Milionara de la căpătâiul bolnavilor. Cum să te îmbogăţeşti din îngrijiri fictive

• publicat la: 14 October 2011
Milionara de la căpătâiul bolnavilor. Cum să te îmbogăţeşti din îngrijiri fictive

Piaţa de îngrijiri medicale la domiciliu din Capitală este dominată de o firmă controlată de o tânără democrat-liberală. Foşti pacienţi şi colaboratori acuză însă societatea că decontează de la stat sume nejustificate, prin umflarea numărului de zile de îngrijire per pacient şi a procedurilor aplicate. Casa de Sănătate Bucureşti refuză să facă publice sumele decontate.

În România, fiecare asigurat are dreptul la 90 de zile de îngrijiri medicale la domiciliu gratuite, decontate de CASMB. Pentru aceasta, Casa  de Asigurări apelează la furnizori privaţi, care primesc 75 lei pe zi per pacient, în primele 42 de zile din cele 90, şi 50 lei pe zi, per pacient, pentru următoarele 48 de zile. Există însă o condiţie: firma să furnizeze cel puţin opt proceduri medicale pacientului. Mai puţine înseamnă automat o sumă mai mică decontată per pacient.

O fostă asistentă a firmei Alicia Medical Expert acuză societatea că „umflă” fişele medicale ale pacienţilor pentru a încasa banii de la Casa de Sănătate Bucureşti. „Toate asistentele erau obligate să scrie în fişa de îngrijire ceea ce era prescris de medic în colaborare cu coordonatoarele din spitale ale firmei, chiar dacă pacienţii nu beneficiau de toate aceste operaţiuni”, scrie fosta asistentă Adela Popa într-o declaraţie dată în toamna anului 2010 şi consultată de RL. Femeia mai spune că, dacă asistentele nu aduceau fişele medicale astfel modificate, acestea nu erau plătite de firmă. Adela Popa conchide: „majoritatea pacienţilor au semnat fişele medicale având nevoie doar de o mică parte a manevrelor medicale recomandate”.

Publicitatea făcută de medici

O altă asistentă care a colaborat cu firma Alicia Medical Expert a povestit pentru RL, sub anonimat, că făcea, la cererea şefilor, liste lungi de proceduri medicale, fără ca pacientul să şi beneficieze de ele: „Am avut pacienţi la care mergeam doar pentru un masaj şi fişa lor era plină ochi  de proceduri”. Asistenta a colaborat o perioadă cu Alicia Medical, iar în prezent lucrează într-un spital bucureştean. Femeia  precizează că metoda nu ar fi posibilă fără înţelegeri între Alicia Medical Expert şi unii medici din spitale: „De multe ori medicii şi asistentele şefe chiar recomandă pacienţilor această firmă, deşi ei ar trebui, potrivit legii, să arate pacienţilor lista cu toţi furnizorii de îngrijiri medicale care au contract cu CASMB”.

Potrivit paginii de web  a societăţii, Alicia Medical Expert are puncte de lucru în Spitalul Clinic Colentina, Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu”, Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” şi în Institutul Clinic Fundeni.

Contează ce spune medicul?

Dar cum funcţionează sistemul , din punct de vedere birocratic? Pentru fiecare pacient în parte, furnizorul de îngrijiri medicale la domiciliu trimite, în numele pacientului, o cerere către Casa de Asigurări, care o verifică şi apoi o aprobă sau nu. De multe ori, aprobarea întârzie, iar pacientul poate aştepta zile bune până când şi beneficiază de îngrijire, la ieşirea din spital. O decizie a CASMB Bucureşti din iunie 2011 indică însă o altă metodă de sporire a profitului: firma cere aprobare de la Casa pentru prestarea de servicii de îngrijire medicală pe perioada maximă prevăzută de lege, respectiv 90 de zile.

„Poate pacientul are nevoie doar de 30 de zile, dar în decizia de la CASMB apare aprobarea ca Alicia Medical Expert să îngrijjească pacientul pentru 90 de zile. Asta se face tot cu ajutorul unor medici, care recomandă maximum de zile, sau printr-o înţelegere cu cei de la Casă, care ori nu verifică, ori închid ochii”, susţine în continuare fosta asistentă.

