Fără clase de liceu în orașul Tășnad decide Inspectoratul Școlar Satu Mare

• publicat la: 30 ianuarie 2021
Fără clase de liceu în orașul Tășnad decide Inspectoratul Școlar Satu Mare

Inspectoratul Școlar Satu Mare decide să lase fără clase de liceu orașul Tășnad  și aprobă un plan de școlarizare doar cu clase profesionale. Dacă ținem seama și de reducerile aplicate la liceul careian Iuliu Maniu avem tabloul sumbru al învățământului propus de Inspectoratul Școlar Județean.

Pentru toată zona Carei-Tășnad se dorește să existe doar 2 clase de liceu tehnologic  adică 1 clasa secția româna la Liceul Tehnologic Iuliu Maniu și 1 clasa secția maghiara la Liceul Romano Catolic Josephus Calasantius din Carei!

La Liceul Tehnologic din Tășnad, singurul din oraș, erau prevăzute  1 clasa de matematică informatică, 1 clasă de Filologie și 1 clasa pe un profil economic secția maghiară.

Deja pentru cele 26 de locuri de la secția de Filologie există 28 de solicitări. Clasa de filologie a avut mereu rezultate deosebite la olimpiadele școlare datorită cadrelor didactice.

Aceasta este harta  județului. Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare vrea să forțeze elevii să se îndrepte doar spre clase de profesională din moment ce oferă doar 2 clase de liceu pentru zona Carei – Tășnad.

Buletin de Carei

Lasati un comentariu