Încă se mai distribuie ca ajutoare pachete de igienă

• publicat la: 2 iulie 2020
Încă se mai distribuie ca ajutoare pachete de igienă

Continuă recepția pachetelor de igienă destinate beneficiarilor din  Programul operațional de ajutorare a persoanelor defavorizate – tranșa a II-a, în prezența reprezentanților prefectului județului Satu Mare.

Camioanele au ajuns ieri în comunele Săuca, Santău, Pir, Andrid, Pișcolt, Petrești, Săcășeni, Ciumești, Apa și în orașul Tășnad.

Beneficiarii POAD sunt persoane în drept la prestațiile sociale VMG – venitul minim garantat și ASF – alocația pentru sprijinul familiei.

Fiecare pachet conține gel de duș, șampon, periuțe de dinți, pastă de dinți, detergent de rufe, săpun lichid.

Programul de ajutorare a persoanelor defavorizate este finanțat de Guvernul României din fonduri europene.

În cazul în care rămân pachete nedistribuite la nivelul UAT, acestea se pot acorda persoanelor cu handicap, persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate sau persoanelor care locuiesc în așezări informale.

UAT Municipiul Carei nu a făcut public nici până acum câte pachete au rămas nedistribuite.

Buletin de Carei

Lasati un comentariu