UDMR se teme de alegerile din două tururi de scrutin?

• publicat la: 7 decembrie 2019
UDMR se teme de alegerile din două tururi de scrutin?

Citim tot mai des pe la comentarii că românii din sud sau din est sunt înapoiați, că nu sunt civilizați și că nu se ridică la nivelul populației din Transilvania. Până și președintele UDMR Carei a scăpat porumbelul și l-a făcut pe fostul premier Mihai Tudose …,,un tip şmecheraş, tipic sudist,, motiv pentru care a fost sancționat de către CNCD și obligat să publice în presa românească dar  și cea maghiară sentința de la Curtea de Apel Oradea.

Aflăm acum că UDMR consideră  că revenirea la alegerile în două tururi nu ar aduce un plus de democrație ci ar ”etniciza” votul în al doilea tur.

Dacă Guvernul doreşte să-şi asume răspunderea pe alegeri în două tururi, în primul rând este o decizie care este împotriva deciziei Curţii Constituţionale şi a recomandării Comisiei de la Veneţia. UDMR se poziţionează o dată din acest punct de vedere, pentru că este o decizie a Curţii Constituţionale. Pe de altă parte, şi pe fond nu credem că aduce elemente pozitive în zonele locuite într-o parte minoritară de comunitatea maghiară, votul în două tururi, pentru că turul doi aduce o etnicizare a votului, care nu este deloc benefică pentru comunităţile locale. Nu susţinem acest gest şi dacă Guvernul va veni cu asumarea răspunderii, noi trebuie să ne poziţionăm împotriva asumării răspunderii, clar. Asta înseamnă, procedural, că se depune o moţiune de cenzură„, a declarat Korodi Attila, pentru Agerpres.

De ce se teme UDMR de alegerile în două tururi de scrutin dacă consideră că are primari de calitate, oameni care sunt superiori …altor cetățeni români? Gogorița cu etnicizarea venită taman din partea unui ONG înființat pe criterii etnice denotă ipocrizie dar mai ales teama de a da piept cu  electoratul.

Cetățenii români de orice naționalitate vor drumuri bune, servicii de calitate , locuri de muncă și evident un tratament egal și nediscriminatoriu. Adică vor ca  primarul unei localități multietnice să onoreze cu prezența și  manifestările dedicate Zilei Culturii Române nu numai pe cele ale culturii maghiare. Pentru că asta ar fi normalitatea.

Și atunci de unde atâta zbatere și agitație din partea ONG ului care este UDMR privind alegerea primarilor din două tururi?

Dacă primarul a asigurat drumuri decente în tot mandatul și nu doar înainte de alegeri atunci cu siguranță că locuitorii localității îl vor realege indiferent că este maghiar sau român. Dacă primarul a tratat  în mod egal toate asociațiile culturale dintr-o localitate indiferent că sunt șvăbești, române sau maghiare atunci cu siguranță că locuitorii vor aprecia această calitate.

Dacă primarul este un om onest și dă dovadă de bună credință și își plătește toate taxele și impozitele către stat sau pe cele locale atunci nu are de ce să își facă probleme de conștiință și nici de alt fel pentru că nu va fi pe placul votanților.

Că doar și președintele țării este ales în urma a două tururi de scrutin. De ce nu ar fi aplicată aceeași lege și la alegerea primarilor localităților din România?

Sau  se teme UDMR de faptul că electoratul său nu mai poate fi păcălit cu ușurința de acum 20 de ani și nu mai poate fi amăgit doar cu criteriul etnic? Români sau maghiari deopotrivă își doresc să ducă un trai decent la ei acasă și nu doresc să emigreze te miri pe unde pentru  un câștig din care să își poată întreține familia.

Iar dacă primarii UDMR sunt atât de capabili precum îi laudă presa lor de casă nu trebuie să își facă nicio grijă că nu vor putea rămâne la butoane  nici dacă alegerile au loc în două tururi de scrutin.

Buletin de Carei

http://www.buletindecarei.ro/2019/09/primarul-evazionist-kovacs-da-anunturi-pe-paginile-de-reclame-din-presa-judeteana.html

Lasati un comentariu