Monumentul Ostaşului Român, nesupravegheat şi mâzgălit

• publicat la: 14 mai 2015
Monumentul Ostaşului Român, nesupravegheat şi  mâzgălit

Monumentul Ostaşului Român, creaţie a sculptorului băimărean Gheza Vida, ridicat în memoria eroilor care s-au jertfit pentru eliberarea şi apărarea patriei, a fost mâzgălit cu tot felul de înscrisuri, la nici un an de la reabilitarea sa.

Ditamai Monumentul Ostaşului Român din Carei,  “statuia”   cum îl numeşte consiliera UDMR Venig, începe să fie tablă de exersat scrisul pentru copii  protejaţi de primar să se joace în preajmă.

Tăierile de sute de arbori din parcul din jurul castelului, au alungat copii  în stradă, la umbra unor tuia înalţi de 8m, masca perfectă pentru acoperirea Monumentului Ostasului Român, cea mai reprezentativă operă de for public din România. Opera sculptorului băimărean Gheza Vida, a devenit  loc de joacă după reabilitarea ei de către Muzeul Judeţean, cu fonduri de la Consiliul Judetean Satu Mare.

Imaginile vorbesc de la sine-

Adresa trimisă primăriei careiene de către Muzeul judetean Satu Mare este considerată absurdă de către aceasta.

Adresa Monument Carei

Ca urmare a ameninţărilor cu proteste ale  consilierei UDMR Venig, în şedinţa din 29 aprilie 2015, Monumentul şi spaţiul din jurul lui este lăsat fără supraveghere de către agenţii locali de ordine iar consecinţele nu au întârziat să apară.

Perdeaua deasă  de tuia asigură camuflajul propice oricăror activităţi, monumentul neputând fi supravegheat   de la distanţă, decât dacă te deplasezi în faţa lui.

La una din întâlnirile  cu factorii de decizie din primărie, au luat parte si peisagistul AnaMaria Kozma de la servicul tehnic si Adorian Csaba, director la DSPL, ambii afirmând că sunt pentru înlăturarea arborilor inalti care nu mai au viaţă lungă si înlocuirea lor cu exemplare tinere.

Până la adoptarea unei decizii finale, plăcile ce formează postamentul Monumentului Ostaşului Român sunt folosite  ca  tăbliţe de desen.

 redacţia

comentarii

de raul la 14 mai 2015 - 11:27

„înlăturarea arborilor inalti care nu mai au viaţă lungă”… daca dam un search pe google aflam ca un arbore de tuia poate sa traiasca pana la 200 de ani,asa ca nu inteleg la ce se refera cei doi
…pe de alta parte copii vin acolo pentru ca e loc bun de mers pe role si skateboard nu ca au taiat copacii din parc,daca primaria le-ar amenaja undeva (chiar in parc) un loc special pentru asemenea activitati,eu cred ca pe bancile de langa monument o sa mai vedem doar indragostiti si pensionari
…eu personal nu sunt de acord cu taierea arborilor si inlocuirea cu exemplare mai tinere,pentru ca peste cativa ani o sa ne trezim ca si acestia au 8 metri inaltime si nu se vede monumentul,trebuie sa existe o alta soluti….in fond ce vina au copacii aia ca au crescut inalti si frumosi?

de Horia Mărieș la 14 mai 2015 - 12:39

Nu sunt peisajist ca AnaMaria Cozma, nu sunt director la DSPL, nu sunt Director la Muzeul Județean Satu Mare ca expertul restaurator Radu Ovidiu Ardelean, ca să nu mai vorbesc că nu sunt nici botanis si biolog ca distinsul și bunul meu prieten de o viață întreagă ca și dr. Karácsonyi Károly. Nu sunt specialist in domenii deci ar trebui să tac din gură (pofa be).

Însă ca și contribuabil careian, pot să-mi dau și eu cu prețupușul.

1. Sunt de acord cu afimația că arborii tuia bogați, având înălțimea de 8 metri obturează vizual Monumentului Ostașului Român creație a renumitului Vida Gheza,mmonument la edificarea căruia am contribuit cumva și eu în copilărie fiindcă ne duceau acolo cu școala la „muncă patriotică”. Nu-mi pare se loc rău dupa orele pierdute atunci, ba dimpotrivă.

2. Contrar tutoror așteptărilor, mie unuia arborii de tuia de 8 m înălțime chiar imi plac. Ar fi mare păcat de ei să fie măcelăriți și reduși la inalțimea de 1,5 metri. Cred că nici n-ar supravieții. Vezi de altfel în context și barbarele defrișări ce au loc în țara asta, vei protestul (legitim) care a avut loc la Carei împotriva tăierii pomilor din oraș, etc.

3. Dacă experții peisajiști și Consiliul Local al Primăriei Carei vor decide totuși că este nevoie să se adopte o altă soluție (de exmplu înlocuirea arborilor se tuia cu cireși japonezi care se pare că sunt mult mai scunzi, atunci cer decidenților că o astfel de măsură să se adopte numai împreună cu măsuri care să salveze arborii șe puia înalți de 8 m ( de exemplu scoaterea lor din pământ cu rădăcină ci tot și replantarea lor într-un alt loc din oraș, de exemplu în fată sediului nou al Primariei Carei unde locul este pucér, sau ín Parcul Dendrologic al Casteluilui Karolyi, sau ín orice alta parte din oras. Un arbore tuia de 8 metri crește foarte greau, dar vorba lui @raul, este posibil să aibă viața lungă, adică 200 de ani.

