Întâlnirea anuală a CD AGRU Național

• publicat la: 28 September 2014
Întâlnirea  anuală a CD AGRU Național

În perioada 26 – 27 septembrie 2014 a avut loc în Eparhia Lugoj întâlnirea anuală a Consiliului Director al Asociaţiei Generale a Românilor Uniţi, Greco-Catolici (AGRU).

Tema întâlnirii pentru acest an a fost Toţi suntem discipoli misionari, iar mottoul:

„A fi discipol înseamnă a avea dispoziţia permanentă de a duce altora iubirea lui Isus, iar asta se întâmplă în mod spontan oriunde, pe stradă, în piaţă, la locul de muncă, în călătorie.” (Papa Francis, Exortația apostolică Evangelii Gaudium, 127)

„Eu sunt o misiune pe acest pământ şi pentru aceasta mă aflu în această lume. Trebuie să ne recunoaştem pe noi înşine ca pecetluiţi de această misiune de a lumina, a binecuvânta, a da viaţă, a ridica, a vindeca, a elibera.” (Papa Francisc, Exortația apostolică Evangelii Gaudium, 273)

Lucrările Consiliului Director național, la care au participat delegați AGRU din cele șase eparhii greco-catolice, au debutat în după-amiaza zilei de 26 septembrie a.c. cu salutul P.S.S. Alexandru MESIAN, episcopul de Lugoj și al președintelui Alin TAT. A urmat meditația asistentului spiritual național, preot Angelo POP, vicar-general de Lugoj, pe marginea temei propuse și intervenția președintelui AGRU Cluj, Marius BOLDOR.

Sesiunea de lucru a avut ca puncte principale de dezbatere: întocmirea Calendarului asociativ 2014–2015; activitățile din calendarul Acțiunii Catolice din România (ACRO) – seminar pentru asistenții spirituali (25–28 noiembrie 2014, Luncani); Consiliul național al ACRO (28 noiembrie–1 decembrie 2014, Luncani); programul pentru sărbătorirea Zilelor Acțiunii Catolice 2014 (19–26 octombrie); se dorește din partea fiecărei asociații AGRU a unei cronologii a principalelor evenimente de la reînființarea acestora până în prezent.

În program au fost prezentate concluziile întâlnirilor ELF și SIESC din iunie/iulie 2014, la care au participat și delegați din partea AGRU Național.

La acest eveniment a participat și P.F. Lucian MUREȘAN, arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, care a încurajat laicii să implice activ în viața Bisericii. Totodată a binecuvântat lucrările și a precizat că participarea membrilor Consiliului Director al AGRU Național pe data de 27 septembrie la sfințirea bisericii din Scăiuș constituie un moment istoric.

Următoarea întâlnirea a membrilor Consiliului Director va avea loc între 22–23 mai 2015 și va fi găzduită de către noua Eparhie Greco-Catolică „Sfântul Vasile cel Mare” de București.

Lasati un comentariu