Opţiune personalizată (Scrisoare tardivă de mulţumire)

• publicat la: 27 October 2014
Opţiune personalizată (Scrisoare tardivă de mulţumire)

După primul infarct am început să mă simt prost, adică cu adevărat bolnav de inimă, deşi aveam o insuficienţă mitrală din copilărie, cu care fumasem – bine mersi – trei pachete de ţigări pe zi (cu o medie de două pachete zilnic pe durata a trei decenii). Am fumat de toate. Doar Mărăşeşti n-am reuşit, fiind prea tari, adică doar pentru bărbaţii adevăraţi sau femeile fatale.

Iar pentru a o mai reduce, am fumat şi pipă, însă inevitabil acompaniată de cel puţin unul sau chiar două pachete de ţigarete. Aşa că nu era nici o afacere. Asta pe lângă cafele, alcool, mâncăruri nesănătoase, viaţă sedentară şi de toate cele rele, condimentate cu stres, cât cuprinde. Deci, după infarct am hotărât că asta nu e viaţă, sau optez pentru a muri , sau pentru a deveni sănătos şi m-am hotărât pentru a doua variantă. Aşa că m-am dus la doctorii din Cluj. Mi-au zis că s-ar impune un „by-pass”, dar au refuzat să mi-l facă fiindcă mi-au descoperit, o malformaţie congenitală   cu care am trăit bine fără să ştiu de ea, aproape 60 de ani, şi căreia îi spune fistulă de comunicare dintre inimă şi a plămân.

Aşa, cum încă tot eram hotărât să mai trăiesc, m-am dus cu mari „pile” la Bucureşti, la o adevărată fabrică de operaţii cardio-vasculare. Bucureştenii nu stau mult pe gânduri, aproape că mai întâi m-au operat şi apoi m-au întrebat ce am. Mi-au spus că by-pass-ul mi-l rezolvă, dar de malformaţie nu ştiu dacă vor avea timp să se ocupe. Când fata mea l-a întrebat pe chirurgul şef (al echipei), dacă operaţia îmi reuşeşte ce speranţe de viaţă îmi dă, acesta i-a spus, fără să ezite, că el garantează 6 ani.

La ieşirea din sala de operaţie, chirurgul era exuberant, părea într-al nouălea cer (încă nu-şi primise milioanele), iar când Dana l-a întrebat cum a reuşit by-pass-ul , i-a răspuns, într-o veselie totală, că nu s-a putut face din cauza diabetului, care calcifiase arterele coronare, dar mi-au rezolvat excelent fistula (probabil, şi-au găsit timp, dacă tot n-au făcut ce trebuiau să facă). Aşa că fată-mea nici n-a îndrăznit să-l întrebe ce speranţe de viaţă mi-au mai rămas. Am aflat ulterior că nici chestia cu coronarele casante nu era adevărată, şi că, de fapt, nu voiau să rişte un insucces într-o operaţie destul de dificilă. Bine că n-au reuşit, fiindcă, acum eram deja mort de sase ani.

Doctorului care îmi extrăsese vena din picior pentru a mi-o pune pe inimă, mie mi-a revenit sarcina să-i dau milionul de rigoare şi nu am înţeles, decât târziu, de ce se codeşte a-l lua, crezându-l a fi timid sau poate prea cinstit…. Adevărul era cu totul altul. Pentru a câştiga timp, în vreme ce chirurgul principal îmi „măcelărea” săraca inima mea, celălalt îmi scotea vena din picior. Apoi fiindcă n-a mai trebuit folosită, probabil o dăduse unui căţel. Să-i fie de bine…căţelului. Mi-au zis să mai vin peste un timp că se rezolvă. Şi dus am fost… Iar la Cluj. Aici am întâlnit şi cunoscut un om extraordinar. E şi medic, printre cei mai buni cardiologi intervenţionişti din ţară (am aflat-o de la concurenţii lui bucureşteni).

Dar asta poate fi, mai mult sau mai puţin, întâmplător, însă OM nu e de loc din întâmplare, ci mai degrabă din naştere şi educaţie. E bun de pus pe rană ! Sunt foarte puţini din ăştia, chiar printre medici, deşi cu toţii ar trebui să fie adevărate loţiuni vindecătoare. Şi mai are o calitate rară, in ziua de azi: e cinstit.

Aşa că am ales să trăiesc, să ajung la dânsul şi să mă dau pe mâna lui. Mi-am realizat dorinţa. Şi astfel am anticipat sloganul „Să trăiţi bine !” Eu cred în el datorită Domnului doctor Adrian Iancu şi a celor de la Institutul Inimii din Cluj şi nu din pricina vreunei unvremelnice alianţe de partide, mai mult sau mai puţin imorale, după părerea nu ştiu cui, (de fapt ştiu, dar nu vă spui).

M-a făcut ca nou ! Sunt un om normal, deşi am o groază de boli cu care încerc să mă înţeleg, cât de cât bine, dar nu mai sunt un cardiac pe moarte, chiar dacă mai am de schimbat două valve. Dar, vorba unui văr de al meu, s-ar putea să mă ţină cât trăiesc, dacă nu trăiesc prea mult. Şi ştiţi ce m-a impresionat cel mai mult la doctorul Iancu, când i-am mulţumit fiindcă m-a salvat, i-am promis că voi ţine un regim exacerbat, doar voi paşte dacă trebuie, iar el mi-a spus o chestie care „m-a lăsat mască”: colesterolul depinde mai mult de funcţionarea ficatului decât de ceea ce mănânci.

Chestia asta a avut un efect psihoterapeutic extraordinar asupra mea. M-a făcut să cred că voi mai trăi mult şi bine pe acest pământ. Acum, chiar dacă sunt la păscut, am ales să mă simt foarte bine. Mult mai bine ca anul viitor, desigur ! Vă mulţumesc Domnule doctor, deşi o fac cu întârziere.

Al dumneavoastră, recunoscător până la moarte, adică încă foarte mulţi ani,

Titus Doboş

Lasati un comentariu