Poliţia ne informează

• publicat la: 20 august 2013
Poliţia ne informează

O fetiţă de 11 ani, din Baia Mare, pasageră într-un autoturism, a fost rănită uşor în urma unui accident de circulaţie produs luni, 19 august a.c., în localitatea Apateu.

            Poliţiştii Serviciului Rutier au intervenit de îndată la faţa locului stabilind că un şofer de 23 de ani, Cristian B., nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea unui viraj la stânga şi a intrat în coliziune cu un autoturism înmatriculat în Maramureş, în care se afla şi fetiţa. Acest din urmă autovehicul era condus regulamentar de Romulus K., de 44 de ani, din Baia Mare, şi era angajat în depăşire. În urma impactului dintre cele două autovehicule fetiţa de 11 ani a suferit leziuni uşoare.

            Şoferilor implicaţi în evenimentul rutier le-au fost recoltate probe biologice pentru a se putea stabili eventuala alcoolemie.

            În acest caz poliţiştii continuă cercetările pentru a clarifica toate împrejurările producerii accidentului.

Dosar penal pentru contrabandă cu ţigări

            Unităţile de alimentaţie publică din zona comunei Medieşu Aurit s-au aflat în aceste zile în atenţia poliţiştilor Secţiei 2 Livada Poliţie Rurală, care au derulat acţiuni pe linie pe linie economică.

Au fost verificate aceste unităţi şi aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 800 lei. De asemenea, a fost constatată şi comiterea a două infracţiuni prevăzute de legislaţia privind protecţia drepturilor de autor.

Poliţiştii rurali angrenaţi în aceste acţiuni au oprit pentru control şi un autoturism, condus de Vilhelm C., de 37 de ani, din Satu Mare. În maşină poliţiştii au găsit 1.000 de pachete de ţigări de provenienţă duty-free, sătmăreanul fiind anchetat acum pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

Cantitatea de ţigări a fost ridicată de poliţişti în vederea confiscării.

Suspecţi de furt, depistaţi în scurt timp de poliţişti

            Două persoane suspectate de comiterea unor infracţiuni de furt au fost depistate luni de poliţiştii sătmăreni la scurt timp de la comiterea faptei, bunurile sustrase fiind recuperate şi restituite proprietarilor.

Primul caz soluţionat prompt de poliţişti a avut ca obiect furtul unui portmoneu din incinta unui magazin situat pe Strada I.C. Brătianu din Satu Mare. Sătmăreanca Andrada M. a apelat numărul de urgenţă 112, reclamând că de pe masa din magazin i-a fost sustras portofelul în care avea 140 lei. Patrula de siguranţă publică şi poliţişti ai Biroului Investigaţii Criminale au intervenit în locaţia indicată, reuşind în scurt timp s-o găsească pe Ghizela E., de 32 de ani, suspectă în acest caz, care avea şi bunul furat asupra sa.

Astfel, portofelul cu suma de bani a reintrat în posesia părţii vătămate, iar femeia de 32 de ani, din Botiz, este cercetată pentru comiterea infracţiunii de furt.

Şi patrula de siguranţă publică din Carei a identificat suspectul în cazul furtului unei biciclete. Poliţiştii au stabilit că Iosif B., de 36 de ani, a sustras din faţa unui bar din localitate, o bicicletă în valoare de 200 lei. Suspectul a fost însă depistat în flagrant, la scurt timp de la comiterea faptei, astfel încât şi în acest caz bunul furat a reintrat în posesia proprietarului de drept.

Pentru a evita asemenea situaţii, în care puteţi deveni victime ale unor infracţiuni de furt, poliţiştii vă recomandă să manifestaţi o atitudine prudentă şi să vă asiguraţi că bunurile deţinute sunt protejate, la adăpost de acţiunile hoţilor. Spre exemplu, portofelul cu bani şi acte trebuie păstrat în buzunarele interioare ale hainei, închise cu nasturi ori fermoar. Dacă ţineţi banii în geantă, protejaţi-vă mereu poşeta cu mâinile, mai ales în magazine, sau alte locuri aglomerate. În aceste locaţii fiţi mai vigilent decât de obicei şi mare atenţie la femeile care se înghesuie numai la raioanele unde este aglomeraţie şi rar cer să examineze un lucru.

 Reţineţi pe cât posibil cât mai multe amănunte referitoare la hoţi şi relataţi-le poliţiştilor !

Lasati un comentariu