Caracatiţa retrocedărilor careiene

• publicat la: 2 April 2015
Caracatiţa retrocedărilor careiene

Se spune uneori că “peștele de la cap se împute”.

Pe mulți dintre noi i-au “șocat” recentele dezvăluiri, atât cele din presă cât și cele din comunicatele oficiale ale instituțiilor abilitate (în special cele ale Direcției Naționale Anticorupție – D.N.A.) referitoare la implicarea unor persoane de “rang înalt” (politicieni, magistrați, oameni de afaceri, etc.) în așa numită “mafie a retrocedărilor”. Subiectul este extrem de vast și devine pe zi ce trece mai stufos. Pentru a ilustra cam unde s-a ajuns în ziua de azi cu acest flagel național, voi reaminti aici doar trei cazuri care au fost ceva mai mult mediatizate.

Un prim caz răsunător este cel in care este implicat Victor Hrebenciuc, fostul vicepreședinte al Camerei Deputaților. Prin comunicatul Nr. 120/VIII/3 din 22 ianuarie 2015, D.N.A. a informat că a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție (I.C.C.J.) dosarul care privește un număr de 17 inculpați, în legătură cu fapte de corupție legate de atribuirea unor mari suprafețe de teren forestier (în suprafață de 43.277 ha) în județul Bacău: ADAM IOAN, deputat în Parlamentul României; HREBENCIUC VIOREL, fost membru marcant al partidului de guvernământ PSD, fost deputat în Parlamentul României, fost vicepreședinte al Camerei Deputaților; ORDOG LORAND ANDRAS, judecător în cadrul Tribunalului Covasna; STURDZA PALTIN-GHEORGHE; BENGESCU DAN COSTIN; KADAS IOSIF; HREBENCIUC ANDREI; IACOB SORIN ION; POENARU JĂNICĂ; VARGA IOAN GHEORGHE; CĂLUGĂR DANIEL CONSTANTIN; CHIUARIU TUDOR ALEXANDRU, senator în Parlamentul României; ZAHARIA GABRIELA RODICA; ADAM ANCA ROXANA, judecător în cadrul Tribunalului Braşov; DURLAN IULIAN, primar al comunei Căiuți, județul Bacău; CRĂCIUNESCU ADAM, directorul general Romsilva. În sarcina înculpaților s-a reținut săvârșirea unei serii întregi de infracțiuni cum ar fi: constituirea unui grup infracţional organizat; abuz în serviciu; instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave; trafic sau cumpărare de influență; spălare a banilor; luare de mită; etc. Prejudiciul estimat de către procurori, în sarcina Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva – Direcția Silvică Bacău, este de 1.421.800.870,50 lei (echivalentul a 303.888.615 euro), reprezentând contravaloarea a 43.227 ha teren forestier.

Al doilea caz strigător la cer ar fi cel în care sunt implicați Bica Alina Mihaela fosta șefă a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) din cadrul Ministerului Public din România și Horia Georgescu fostul președinte al Agenției Naționale de Integritate (A.N.I.). Prin comunicatele Nr. 1808/VIII/3 din 15 decembrie 2014, Nr. 368/VIII/3 din 26 februarie 2015, Nr. 512/VIII/3 din 16 martie 2015,  D.N.A. a informat că a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție (I.C.C.J.) dosarul care privește pe inculpații care, la data faptelor, erau în componența Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), în legătură cu fapte de corupție: BICA ALINA MIHAELA, fostă șefă DIICOT, fostă secretar de stat şi reprezentanta Ministerului Justiţiei în cadrul Comisiei Centrale de Despăgubiri; DUMITREAN CRINUŢA, fostă preşedinte ANRP şi preşedinta Comisiei Centrale de Despăgubiri; DIACOMATU SERGIU IONUŢ, fost vicepreşedinte ANRP, TEODORESCU CĂTĂLIN FLORIN, fost deputat în Parlamentul României,  BACIU REMUS VIRGIL (condamnat definitiv la pedeapsa de 5 ani pentru corupţie în altă cauză); VASILESCU OANA, jurist, fost şef birou în cadrul Ministerului Justiţiei; BOGDAN DRAGOŞ GEORGE; ALEXANDRU LĂCRĂMIOARA; NUŢIU EMIL, evaluator; GHEORGHE STELIAN, om de afaceri, beneficiar al despăgubirii; COCOȘ DORIN, om de afaceri; COCOȘ ALIN, fiul celui anterior menționat; MIHĂILESCU IONUȚ FLORENTIN, fost consilier al lui Bica Alina Mihaela, persoană apropiată lui Cocoș Alin; VIDEANU ADRIEAN, fost membru de vârf al PD-L, la data faptelor acționar la o societate comercială, fost Vicepremier, ministru de stat pentru coordonarea activităților din domeniul economic; fost Primar general al municipiului București, fost Ministru al Economiei in Guvernul Boc; GEORGESCU HORIA, membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul A.N.R.P, la data faptelor, fost președinte al Agenției Naționale de Integritate (A.N.I.); MARKO ATTILA-GABOR, fost deputat (in prezent plecat din țară în Ungaria). Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis în cazul a 3 dosare titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor și nici prevederile din Legea nr. 247/2005, supraevaluând bunurile imobile respective cu suma totală de aproximativ 75-85 milioane de euro, cu această sumă fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obținerea unor despăgubiri necuvenite de către titularii și cesionarii drepturilor de despăgubire. Suma de 377.282.300 lei, plătită în dosarul de despăgubire nr. 22714/FFCV pentru un teren agricol prin conversiune în titluri de proprietate, a fost mai mare decât totalul despăgubirilor civile plătite de ANRP în tot cursul anului 2011, care a fost de 249.882.000 lei. Conform estimărilor parţiale întocmite de Guvern, au fost înregistrate mai mult de două milioane de cereri formulate în temeiul legilor de reparaţie, valoarea estimată pentru finanţarea despăgubirilor vizate de aceste legi, ridicându-se la 21 miliarde euro, ceea ce a determinat condamnări ale Statului Român de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi chiar pronunţarea hotărârii pilot Maria Atanasiu vs. România, în anul 2012, din cauza unor accentuate întârzieri în soluționarea cererilor de despăgubire.

Coincidență sau nu, nici familia fostului președinte Traian Băsescu nu a fost ocolită de aspecte penale legate de mafia retrocedărilor. Avocatul Radu Pricop, ginerele fostului președinte Traian Băsescu este urmărit penal de procurorii DNA, pentru fals şi înşelăciune în dosarul „Moşia Brătienilor”, privind retrocedări ilegale de terenuri din Argeş, în care este implicată şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca parte civilă. Presa a relatat că dosarul vizează un teren de 90 de hectare din localitatea Ştefăneşti (Argeş), care a aparţinut familiei Brătianu şi care ar fi fost retrocedat ilegal. Nici afacerea “Nana”, cea prin care fostul președinte Traian Băsescu a dobândit cca. 290 ha teren agricol de cea mai bună calitate cu ajutorul financiar al fiicei sale, notarul Ioana Băsescu, nu este incă total “desțelenită”. Procurorii parchetului general au pus sechestru pe pamanturile Ioanei Basescu de la Nana, judetul Calarasi. Masura a fost luata in dosarul in care se verifică modul in care au fost retrocedate câteva sute de hectare de pamant. Prin comunicatul Nr. 1348/VIII/3 din 30 septembrie 2014, DNA informa că procurorii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de persoane care, la data faptelor, aveau funcţiile arătate, după cum urmează: ŞERBAN JENEL, prefect al județului Călărași, COMAN CORNEL, subprefect al judeţului Călăraşi, CLĂBESCU DORU EDUARD, subprefect al judeţului Călăraşi, IFRIM ELENA, șef serviciu – Instituţia Prefectului, NĂBÎRGEAC ION, director la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Călăraşi, DOBRE AURELIAN, director executiv în Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Călăraşi, JARUL EUGEN, şef al Administrației Domeniilor Statului – sucursala Călăraşi; PŞANU STELIAN, director al Societății Naţionale “Îmbunătăţiri Funciare” Călărași, TUDONE DUMITRU, secretar general, Consiliul Judeţean Călărași; MARINESCU BADEA, inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Bucureşti; TITU ANA, director al Direcţiei Silvice Călăraşi, BURUIANĂ CORNEL, reprezentant al Asociaţiei Naţionale a Proprietarilor de Pământ, de Păduri „ Propact “,  MANEA VICTOR, DOROBANŢU DOREL, TUDOR LUCIAN, CULEA DUMITRU, GIUREA CONSTANTIN, CHIRICĂ CONSTANTIN, reprezentanţi ai comisiilor locale de fond funciar din localităţile Fundulea, Lupşanu, Gurbăneşti, Valea Argovei, Nicolae Bălcescu, Tămădău, toţi, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, cu consecințe deosebit de grave și in legătură cu malversațiuni legate de punerea ilegală in posesie a unor persoane cu o suprafața totală de teren de 1982 ha, aflate în administrarea unor institute de cercetare agricolă, din această suprafață făcând parte și cele 290 ha ce constituie actuala “moșie de la Nana” a lui Traian Băsescu și care, culmea-culmilor, a fost administrată (arendată) in ultima perioadă de timp, de o firmă aflată in proprietatea Elenei Udrea.

Cert este faptul că în legătură cu cele trei cazuri prezentate succint mai sus, potrivit referatului DNA, “generalizarea la nivelul autorităților publice a unui comportament prin care se stabileşte o legătură directă, aproape automată, între plăţile efectuate din fondurile publice şi exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către cei desemnați cu grija banului public la nivelul ANRP și la nivelul administrațiilor locale reprezintă un fenomen extrem de periculos pentru buna funcţionare a statului”, spun procurorii. Extrapolarea acestui model duce la concluzia că “majoritatea dosarelor de despăgubire soluționate la nivelului Comisiei Centrale din cadrul ANRP și a administrațiilor locale sunt bazate pe abuzul membrilor și conivența experților, așa încât, în mod constant, fondurile destinate persoanelor îndreptățite sunt diminuate, iar aceste fapte limitează potenţialul de dezvoltare al societăţii, deoarece statul este condamnat la CEDO sau de către instanțele naționale pentru aceste abuzuri”. La aprecierea pericolului concret al faptelor trebuie avută în vedere – spun procurorii DNA – şi valoarea deosebit de ridicată a sumelor care formează obiectul infracţiunilor de corupţie, precum şi contextul social şi economic, caracterizat prin insuficienţa resurselor publice”. Practic, “tunurile” despăgubirilor au epuizat bugetul statului.

Aceste întârzieri ale despăgubirilor oamenilor care solicitau sume mici s-au datorat  “tunurilor de genul celui analizat in prezentul referat și în cauza deja deferită instanței  (dosarul Alina Bica și alții – n.n.) au avut și această urmare gravă – imposibilitatea soluţionării altor mii şi mii de dosare, deoarece au epuizat banii din buget în favoarea unor samsari imobiliari!”

După această “spumoasă” introducere, o să prezint mai jos două cazuri bine cunoscute de mine și legate de mafia careiană a retrocedărilor. Sunt convins că nu sunt cazurile cele mai relevante din istoria locală a ultimilor 25 de ani, că ele nu sunt nici pe departe cele mai spectaculoase, dar sunt cele la care dețin probe incontestabile și pentru veridicitatea cărora îmi asum deplina responsabilitate. Voi încerca, în final, să analizez și mecanismul particular al mafiei retrocedarilor careiene, rezultat din cele două cazuri pe care le voi prezenta mai jos.

Primul caz careian. Un “afacerist de carton” local, cel botezat de mine cu “nr. 1″ a reușit să-și facă un anumit “cheag” financiar, urmare unor afaceri mai mult sau mai puțin licite, inclusiv bazate pe traficul de aparate de uz casnic second hand, business facilitat de apropierea graniței cu țara vecină. Om prevăzător, respectivul a vrut să-și asigure bătrânețile, adică să conserve cât mai bine bănuții câștigați cu sudoarea frunții lui și s-a hotărât să-i investească in afaceri imobiliare. Nimic rău, nimic de condamnat in intenția asta. A cumpărat legal o casă ce s-a aflat în proprietatea Statului Romãn și care a fost dobândită de către foștii chiriași ce locuiau in ea, urmare aplicării “pomenii” iliesciene prevăzute în Legea nr. 112/1995 și anume a acordării chiriașilor titulari de contract ai apartamentelor ce nu s-au restituit în natură foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora a facilității de a putea opta, pentru cumpărarea (la un preț echivalent cu prețul a câtorva duzini de pachete de țigări) a acelor apartamente, cu plata integrală sau în rate a preţului. Nu insist acum asupra modului (legal sau ilegal) in care a fost construită casa respectivă și a felului în care a ajuns ea in proprietatea statului, ca să nu lungesc prea mult povestea, esența constă insă în faptul că respectiva casă a fost construită pe terenul care inainte de naționalizarea din anul 1950 s-a aflat in proprietatea tabulară a careianului X. Conform legii 112/1995, după cumpărarea casei respective de la firma care s-a ocupat cu vânzările imobiliare pe plan local, adică de la Comcas SA Satu Mare, prin dispoziția Prefectului județului Satu Mare, foștilor chiriași care au devenit proprietarii casei, li s-a atribuit cu titlu gratuit și terenul de sub casă, adică, să zicem, li s-a dat o suprafață totală de 200 mp. Afaceristul nostru de carton nr. 1 a cumpărat, legal, prin act autentic de vânzare-cumpărare, prin intermediul unui avocat, casa și terenul aferent de cca. 200 mp de la moștenitorii foștilor chiriași. Facem paranteza de rigoare: terenul de cca. 200 mp, care făcea parte dintr-un lot mai mare, de cca. 6000 mp, a fost revendicat in anul 2001, in conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 de moștenitorii fostului proprietar tabular de dinaintea naționalizării comunise din 1950 (Decretul nr. 92 publicat în Buletinul Oficial nr. 36 din 20 aprilie 1950) adică de moștenitorii careianului X. Bineințeles că notificarea acestor moștenitori legali, făcută în spiritul Legii nr. 10/2001, inregistrată prin executor judecătoresc la Primăria Municipiului Carei, a fost tratată de-a lungul a cca. 10 ani de zile exact “cu spatele” de către primarii Beko Tamas și Kovacs Jeno, notificarea respectivă nici nu a fost luată măcar în discuție/considerare de Comisia locală de aplicare a Legii nr.m10/2001 (dacă a existat vreodată așa ceva!), fiindcă așa era scrisă respectiva “piesă de teatru”, acești doi primari având cu totul alte interese cu privire la terenul intravilan respectiv, situat intr-o zonă relativ centrală, pe str. Iuliu Maniu, vis-a-vis de Teatrul Municipal “Ștefan Ruha István”.

