Proiect Mecena la Biblioteca Județeană Satu Mare

• publicat la: 9 July 2013
Proiect Mecena la Biblioteca Județeană Satu Mare

 

Biblioteca Județeană Satu Mare își continuă strategia de atragere de resurse extrabugetare printr-un proiect deja cunoscut sătmărenilor și intitulat, simbolic, “Mecena”. În cadrul proiectului “Mecena” cărturari de seamă au donat instituției cărți valoroase, fie în calitatea lor de autori, fie ca  posesori de cărți  cu dedicațíi ale unor autori celebri.

Evenimentul de donație de carte, prin care Carol Karacsonyi, doctor în biologie, va contribui la sporirea documentelor deținute de biblioteca publică sătmăreană se va derula joi, 11 iulie 2013, cu începere de la orele 1300, în Sala media, situată la etajul clădirii Bibliotecii Județene Satu Mare.

Întreaga societate este supusă unei perioade economice dificile, încercând să atragă noi modalități de împlinire. Nici bibliotecile publice nu se pot erija de la aceste condiții și încercă să suplinească fondurile minime destinate achiziției de carte prin metode inedite cum ar fi donația de carte din partea persoanelor fizice și juridice. De altfel, această modalitate de constituire și întregire a colecțiilor a stat la baza formării și dezvoltării primelor biblioteci publice, a declarat d-na Angela Câmpian, directorul interimar al Bibliotecii Județene Satu Mare.

Continuând buna tradiție de colaborare dintre instituțiile publice și personalități cunoscute ale urbei noastre, evenimentul este organizat cu implicarea Universității de Vest “Vasile Goldiș” Arad,  Filiala Satu Mare, mărturie fiind și acțiunile de mecenat similare oferite de către profesorul univ. dr. Gavril Ardelean, directorul filialei și poetul George Vulturescu, directorul Direcției Județene pentru   Cultură și Patrimoniul Cultural Național Satu Mare.  

În semn de recunoaștere a contribuției aduse la dezvoltarea colecțiilor, Biblioteca Județeană Satu Mare a alocat un spațiu dedicat celor care, prin actele de donație, contribuie în mod semnificativ la sporirea valorii informaționale a fondului de documente. Spațiul la care facem referire l-am denumit “Sala mecenaților” și este strâns legat de un cunoscut personaj istoric, Gaius Mecenas, care a trăit aproximativ între anii 70-8 î.e.n., la Roma, fiind un apreciat om de stat roman care a încurajat artele și a fost sfetnic al împăratului Cezar August.

De la el provine termenul de „mecena” (sprijinitor al artei). Dar numele devine nemuritor pentru meritele sale de susținător al artelor. În prezent, cuvântul “mecena” a devenit un substantiv comun, livresc, cu sensul de protector (sponsor) al literaturii, al artelor și al științelor, acțiunea de sponsorizare a acestora numindu-se “mecenat”, a mai declarat Angela Câmpian.

La eveniment vor participa prof. univ. dr. Gavril Ardelean, dr. cerc. șt.I      Gavril Negreanu, conf. univ. dr. Monica Marian, biolog Iosif Beres, dr. Alexandru Wilhelm, biolog Ioan Marian, biolog Lorand Fazekas, jurnaliști, pasionații de biologie și   mai multe personalități de seamă din municipiul și județul Satu Mare, prieteni ai bibliotecii, reprezentanți ai instituției organizatoare. Sunt așteptați să participe  toți membrii comunității interesați de acest eveniment științific.

.

Lasati un comentariu