S-a deschis expoziția ”Aurul și argintul antic al României” la Muzeul de Artă

• publicat la: 18 September 2014
S-a deschis expoziția ”Aurul și argintul antic al României” la Muzeul de Artă

Miercuri, 17 septembrie la Muzeul de Artă din Piața Libertății nr. 21 Satu Mare a avut loc vernisajul expoziției ”Aurul și argintul antic al României”, o manifestare excepțională în viața municipiului nostru. Expoziția este organizată sub patronajul Ministerului Culturii, Muzeului Național de Istorie a României, Consiliul Județean cu sprijinul Primăriei Municipiului Satu Mare și nu în ultimul rând Muzeul Județean Satu Mare.

La vernisaj au participat prefectul județului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram, președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, directorul Muzeului Național de Istorie a României dr. Ernest Oberlander Târnoveanu și dr. Liviu Marta, directorul Muzeului de Istorie a Județului Satu Mare, în calitate de gazdă.

În cuvântul său dr. Liviu Marta și-a exprimat bucuria în numele sătmărenilor pentru privilegiul unic de a avea în municipiul nostru această minunată și unică expoziție care reprezintă istoria noastră națională. Cele peste 1.000 de exponate de aur și argint au o valoare inestimabilă. Multe din exponate reprezintă adevărate capodopere. Dr. Liviu Marta a spus că este cea mai mare și valoroasă expoziție din Satu Mare după Marea Unire din 1918. Domnia sa a mulțumit tuturor specialiștilor, instituțiilor pentru organizarea impecabilă a expoziției de o asemenea anvergură. Cheltuielile ocazionate de organizarea expoziției este suportat de către Guvernul României. Nu trebuie să uităm că multe piese s-au făurit în partea de nord-vest a țării, o contribuție de seamă având-o minele de aur și argint din zona Baia Mare și Munții Apuseni.

Prefectul județului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram a spus că se simte mândru de organizarea acestei expoziții prin grija Muzeului Național de Istorie a României la Satu Mare. Pentru noi sătmărenii este un eveniment excepțional. Dr. Eugeniu Avram a mulțumit tuturor instituțiilor pentru organizarea acestei expoziții. Despre evenimentul deosebit a vorbit și președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef.

Sătmărenii pot admira piesele expuse, multe din ele sunt cunoscute din manualele școlare de istorie, iar acum sătmărenii pot admira piesele în original aici la noi. Domnia sa a promis tot sprijinul și în viitor și altor inițiative culturale. A felicitat toate cele 31 de instituții muzeale din țară care participă cu piesele din patrimoniul lor. Ernest Oberlander Târnoveanu, directorul Muzeului Național de Istorie a României a mărturisit sincer că este emoționat de deschiderea acestei expoziții.

Vizitând expoziția, sătmărenii vor rămâne pentru tot restul vieții cu frumoase impresii. Expoziția face parte din marile proiecte în domeniu, este rodul colaborării dintre muzeele de istorie din țară. Sunt expuse piese unice în lume din multe privințe. Expoziția s-a conceput în așa fel încât să se bucure de ea cât mai mulți cetățeni ai țării care sunt plătitori de impozite. Aducerea expoziției a însemnat un efort mare atât fizic cât și financiar. Directorul Muzeului Național de Istorie a mulțumit mass-mediei pentru promovarea acestei excepționale expoziții. Pentru cei care o vizitează expoziția lasă impresii vii pentru toată viața.

Momentele artistice au fost susținute de soprana Nicoleta Conceanu de la Opera Națională din Timișoara, acompaniată de pianistul Ladislau Roth. Au fost interpretate piese muzicale din creația  lui Giuseppe Verdi, Franz Lehár și Tiberiu Brediceanu, după care oficialitățile locale și un numeros public au vizitat expoziția. Explicațiile de specialitate au fost date de către directorul Muzeului  Național de Istorie a României. Au fost vizitate vitrinele cu piese datând din preistorie eneolitic, epoca bronzului, cele aparținătoare culturii dacice clasice. Au reținut atenția Tezaurele de la Rociu și Bălășești, de la Sâncrăieni, Poiana-Rovinari. Au urmat vitrinele conținând aurul și argintul de dincolo de frontierele Imperiului Roman. Au prezentat un interes deosebit celebrele brățări dacice, piesele tezaurului de la Pietroasa, cunoscut mai ales sub numele de ”Cloșca cu puii de aur”, cu o istorie deosebit de interesantă de la descoperirea ei în 1837 până în zilele noastre. Ultimele exponate aparțin Antichității Tărzii și Evului Mediu Timpuriu.

Toate exponatele vorbesc despre o bogată cultură materială pe meleagurile țării noastre cu mii de ani în urmă, dovedesc priceperea și rafinamentul meșterilor care au făurit podoabele, monedele ori alte piese de utilitate ce au scos în evidență rangul și bogăția celor din pătura superioară a societății. Expoziția rămâne deschisă publicului sătmărean între 18 septembrie și 2 noiembrie, zilnic în afară de luni, între orele 10.00 -18.00. Prețul biletului pentru adulți este de 10 lei iar pentru copii de 5 lei.

comentarii

de Buletin de Carei la 20 September 2014 - 20:53

Mereu specificam sursa,neavand motive de a nu proceda in consecinta dar cu regret va informam ca am primit materialul din partea unor colaboratori de la Muzeu,la fel cum primim materiale si de la unitatile de invatamant care deruleaza proiecte scolare multilaterale Comenius. Va asiguram de intreaga noastra consideratie.

Lasati un comentariu