Arhiva pentru septembrie, 2020
Amenințări după incidentul de la catargul de lângă bustul lui Avram Iancu din Carei
După depunerea sesizării privind încercarea de coborâre a drapelului național de pe unul dintre catargele din jurul ansamblului monumental Avram Iancu, am fost sunată și amenințată că ,,vom vorbi altfel,, de unul dintre părinții celor doi tineri în cauză. De atunci sunt hărțuită cu tot felul de mesaje trimise pe telefonul mobil.
Mai multe articole
Careienii încă așteaptă să fie pus punctul pe i de către candidații pentru Primăria Carei și președenția Consiliului Județean
Chiar dacă propagandiștii antidemocrație de la Carei se ocupă cu raportarea paginii Buletin de Carei tot găsim modalități ca informațiile reale să ajungă la cititori. Acțiunile lor sunt doar expresia disperării că ar putea pierde accesul la banul public fără de care sunt muritori de foame. Nu
Campanie electorală în timpul programului de la Primăria Carei
Nu mai este un secret pentru nimeni că avem o conducere totalitară la Primăria Carei care își permite să considere organizația guvernamentală UAT Municipiul Carei ca și feuda lor personală! Astăzi, în jurul orei 11, un desant UDMR Carei în frunte cu primarul și viceprimarul au dat buzna
Concurs de poezie și proză la Carei. Înscrieri
Pe data de 21 septembrie se sărbătorește Ziua Internațională a Păcii, o zi dedicată Păcii, nonviolenței și armistițiului. Pentru onorarea acestei zile, Direcția de Cultură a municipiului Carei organizează un concurs de poezie și proză având ca temă importanța păcii. Cei ce doresc
Scenariile de funcționare a școlilor și grădinițelor din județul Satu Mare
În săptămâna 14-18 septembrie 2020, conform aprobării emise de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în județul Satu Mare s-a înregistrat următoarea situație privind scenariile de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar: – 251 de unități de învățământ
Lista de consilieri UDMR Carei deschisă de doi traseiști politic
Municipiul Carei este condus din anul 2008 încoace de un primar și un viceprimar traseiști politic. Primarul este evazionist cu acte în regulă tot din 2008. A mai deținut un mandat de primar în perioada 1996-2000 din partea partidului Noua Democrație de Nord Vest. După ce a candidat ca
,,Lucrări plătite dar neefectuate,,! Raport al Camerei de Conturi în urma unui audit la Primăria Carei
Nu este pentru prima dată când semnalăm despre abuzurile administrației Kovacs-Keizer-Beko, despre cheltuirea banului public în alte scopuri decât cele declarate. Cât de extinsă trebuie să fie caracatița corupției din moment ce instituțiile statului prin organele de control nu intervin și
Drapel Național zdrențuit la Ianculești
Pe catargul din mijlocul satului Ianculești ce aparține de Primăria Carei flutură un drapel național zdrențuit. Toate partidele care au ajuns în satul Ianculești pentru campanie electorală au trecut pe lângă acest catarg. Mai mult, consilierul primarului evazionist Kovacs a specificat că
La Carei se preiau deșeuri electronice timp de două zile
Acțiunea de colectare de deșeuri electronice începe în cursul zilei de mâine, 18 septembrie 2020. Primăria Carei a pus la dispoziție 2 numere de telefon pentru cei care doresc preluarea lor de la domiciliu. Cei care au posibilitatea să le transporte singuri o pot face la punctul de preluare din
Primăria Carei accesează proiecte doar pentru Castel. Nimic pentru Ianculești
Deși satul Ianculești aparține de Primăria Carei, conducerea exclusiv UDMR a acesteia nu accesează niciun proiect pentru reabilitare Cămin Cultural Ianculești sau pentru introducere apă potabilă sau pentru redeschiderea grădiniței. Niciun candidat pentru Primăria Carei nu a îndrăznit să



Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei