Accident de muncă cercetat de polițiști la Livada. La Carei s-a mușamalizat accidentul mortal de muncă

• publicat la: 19 iulie 2022
Accident de muncă cercetat de polițiști la Livada. La Carei s-a mușamalizat accidentul mortal de muncă

La data de 18 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției oraș Livada au fost sesizați despre faptul că, la sediul unei societăți comerciale din Livada, un bărbat de 45 de ani, din aceeași localitate, s-ar fi accidentat la nivelul antebrațului stâng, în timp ce desfășura activități de muncă specifice.

Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean Satu Mare-Secția UPU, în vederea acordării de îngrijiri medicale, nefiindu-i pusă viața în primejdie.

În cauză, cercetările se efectuează sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă.

Accidentul de muncă mortal din Carei a fost mușamalizat, nu s-a dat nici măcar un comunicat din partea instituțiilor prezente la fața locului la data de 6 noiembrie 2020.

La data de 6 noiembrie 2020 un muncitor a fost strivit de utilajul greu pe care lucra în cadrul Proiectului de  Mobilitate Urbană, chiar în centrul municipiului Carei, pe artera principală din fața Monumentului Ostașului Român.

Lucrările pentru proiect au fost câștigate prin licitație de asocierea Tarr&Tarr SRL, Tarr const SRL și Urbis Concept SRL. Nici societățile respective  nu au făcut niciun anunț.

În municipiul Carei cu conducere exclusiv UDMR nu au curaj nici instituțiile statului să intervină fapt ce denotă că statul român nu are autoritate la Carei. Doar românii care semnalează abuzurile, discriminarea și deznaționalizarea sunt hărțuiți cu dosare penale sau sunt restricționați pe rețelele sociale.

Accident de muncă în județ semnalat prin comunicat. Despre accidentul de muncă MORTAL de la Carei nu se oferă comunicat

Siguranța cetățenilor,  prioritatea polițiștilor sătmăreni

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat ieri, 18 iulie a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 155 de sancțiuni contravenționale.

Astfel, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, au aplicat peste 155 de  sancțiuni contravenționale, în valoare de  aproximativ 54 000 de lei.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 7 conducători auto.

Exemple:

6 conducători auto, cu vârste cuprinse între 29 și 52 de ani, au circulat cu viteze cuprinse între 101-145 km/h, pe sectoare de drum cu viteza maximă admisă de 50, respectiv 100 km/h.

Un conducător auto a fost depistat, în trafic, în timp ce efectua manevra de depășire, pe un sector de drum unde depășirea este interzisă.

Lasati un comentariu