Taxe locale mărite în 2012 numai la mijloace de transport

• publicat la: 1 iunie 2011
Taxe locale mărite în 2012 numai la mijloace de transport

Sedinţa de astăzi  1 iunie 2011, a fost o şedinţă fluviu,cu numai puţin de 19 proiecte de hotărâri pe ordinea de zi,probleme de urbanism şi capitol de diverse.Au participat toţi şefii de departamente din Primărie ,presa şi câteva persoane direct interesate de dezbateri.

Căldura de afară nu a reuşit să moleşească  apetenţa pentru discuţii a consilierilor,acestea desfăşurându-se totuşi intr-un cadru cât se poate de decent.

Dacă primele două puncte de pe ordinea de zi au trecut fără niciun fel de probleme, cu unanimitate de voturi,la punctul trei,care viza aprobarea studiului de fezabilitate pentru lucrarea ,, Modernizare str.MĂRULUI , obiectul canalizare,consilierul Papi Ovidiu atrage atenţia asupra existenţei unei  suprapuneri de lucrări.

” Eu inţeleg dorinţa cetăţenilor de a beneficia de aceste lucrări in cel mai scurt timp dar riscurile la care se supun sunt majore şi pot compromite masterplanul aprobat la nivel de judeţ ce se va afla in derulare incepând cu luna octombrie 2012”.

Menţionam că în cadrul masterplanului sunt incluse lucrările  de reabilitare  şi extindere  a reţelelor de apă şi canalizare din Carei,pe lângă inlocuirea integrală a  conductei de aducţiune de la Doba.

In urma deliberărilor, consilierii au hotărât să scoată  acest punct de pe ordinea de zi.

Studiului de fezabilitate pentru lucrarea,, Alimentare cu energie electrică CASTELUL KAROLYI din municipiul Carei, str. 25 Octombrie, nr. 2    a  iscat numeroase controverse datorită locului de amplasare  propus, ce ar duce la creşterea semnificativă a costurilor.

In urma consultărilor dintre  Biroului Tehnic din Primărie si societatea Renel, varianta propusă ar  presupune amplasarea unui transformator undeva in spatele monumentului ,valoarea totală a lucrării fiind estimată la 355.940 lei.Consilierul Temfli consideră că investiţia e mult prea costisitoare şi vine cu o altă variantă ce presupune costuri mult mai mici pentru această lucrare.

Si Ciută Ilie este de aceeaşi părere ,el  incercând să-i  convingă şi pe ceilalţi consilieri de oportunitatea amplasării transformatorului in curtea fostelor sere ale oraşului,lângă cel existent in prezent, scăpând astfel de costurile suplimentare datorate subtraversării bulevardului 25 octombrie  până la castel.

Opiniile celor doi consilieri nu sunt impărtăşite de primarul Kovacs care afirmă că „nu e de competenţa primarului să vină cu soluţii.Si eu am m-am gândit la varianta asta mai  demult ,dar nu e corect să incercăm să dăm noi soluţii tehnice pentru această problemă”.

In urma discuţiilor in care au fost antrenaţi mai mulţi consilieri, Ciută Ilie propune ca acest proiect să se amâne cu o lună, timp in care se angajează ca impreună cu Temfli Vasile să iniţieze discuţii cu  Renel şi să îi convingă de viabilitatea soluţiei propuse de ei, soluţie care ar duce la o economie substanţială  a  lucrării in discuţie.

Stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru  anul fiscal 2012 a ridicat din nou temperatura din sala de şedinţe  la menţionarea propunerii Comisiei Economice de a menţine bonificaţia de 10% pentru plata cu anticipaţie a impozitelor atât la persoane fizice cât şi la cele  juridice faţă de 7%  cât a fost propus in proiectul de hotărâre.

Proiectul mai prevedea mărirea cu 7% ( procent ce reprezintă  rata inflaţiei) a impozitelor pe clădiri la persoane  fizice ,şi tot cu acelaşi procent la mijloacele de transport şi teren intravilan şi extravilan atât la persoane  fizice  cât şi la cele  juridice.Argumente pro si contra   procentelor propuse au curs de o parte si de alta a mesei ovale.

Dacă primarul Kovacs  a acceptat bonificaţia  de 10% in urma consultării cu Fogaş Lia,şef Serviciu Taxe şi Impozite,dându-şi seama că nu e vorba de o sumă foarte  mare, la celelalte capitole nu a dorit să renunţe nicidecum.

Propunerea lui Poosz Szabolcs de a nu se mări impozitul  la terenul  intravilan  şi extravilan este cea care  a fost agreată in final de primar .Consilierii au fost atenţionaţi de către viceprimarul Keizer  de a ţine seama de faptul că societăţile comerciale sunt cele care ajută financiar oraşul ” şi ar fi păcat ca pentru 3% să stricăm relaţiile de bună colaborare” a mentionat acesta.

Ciută Ilie a incercat să-l convingă pe primar de inoportunitatea mării impozitului  ,deoarece anul trecut s-au mărit impozitele  la persoane  fizice  cu 13% iar la maşini cu capacitatea de  peste 2.000mc impozitul  s-a dublat.” Spuneţi că se măreşte  numai cu rata inflaţiei dar hai să ne gândim că la toţi pensionarii li s-au micşorat veniturile datorită  majorării  contribuţiilor la sistemul de sănătate,şi să nu mai vorbim de bugetari ,cărora li s-au micşorat veniturile, anul trecut cu 25% , in acest an primind numai 15% in plus.Suma pe care o pierdem nemărind aceste taxe este in jur de 700 milioane,sumă pe care o să vă spun de unde o recuperăm, la discuţiile următoareleor proiecte.”

Fiecare punct s-a supus la vot separat.Astfel,deducerea de 10% a fost aprobată cu unanimitate  de voturi  iar  taxa pe teren intravilan şi extravilan a rămas nemodificată tot prin vot unanim.In ce priveşte impozitul pe clădiri persoane fizice ,creşterea de 7% nu a fost aprobată.Surpriza a venit din partea consilerilor  FDG care s-au detaşat de UDMR şi s-au alăturat PNL-uli,PD-L-uli şi consilierului independent,spre marea dezamăgire a primarului care nu  s-a abţinut de  a-i apostrofa pe „dezertori”.

La mijloacele de transport, impozitul a fost majorat cu 7% datorită votului  majorităţii consilerilor, singurii care nu au fost de acord fiind cei din grupul PNL.

Daniela Ciută

Lasati un comentariu