Pofta vine mâncând. În plus, în Carei “se poartă” la aproape toate casele mai dichisite grădini în care se pot cultiva diverse, inclusiv așa cum se cultivă azi, în grădina despre care vom face vorbire, porumb. În consecință, “afaceristul local nr. 1″ a pus ochii pe grădina, să zicem, în suprafață de 1500 mp, aflată în spatele casei pe care a cumpărat-o. Teren care s-a aflat inainte de naționalizare in proprietatea tabulară a careianul X și care a fost revendicat in anul 2001 de moștenitorii legali ai acestuia. Afaceristul nr. 1 s-a adresat avocatului care a intermediat vânzarea casei pentru ca acesta să facă demersurile legale, astfel ca afaceristul să poată cumpăra de la stat și grădina de cca. 1500 mp. Avocatul respectiv, unul isteț, experimentat, uns cu toate alifiile, cu relații mai mult sau mai puțin oculte în lumea justiției locale, care știe să profite din plin de prostia, sau de lipsa de profesionalism sau chiar de interesul “privat” al unui anumit judecător, a inițiat în anul 2008  o așa numită acțiune în justiție având ca obiect “partaj judiciar”, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Carei. Mai precis, avocatul cerea pur și simplu instanței ca aceasta să constate dreptul de proprietate al “afaceristului nr. 1″ asupra terenului de cca. 200 mp învecinat cu grădina de cca. 1500 mp aflată in proprietatea statului, să dispună “sistarea indiviziunii” cu Statul Român, să atribuie “afaceristului nr. 1″ grădina în suprafață de cca. 1500 mp contra unei sume de bani stabilită de către un expert angajat și plătit de “afaceristul nr. 1″ (deci un “expert” care a “rotunjit/ieftinit” evident prețul in favoarea “afaceristului nr. 1″) și cu care partea adversă în proces, adică Primăria Municipiului Carei, reprezentată atunci de primarul Beko Tamas, de fapt unicul decident, a fost de acord. Tupeu cât casa, tupeu cãt cuprinde la istețul avocat, după cum foarte bine se poate constata. Dar, într-o lume a escrocilor, câștig de cauză nu pot avea decât escrocii care au un tupeu nemăsurat. Judecătorul care a judecat cauza, a emis foarte rapid o sentință civilă în favoarea “afaceristului nr. 1″ și a acționat ca un veritabil “yes man”, fără să crâcnească, fără să zică nici “pâs”, copiind mot-a-mot in dispozitivul sentinței și in hotărârea pronunțată exact ce i-a dictat avocatul cel isteț și șmecher, adică: sistarea indiviziunii cu Statul Român, atribuirea grădinii de cca. 1500 mp “afaceristului nr. 1″ contra unei sume (“sulte”) modice de cca 14.000 euro care a fost stabilită complice de către expertul plătit de afacerist, sumă care apoi a fost acceptată tacit sau mai bine spus, tot complice și de primarul Beko Tamas.
Principalele nereguli flagrante care pot fi constatate și de un copil în desfășurarea acestui simulacru de proces sunt:
- Obiectul cauzei supuse judecății adică “sistarea indiviziunii” nu avea pur și simplu nici o logică juridică fiindcă în limba română, prin INDIVIZIUNE, se înțelege o modalitate a patrimoniului care, aparţinând în comun mai multor persoane, are ca obiect o universalitate nedivizată de bunuri. În cazul pe care îl discutăm, nu a existat nici un fel de comunitate de bunuri între părți adică intre afacerist și primărie, fiindcă cele două terenuri, cel de cca 200 mp aparținând afaceristului era “alături” de grădină, de terenul de cca 1500 mp aparținând statului. Ieșirea din indiviziune nu avea absolut nici un sens. Dar fiindcă judecătorul care a judecat cauza nu avea ca limbă maternă limba română și fiindcă, probabil și datorită lipsei acute de cunoșțiințe profesionale, judecătorul nici nu avea de unde să cumoască înțelesul juridic al cuvântului “indiviziune”, avocatului cel isteț și uns cu toate alifiile i-a fost foarte ușor să-l prostească, să-l facă să creadă pe judecător că “alba” este “neagră”. Nu pot afirma că judecătorul respectiv ar fi fost și mituit de “afaceristul nr. 1″ fiindcă nu dețin absolut nici o probă în acest sens.
- Judecătorul care a fost insărcinat cu soluționarea cauzei, “a atribuit” discreționar “afaceristului nr. 1″ grădina în suprafață de cca. 1500 mp fără a aduce in sprijinul deciziei sale nici un fel argument juridic, fără să citeze nici măcar un singur articol de lege și asta, probabil, doar fiindcă “așa au vrut mușchii lui”.
- Judecătorul a acceptat o expertiză (o evaluare) făcută de un angajat al unei oarecare firme private locale, care a lucrat sub contract și care a fost plătit de afaceristul nr. 1, deci a acceptat ca bună o expertizã extrajudiciară, favorabilă evident afaceristului, fără să dispună efectuarea unei expertize judiciare, lucru care a fost evident o acțiune făcută in disprețul total al legii.
- Instanței insărcinată cu judecarea pricinii nici nu i-a trecut prin cap sa citeze ca parte in proces Ministerul Finantelor, desi în situația în care statul este titular al dreptului de proprietate, fie publică, fie privată, acesta trebuie să fie reprezentat in instanță prin Ministerul Finanțelor. Ministerul Finanțelor are ca atribuție reprezentarea statului ca subiect de drepturi și obligații în fața instanțelor, precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit în nume propriu în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ. Reprezentarea statului de către Ministerul Finanțelor are loc și în litigiile privitoare la dreptul de administrare și dreptul de proprietate asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului.
- În cursul procesului, partea adversă afaceristului nr. 1, Primăria Municipiului Carei, reprezentată de primarul Beko Tamas si de juristul Iuga Victor a adoptat o poziție bleagă, total pasivă, necombatantă, neschițând nici măcar un singur gest din care sã rezulte că dorește să apere, măcar de formă, interesele Statului Român a cărui reprezentare o asigura în procesul respectiv. Practic, Beko Tamas a pactizat cu “dușmanul”, a înghițit sec tot ce i-a cerut avocatul cel isteț și șmecher al acestuia.
- Primăria Municipiului Carei, prin reprezentanții ei legali, adică prin primarul Beko Tamas și juristul Iuga Victor au ascuns in fața instanței faptul că moștenitorii careianului X au solicitat retrocedarea in natură a terenului de 6000 mp din care făcea parte și grădina de 1500 mp și că în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 “sub sanctiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și după caz, judiciare, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea in participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice inchiriere sau subânchiriere in beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea  sub orice formă a bunurilor imobile – terenuri și/sau construcții notificate potrivit prezentei legi.” În consecință, cf. Art. 21 din Legea nr. 10/2001, fiindcă terenul de cca 1500 mp era notificat, numitul Beko Tamas n-avea voie sa se atingă nici măcar cu degețelul cel mic de la mâna stângă de terenul respectiv, iar el l-a vândut pur și simplu, fără ca acel teren să fie al lui, “afaceristului de carton nr. 1″!
A primit și un ciubuc oare pentru “bunăvoința” asta? Ar fi avut toate motivele din lumea asta sã pretindă și să primească o mită frumușică, fiindcă afaceristul “a economisit” in escrocheria asta o sumă de cca. 50.000 de euro. Nu pot afirma că primarul respectiv ar fi fost și mituit de “afaceristul nr. 1″ fiindcă nu dețin absolut nici o probă în acest sens.
- Primarul Beko Tamas a prezentat in fata instanței un inscris oficial din care rezultă că în cadrul unei ședințe a Consiliul Local (singurul care avea puterea și care avea posibilitatea să decidă conform legii in cazul când se punea în discuție înstrăinarea în orice fel a unui imobil care s-ar fi aflat eventual în proprietatea privată a Primăriei Municipiului Carei) s-ar fi votat și s-ar fi aprobat instrâinarea imobilului grădină de 1500 mp aflat în litigiu și că s-ar fi aprobat de către Consiliul Local și valoarea “sultei” de cca 14.000 euro ce urma să fie plătită în schimbul grădinii de afaceristul de carton nr. 1. Această afirmație, făcută într-aun înscris oficial era o minciună sfruntată care a avut ca scop doar inducerea în eroare a instanței, fiindcă niciodată nu s-a aprobat de către Consiliul Local al Primăriei Municipiului Carei o astfel de hotărâre, dovadă fiind faptul că în arhiva ce conține H.C.L.-urile adoptate în cadrul Primăriei Municipiului Carei, nu există neam o astfel de hotărâre, așa cum s-a putut de altfel verifica foarte ușor in vremurile cele bune, când pe site-ul oficial al primăriei mai erau postate aceste hotărãri, in confirmitate cu prevederile legale in vigoare. Acum, în zilele noastre, nici măcar asta nu se mai poate verifica, fiindcă la secretariatul Primăriei Municipiului Carei nu se ține cont de nici o culoare de prevederile și de obligațiile ce revin secretarului primăriei in conformitate cu prevederile legislației in vigoare. Prin semnarea adresei respective, primarul Beko Tamas și-a depășit atribuțiile, substituindu-se in mod abuziv Consiliului Local și comițând infracțiunile penale de fals în înscrisuri oficiale și de abuz în serviciu. De altfel, pentru acest motive, urmare unei hotărâri judecătorești recente, numitul Beko Tamas este subiectul al unui dosar în care s-a început urmărirea penală împotriva sa, dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei. Doar că, mai mult decât probabil, prim-procurorul Anda Mihaela Proșa doarme un somn foarte liniștit alături de acest dosar, așa cum doarme probabil și lângă o plângere penală inregistrată la Parchetul din Carei la inceputul anului 2012 și în care erau sesizate falsuri grosolane comise de autori necunoscuți în coala de Carte Funciară Carei ce conține imobilul cu suprafața de cca 6.000 mp și care s-a aflat, înainte de naționalizarea comunistă din anul 1950 în proprietatea tabulară a careianului X.  Experiența îmi spune însă că nu este nimic de făcut pozitiv cu Parchetul din Carei, fiindcă cei care lucrează acolo au ritmul lor propriu, din care nu pot fi scoși nici dacă tragi cu tunul lângă ei, adică ritmul melcului urcând langsam la deal. Dar nimeni nu le poate face nimic, sunt intangibili, poate doar Inspecția din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul in care îi va reclama totuși, cineva, cândva.
Cam asta este pe scurt prima snoavă referitoare la mafia careiană a retrocedărilor. Ea nu are până acum un “happy end”. Înțelegãnd prin “happy end” triumful dreptății. Toate încercările de până acum făcute în înstanțe de către cei indreptațiți sau de nesfãrșitele chichițe avocățești invocate de avocățelul cel mic, blond, șmecher și isteț, procesele blocãndu-se in faze incipiente din cauza unor excepții invocate cu privire la tardivitatea unor actiuni de revizuire, la calitatea procesuală activă și la alte asemenea rahaturi, acceptate de către judecatori și neajungãndu-ae niciodată la o judecată pe fond. Pe scurt, în țara asta incă se mai moare cu dreptatea în mână. Părerea mea.
Am uitat să menționez numele judecătorului careian care a trântit procesul și a judecat cauza doar în favoarea “afaceristului de carton nr. 1″ din motive de prostie, de nesimțire crasă, de totală lipsă de profesionalism, din rea voința, sau din motive de eventuală luare de mită, infracțiune care însă nu poate fi dovedită de mine.
Este vorba de foarte distinsa judecătoare Bara Ana, ieșită anul trecut la pensie și care se bucură în prezent de toate binefacerile unei vieți îmbelșugate și liniștite mai ales în umbra frumoasei vile cu etaj care și-a construit-o din modestul ei salariu de slujbaș la stat în buricul viilor Careiului, pe undeva pe dreapta, pe la stãlpul nr. 8.
I-am pomenit numele fiindcă merită a fi ținut minte. Face o foarte mare cinste branșei profesionale din care a făcut parte. Doar că ar fi trebuit să fie legată până acum. În plus, va mai fi vorba despre dânsa și în speța ce urmează.