Spusele sursei RL sunt confirmate, de pildă, de un caz cât se poate de real: cel al pacientei Eugenia Vrabie. După ce a ieşit din spital cu piciorul amputat, femeia a cerut, din proprie  iniţiativă, ajutorul celor de la Alicia Medical Expert. Aceştia au depus cererea la Casa de Sănătate Bucureşti, în numele  Eugeniei Vrabie, dar, pentru că răspunsul a întârziat, reprezentanţii firmei i-au făcut doamnei Vrabie o surpriză neplăcută: „Au venit o dată, de două ori, apoi n-au mai venit deloc. Când m-am dus la spital să-mi scoată firele, aveam plaga infectată. Doctorul mi-a recomandat atunci îngrijire la domiciliu”, a povestit pentru RL pacienta. Potrivit recomandării semnate de medicul curant, avea nevoie de 30 de zile de îngrijire la domiciliu.

Dată fiind situaţia, femeia a apelat la un alt furnizor de îngrijiri medicale – Fundaţia Crucea Alb-Galbenă, care i-a trimis o asistentă încă din prima zi. Când Eugenia Vrabie a cerut schimbarea furnizorului, a primit decizia CASMB întocmită pe baza cererii formulate de Alicia Medical Expert. De aici reiese că firma a cerut Casei să aprobe 90 de zile de îngrijiri medicale la domiciliu şi o listă de 13 proceduri medicale pentru Eugenia Vrabie. Deşi pacienta avea nevoie deoar de schimbarea pansamentului, Alicia Medical ar fi decontat de la CASMB – dacă femeia nu ar fi ales alt furnizor – sumele aferente unui număr mare de proceduri complexe: „alimentare pasivă”, „aplicarea de mijloc ajutător pentru absorbţia urinei”, „manevre terapeutice pentru evitare complicaţiilor pulmonare”, „îngrijirea escarelor multiple”, „manevre terapeutice pentru evitarea escarelor de decubit”.

Reprezentanta Fundaţiei Crucea Alb-Galbenă, care a îngrijit-o pe pacienta Vrabie, confirmă: „Tot ce avea nevoie era schimbarea pansamentului, măsurarea glicemiei şi a tensiunii, nu de mobilizare, pamperşi şi tot ce mai scria în decizia de la Casă, făcută pe baza cererii depuse de Alicia”.

Pacient: „Ştiam că o să se spargă «buba»”

Pacienţi şi rude ale acestora contactate de România liberă au păreri diferite despre serviciile prestate de Alicia Medical Expert. Unii s-au declarat mulţumiţi de îngrijiri, alţii au înaintat plângeri la conducerea firmei.

Un pacient confirmă, sub anonimat, că i s-au trecut în fişa medicală mai multe proceduri medicale decât avea cu adevărat nevoie: „Eu am avut nevoie de ceva anume. Au venit şi nu mi-au făcut. Le-am zis: vreau să vorbesc cu şefa, să-i spun ce am nevoie, nu ce vreţi dumneavoastră. Ştiam că la un moment dat o să se spargă «buba» în ce priveşte firma asta”.

Soţia unui alt fost pacient îngrijit la domiciliu de Alicia Medical Expert a rămas cu o impresie proastă despre serviciile prestate de firmă. „La Spitalul Militar, unde era internat soţul meu, a venit o angajată a acestei firme în secţii şi racola pacienţii care se externau şi aveau nevoie de îngrijire la domiciliu. (…) Veneau acasă la soţ cu aparatul de tensiune în geantă, câteodată nu-l aveau, altă dată veneau cu instrumentele astea de făcut perfuzii tot în geantă. Mă rog, foarte primitiv. Am tăcut pentru că eram mulţumită că veneau. Nu ştiu ce decontau ei. Făceau o perfuzie sau o injecţie. Eu nu mă uitam la ce semnam, semnam ca primarul pentru că aveam atâtea pe cap”, ne-a declarat soţia pacientului Adrian Truţan, decedat între timp.

