Alte minciuni pe bani publici la Carei. Cine anunță primarul că suntem în luna iulie?

• publicat la: 1 iulie 2020
Alte minciuni pe bani publici la Carei. Cine anunță primarul că suntem în luna iulie?

Într-una din postările din data de 3 iunie de pe pagina de socializare a Primăriei Carei ni se aducea la cunoștință de către primarul Kovacs că până la finalul lunii iunie vor fi terminate lucrările de pe calea  Mihai Viteazul. Suntem în data de 1 iulie 2020 și  lucrările promise sunt departe de a fi finalizate.  Așa pățesc cei pe care îi ia gura pe dinainte! Nimeni nu i-a cerut să facă publică data finalizării lucrărilor deci declarațiile făcute nu au fost sub presiune ci dovedesc încă odată că primarul este paralel cu modul cum decurge reabilitarea și asfaltarea. Din partea unuia care nu a reușit să mențină pe linia de plutire niciuna din cele 5 societăți deținute nici nu e de mirare.

Ieri abia se începea decaparea porțiunii din fața bisericii romano-catolice deci mai durează până când se vor finaliza lucrările trâmbițate pe bani publici.

Primarul s-a făcut remarcat în ultimul timp prin acțiunile antiromânești și cele împotriva consilierului Ilie Ciută pe care nu a reușit să îl supună intereselor sale ajungând chiar să îl scoată de pe lista celor care fac parte din Comisia Juridică din cadrul Consiliului Local. Se pare că aversiunea împotriva românilor independenți a început să îi întunece judecata și nu mai poate aprecia când e cazul să facă anumite anunțuri.

Buletin de Carei

comentarii

de Farcau Mariana Doina la 1 iulie 2020 - 18:28

Maine o sa fac o poza la buruienile care inlocuiesc catina care a fost desfiintata cu rondoul cu margini din piatra…Era asa de bun acel verde cu fructele de catina…In 1983 cand eu am venit in Carei catina era acolo….Intr-un moment,excavatorul a desfiintat totul…

Lasati un comentariu