Al doilea caz careian. Un “afacerist de carne” local, cel botezat de mine cu “nr. 2″ a reușit și el să-și facă un anumit “cheag” financiar, urmare unor afaceri mai mult sau mai puțin licite, inclusiv bazate pe traficul de carne de porcine, bovine și ovine dijmuite sau mai bine zis hăcuite, fiindcă a lucrat toată viața lui la stat, dar in acest domeniu. A mai făcut omul și altele, a mai păcălit pe unul și pe altul, inclusiv pe niște italieni, dar nu este cazul să intrăm în detalii. Om prevăzător, respectivul a vrut să-și asigure bătrânețile, adică să profite și el de marea dărnicie a statului, să conserve cât mai bine bănuții câștigați cu sudoarea frunții lui și s-a hotărât la un moment dat să se privatizeze. Statul românesc (guvernul) cel darnic s-a decis să scape de diverse angarale și servicii pe care nu mai era in stare să le gestioneze și să le vândă de-a moaca celor care lucrau in respectiva branșă a cărnii, toate “mijloacele de producție” esențialmente necesare. Adică, să le vândă sediile (clădirile) în care aceștia activau smeriți ca și slujbași la stat precum și terenul aferent acestor sedii. Zis și făcut. Foștii prim-miniștri specializați in scoaterea la mezat a activelor statului, în privatizarea de toate felurile, incepãnd cu metodele Mebo și care or mai fi fost, că le-am și uitat. De exemplu distinsul foarte penal fost prim-ministru Adrian Năstase și regretatul fost prim-ministru Radu Vasile, au pregătit terenul și au generat diverse hotărâri de guvern prin care au trecut respectivele imobile dintr-o mână in alta, de la un minister la altul, probabil cu scopul de a li se pierde urma. În anexe la H.G.-urile respective, figurau pe liste făr’ de sfâșit, sute sau mii de astfel de imobile. Raportările privind apartenența acestora și includerea acestora in respectivele anexe semnate apoi ca primarul de primii-miniștri și contrasemnate de diverși miniștri ce făceau parte din guvernele respective s-au făcut de către niște functionari locali, mai mult sau mai puțini conștiincioși, mai mult sau mai puțin responsabili, mai mult sau mai puțin mituiți de către cei interesati, de promitenții cumpărători, adică de “afaceriștii de carne”. Inevitabil, in respectivele, hotărâri de guvern s-au strecurat și erori, de nimeni corectate ulterior. De exemplu, in liste au fost cuprinse și imobile (terenuri) care nu se aflau in proprietatea statului ci erau, de cãnd pământul in proprietate privată. Nu pot să știu sigur cãte astfel de greșeli voite sau nu s-au strecurat in H.G.-uri, dar de un caz știu foarte sigur și la acela o să mă refer. Evident că nu-i pot acuza pe prim-miniștri, pe miniștri, pe demnitari, pe parlamentari sau pe funcționarii publici care au semnat sau au contrasemnat “ca primarul” respectivele H.G.-uri, O.U.G.-uri și chair și o Lege continãnd anexe cu greșeli, evident că nu-i pot acuza că ar fi responsabili cu comiterea unui fals fiindcă ar fi fost de-a dreptul imposibil ca aceștia să poată verifica o listă de imobile conținând câteva sute de poziții. Însă, pot afirma fără să mă înșel că responsabilitatea pentru comiterea acestor erori grosolane strecurate în Anexe revine în întregime salariaților de la aceea dată ai instituțiilor din județul Satu Mare, care (influențati probabil și de anumite persoane de “bună-credință”, dar extrem de interesate pentru ca să obțină foloase necuvenite în scop personal din toată această afacere națională numită “privatizare”) au furnizat Guvernului României și ministerelor implicate date inexacte sau false. Sau mai intãmplat astfel de cazuri și nu puține. Nu mai prididește DNA și Justiția cu descâlcirea lor.

