinda ortodoxiei româneşti, cu lesbiene şi critică materialist-marxistă asupra tainei religiei, numai ca să câştigi bani e déjà futil şi chiar imoral. Voi refuza să mă duc la filmele lui Mungiu atât timp cât cinematografia noastră nu va ieşi dintr-un trend păgubos, în care nu se produce filme artistice cu conţinut, tramă şi poveste, ci doar documentare secvenţiale întunecate spre bucuria numai a unor spectatori din afara ţării. Cine se va mai duce peste un an sau doi să vadă filmele despre avort sau cazul Tanacu produse de Mungiu? Vă spun eu: Nimeni! Sâmbătă seara prefer să-mi încarc intelectul şi să mă bucur spiritual cu energii pozitive citind o carte de Marc Bloch: Pledoarie pentru Istorie! Am trecut de vârsta experimentelor pur imagistice ale unor tipi ca şi Cristian Mungiu, care nu înţeleg nimic din ortodoxia şi cultura românească.

Ionuţ Ţene/napocanews.ro

Lasati un comentariu