Părerea mea, mi-am spus-o doar, n-am dat cu barda.

de Horia Mărieș la 14 mai 2015 - 12:44

PS Scuze pentru multiplele typing mistakes produse in textul de mai sus. Este doar vina mea, n-am pus degetul unde trebuie.

de alex la 14 mai 2015 - 13:00

si eu sunt de acord sa se scoata cu pamant cu tot si sa se replanteze in parc in locurile goale lasate dupa taierea arborilor…in legatura cu faptul ca suntem sau nu de acord cu actiunile primariei de defrisare , pe noi cine ne-a intrebat cand au taiat sutele de copaci din parc sau din cartiere de langa bancutele unde stateam de povesti sau din parculetele din oras?
eu personal sunt de acord ca sa se replanteze frumusete de tuia in parc pentru a infrumuseta castelul.

de Alex la 14 mai 2015 - 16:04

Cati ani au acei tuia?

de sorin florut la 14 mai 2015 - 16:10

Ansamblul monumental in discutie a fost conceput de sculptorul Vida Gheza si de arhitectul Artur Damboianu fara nici un fel de arbori sau arbusti sau tufe sau ronduri de flori in spatiul sau. Singura „verdeata” admisa ar fi fost aceea care ar fi rasarit in spatiul dintre dalele initiale, dar nici aceleia nu i s-a permis sa atinga dimensiuni excesive, ea fiind periodic „toaletata”. In opinia mea, conceptia autorilor primeaza, deci nici o interventie ulterioara (exceptand cele in scop de intretinere si/sau conservare) nu este nici permisa, nici de dorit. Regret situatia arborilor de la Monument, dar ei trebuie inlaturati, chiar daca nu au nici o vina, ci sunt doar niste biete victime colaterale, pentru ca ei nu au ce cauta acolo, pur si simplu nu ar fi trebuit plantati. Consider salutara replantarea lor intr-o alta locatie, pe care insa nu-mi permit sa o sugerez pentru a nu fi considerat malitios si pentru a nu deturna esenta discutiei.

de sorin florut la 14 mai 2015 - 16:23

@Horia Mărieş 12:39

Nu agreez următorul pasaj din postarea dumneavoastră : „Dacă experții peisajiști și Consiliul Local al Primăriei Carei vor decide totuși că este nevoie să se adopte o altă soluție” pentru că asemenea „experţi” au deteriorat deja – parţial iremediabil – ansamblul monumental tocmai prin intervenţii ce nu erau de competenţa lor. Plantarea arborilor de tuia, înlăturarea dalelor originale, turnate chiar la faţa locului, sunt – păstrând, totuşi, proporţiile – la fel de dezirabile ca şi ciocanul dezaxatului care a deteriorat celebra „Pieta”. Singura diferenţă ar fi că dezaxatul respectiv nu a avut pretenţia că astfel înfrumuseţa celebra sculptură.

de Alex la 14 mai 2015 - 16:25

Este un gest rusinos sa mazgalesti un monument,o statuie, chiar daca este facut de copii.
Un om civilizat nu recurge la asemenea fapte si daca vede asemenea fapte nu ar trebui sa manifeste indiferenta.

de pecareativrutafardintara:))) la 14 mai 2015 - 20:05

Statui , copaci….si copii !!
Ce probleme avem vaai !!:))

de monica la 14 mai 2015 - 23:16

taaaatiiii de ce nu dai la mine pe mana orasul ca sa il distrug mai repede??/ nu vezi ca astia incep sa se trezeasca si ramanem fara malai si nu mai ajungem pana la adapostul din debrecen?

de careian la 14 mai 2015 - 23:29

Propun ca de ziua „d-nei” venig sa ii facem cadou un dicționar al limbii romane,poate va studia diferență intre monument si statuie.Să-i fie rușine ca se afișează in calitate de consilier la o Primărie de municipiu,in Romania, si nu se poate exprima in limba romana, „rusinica”.
In ceea ce privesc arborii tuia ma întreb unde a fost „d-na” venig, sa protesteze, cînd au fost tăiați acelasi gen de arbori din preajma fântânii arteziene din centru (singura la acea data din oraș) ca sa fie mai vizibil Castelul Karoly.Atunci nu se știa ca au o durata de viață de 200 ani?
In atenția „d-nei venig”!!!

STATÚIE, statui, s. f. Sculptură care reprezintă, în trei dimensiuni, imaginea integrală a unor ființe, a unor figuri alegorice etc., expusă de obicei într-un spațiu deschis.

MONUMÉNT, monumente, s. n. 1. Operă de sculptură sau de arhitectură destinată să perpetueze amintirea unui eveniment sau a unei personalități remarcabile; p. ext. construcție arhitectonică de proporții mari sau de o deosebită valoare. ♦ Fig. Orice operă, document istoric sau creație culturală de însemnătate națională sau internațională.
Sursa: DEX ’09 (2009) |

de dimitriu radu mihai la 15 mai 2015 - 05:14

de ce atatea probleme inutile de discutat simplu sa se instaleze camere de supraveghere si s-a rezolvat si problema monumentului si nu mai trebuie sa facem atata caz pentru nimica, avem probleme mult mai mari,ca de exemplu strada de langa fosta primarie ca acum au plecat de acolo nu inseamna ca trebuie sa o lasam asa nefacuta( este straduta aceea cu sens unde este si banca) si multe altele.Fericit pentru ca in foarte multe locuri se remediaza soselele dupa diferite interventii la lucrari dar mai sunt multe de facut!

Lasati un comentariu