Pe scurt, in final, sediile și terenurile respective au ajuns in proprietatea Agenției Domeniilor Statului (A.D.S.) care a început să le scoată la mezat, adică la vânzare, pe niște prețuri mai mult decât modice. “Afaceristul de carne nr. 2″ a optat și dânsul pentru cumpărarea clădirii (sediului) in care și-a desfășurat activitatea profesională timp de cãțiva zeci de ani și a anunțat în consecintă A.D.S. asupra acestei intenții, una laudabilă, una capitalistă de altfel. Lucrurile s-au intâmplat in anul 2005.
Dar… și aici urmează un mic dar. Dar … afaceristul nostru a constatat (sau poate că știa de acest lucru deja de zeci de ani fiindcă nu-l putem bănui totuși de a fi foarte prost, că n-ar fi tocmai gigea) că terenul in suprafață de cca 500 mp pe care dorea să-l cumpere de la A.D.S. nu era de loc în proprietatea A.D.S. care voia să i-l vândă, deși figura ca atare intr-o listă anexă la o hotărâre de guvern de tot rahatul semnată pe post de prim-ministru de Adrian Năstase, ci se afla in anul 2005 în proprietatea tabulară a careianului X.
Terenul respectiv, era practic un “loc de casă” cumpărat în anul 1938, situat pe str. Iuliu Maniu, vis-a-vis de fosta Baie cu Aburi a orașului Carei și nu a fost naționalizat, rămãnând și pe vremea comunismului în proprietatea tabulară a careianului X.

“Ghinion”, și-a zis “afaceristul de carne nr. 2″. “Dacă mai vreau să pun mâna si pe terenul de 500 mp pe care comuniștii construiseră samavolnic, abuziv, sediul (clădirea) trebuie să recurg musai la P.C.R.” – și-a mai spus el. Adică la P.ile, C.unoșțiințe, R.elații.
Le-a găsit repede, fiindcă avea state vechi de serviciu in lumea cea cinstită a găinarilor careieni. A recurs la un vecin. El locuia la nr. 16 iar vecinul la nr. 14, evident, pe aceași stradă, despărțiti de un gard, lucru care îi făcea să se viziteze des, să socializeze mult impreună, să facă chefuri impreună, să participe cu dragoste și multă veselie la nunțile odraslelor, etc. Bref, cei doi vecini se aveau ca frații. Culmea-culmilor, ghinionul s-a spart repede, fiindcă vecinul lucra ca magistrat la Judecătoria Carei. Nu știu cine a fost de fapt “capul răutăților”, fiindcă deși îl stimez foarte mult, totuși nu pot să cred că pe “afaceristul de carne nr. 2″ l-ar fi putut duce capul și la matrapazlâcuri juridice.
Am suspiciunea rezonabilă că totuși capul răutăților juridice în această speță a fost vecinul cel bun, fiindcă lucra în branșa juridică.

Foarte rapid, după ce “afaceristul nr. 2″ a reușit să fie mandatat, adică să fie desemnat să reprezinte în instanță A.D.S., această prea cinstită și prea stimată agenție, subordonată guvernului, a intentat o actiune civilă, având ca obiect o așa numită “prestație tabulară” și a chemat în judecată pe proprietarul tabular, “cu domiciliu în loc necunoscut” al terenului “loc de casă” in suprafață de cca. 500 mp, adică pe careianul X.

Sunteți convinși, (nu-i așa?) că urmare unui noroc absolut chior, “afaceristul de carne nr. 2″ avea să se bucure sincer de faptul că cu totul și cu totul întâmplător, cu judecarea pricinii a fost însărcinat întocmai vecinul lui cel bun și prieten, adică judecătorul. Cu o nemaiponită și nemaiîntâlnită celeritate, exact în ziua în care a fost înregistrată actiunea de chemare în judecată, Judecătoria Carei trimitea o adresă oficială către Serviciul Public Comunitar Local de Evidența Persoanei Carei prin care se interesa de soarta și de adresa exactă a careianul X pentru a-l putea cita.
Răspunsul SPCLEP Carei avea să sosească și să fie inregistrat la Judecătoria Carei după exact trei săptămâni, dar era ambiguu, nu conținea nici o informație utilă, ba dimpotrivă, cerea furnizarea unor date suplimentare pentru eventuala continuare a investigațiilor. Judecătorul însă nu a fost curios, nu a mai revenit, a lăsat baltă orice altă incercare de citate legală a careianul X. Într-un exces de zel de admirat, mandatarul A.D.S. publică in ziarul de circulație mondială chemarea în judecată a careaianului X, cel cu domiciliul in loc necunoscut, dar fără nici un rezultat. În final, la exact 26 de zile de la inregistrarea cererii de chemare in judecată, cu părțile lipsă, în singura ședință de judecată care a avut loc pe durata celor stupefiante 26 de zile scurse de la începerea procesului având ca obiect “prestație tabulară”, judecătorul insărcinat cu soluționarea pricinii pronunță sentința.

Fac paranteza de rigoare. Careianul X nu avea domiciliul aflat într-un loc necunoscut. Îl avea íntr-un loc foarte bine cunoscut, foarte precis localizat și anume pe aleea principală, aproape de intrare și înainte de capela mortuară, al doilea mormânt pe dreapta, din cimitirul Mesterreszi. Iși dormea acolo foarte liniștit somnul cel de veci deja de 46 de ani, la data desfăsurării procesului, nu putea auzi nici apelurile sau citările judecătorului sau ale lucrătorilor din cadrul SPCLEP Carei, nu putea citi chemările în judecată publicate în ziarul de circulație mondială și internațională numit GN-V fiindcă administrația cimitirului Mesterreszi a neglijat să le facă abonament la acel ziar decedaților și nu putea ridica nici lespedea grea cu care ii era acoperit mormântul pentru ca să se deplaseze până la  sediul Judecătoriei Carei și să participe la sedințele de judecată in care era târât ca și pârât de Agenția Domeniilor Statului București.
Ghinionul careianului X.

În aceste condiții, judecătorul însărcinat cu judecarea pricinii, convins de faptul că și-a făcut perfect treaba pentru care era plătit cu aproape 100 de milioane de lei vechi pe lună și a pronunțat sentința în favoarea Agenției Domeniului Statului, a constatat dreptul de proprietate al reclamantei A.G.S. asupra terenului în suprafață de cca. 500 mp și a dispus înscrierea in C.F. Carei a terenului în favoarea A.D.S.
Ulterior, după aproape doi ani, “afaceristul de carne nr. 2″ a cumpărat terenul respectiv de la A.D.S. plătind o sumă modică și semnând (se putea altfel?) contractul de v-c cu penalul senator numit Tanczos Barna, pe vremea aceea președintele in funcție al A.D.S. (acum senatorul se afla cazat la Beciurile Domnești – sau cel putin așa sper, dar doar pentru binele lui).

Ce să mai comentez? N-ar mai trebui să comentez absolut nimic. Scriu doar câteva vorbe pentru cei care n-au absolut de loc cunoștiințe juridice. Nu există tupeu, neobrăzare, mojicie, jigodism mai mare în lumea asta din partea unui “afacerist de carne, chiar dacă este nr. 2″ precum și din partea unui judecător, decât să chemi in judecată pe cineva, adică pe careianul X, despre care toată lumea din Carei, inclusiv cei doi nesimțiti, știa foarte bine că nu mai este în viață de 46 de ani. Nu poți acționa in justiție, nu este legal și nu poți chema în judecată pe cineva care nu mai are trup pe acest pământ ci eventual, doar un suflet în ceruri. Este inuman să faci așa ceva, este inuman ca tu, judecător, să hotărești intr-o astfel de speță. Dacă o faci, nu dovedești altceva decât că ai caracterul unui porc odios. Să deposedezi pe cineva de bunul lui, la 15 ani de la căderea comunismului, mai ales atunci când nici comuniștii n-au îndraznit să-l deposedeze, este ceva abominabil, execrabil și cei doi careieni amintiți în acest caz au un caracter de tot rahatul. Ăsta este și motivul pentru care îi supun acum și aici fără nici o milă aprobiului opiniei publice. Să le crape pe loc nenorociților obrazul de rușine indiferent de cât l-ar avea de gros.

Cred că este cu totul inutil să vă mai spun că vecinul “afaceristului de carne nr. 2″, magistratul care a trântit fără nici o jenă, fără nici un pic de rușine, intr-un mod lamentabil, acest proces, cel  care a avut neinspiratia nețărmuită să pronunțe o sentință impotriva cuiva care era decedat deja de 46 de ani, nu este nimeni alta decât distinsa doamnă judecătoare Bara Ana, azi pensionară.

Morala. Știți cumva de ce ingrediente avem nevoie pentru a prepara o poveste credibilă despre mafia careiană a retricedărilor? Raspunsul este cât se poate de simplu și de clar: avem nevoie de niște găinari lacomi și ordinari lipsiți de scrupule cum sunt afaceriștii nr. 1 și nr. 2, de niște magistrati proști, necinstiți, coruptibili sau corupți, de demnitari locali ciubucari și avizi de mită (vezi de exemplu cazul Marian Vanghelie, cazul Mazăre, cazul Pinali, cazul Vâlcov, etc. și lista ar putea continua tot așa cu primarii și un politicienii de vârf sau cu cei locali cam până la  numărul de ordine 3-4.000 – asta din păcate!). Simplu și ieftin ca braga.

Nu vă oprește nimeni ca in scopul aflării adevărului să adăugați propriile Dvs. relatări despre cazuri careiene mult mai relevante, dar veridice. Poate că veți contribui și Dvs în acest fel la stãrpirea caracatiței care începe să ne sugă sângele și să ne sufoce.

Să auzim numai de bine și să ne iubim ca frații!

Horia Mărieș
București, 2 aprilie 2015

Lasati un comentariu