Asistenta: „Le ceream să-şi cumpere materiale”

Alţi pacienţi îngrijiţi la domiciliu de Alicia Medical Expert fac referire la o altă practică a firmei. Deşi în tariful pe o zi de îngrijire, decontat de CASMB, sunt incluse, potrivit legii, costurile materialelor sanitare pentru realizarea serviciului de îngrijire la domiciliu, asistentele de la Alicia Medical Expert ar fi fost nevoite să le ceară uneori pacienţilor să-şi cumpere singuri pansamente, branule, seringi, alcool medicinal. „Ne-am cumpărat perfuziile, seringile, spirtul, tot. Doar puneau perfuzia. I-au luat sângele acasă şi eu m-am dus cu el la analize, la laborator”, povesteşte Elena Chircă, nora pacientei Anica Constantin, între timp decedată.

Spusele femeii sunt susţinute şi de asistenta Adela Popa, care a lucrat mai mulţi ani pentru Alicia Medical Expert: „Aproape toţi pacienţii şi-au cumpărat materiale sanitare, în special perfuzoare, branule, soluţii de perfuzat şi tot ce aveau nevoie”.

Şi asistenta care a acceptat să ne vorbească sub anonimat a trecut prin situaţii similare: „La pacienţii proaspeţi, la care abia începeam, firma ne spunea să mergem în primele zile cu materiale de la firmă. După vreo cinci zile, cei de la firmă ne spuneau să le cerem pacienţilor să-şi cumpere materiale, inclusiv comprese sterile, seringi, leucoplast, unguente. De multe ori mai luam de la mine de la spital, că mi-era milă să-i pun pe pacienţii bătrâni sau foarte săraci să-şi ia singuri ce le trebuie”. Întrebată ce se întâmplă cu pansamentele şi seringile folosite la pacienţii trataţi la domiciliu, asistenta a răspuns că le arunca de obicei la gunoi, la pacient acasă. „Ştiu că ar trebui să avem de la firmă recipiente septice pentru produse  biologice şi pentru ace, dar cum să avem aşa ceva când noi, asistentele, mergem la pacient cu tramvaiul?”. Femeia mai spune că nici instrumentarul folosit pentru cură-ţarea rănilor nu este sterilizat, aşa cum cer normele: „Dar la firmă n-au ce le trebuie şi ne puneau pe noi să le sterilizăm la spitalele unde lucrăm”.

Bani publici, date confidenţiale

În 2010, suma decontată de CASMB furnizorilor de îngrijiri medicale la domiciliu a depăşit 13,5 milioane lei, adică 3,2 milioane euro. Reprezentanţii instituţiei au refuzat însă să facă publice sumele decontate fiecărui furnizor în parte. Potrivit adresei CASMB transmise RL, datele privind furnizorii care sunt plătiţi din bani publici nu sunt de interes pentru contribuabili: „Referitor la cererea privind sumele decontate şi numărul de pacienţi îngrijiţi la domiciliu de către furnizor, având în vedere principiul dreptului la libera alegere de către asiguraţi a furnizorului de servicii medicale şi art. 12 al Legii 544/2001, informaţiile solicitate nu se încadrează în categoria informaţiilor de interes public”.

Pe de altă parte, firma Alicia Medical Expert are contract şi cu OPSNAJ – casa de asigurări a angajaţilor din domeniul Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti.

Spre deosebire de CASMB, oficialii OPSNAJ au găsit de cuviinţă că datele privind numărul de pacienţi îngrijiţi de furnizorii săi sunt de interes public: „(…) firma Alicia Medical Expert a raportat aproximativ 45% din numărul total de cazuri înregistrate în baza noastră de date, 216 cazuri din totalul general de 485 în 2010 şi 136 de cazuri din totalul de 312 în anul curent, până la data de 30.09.2011″. Restul pacienţilor s-au împărţit între ceilalţi 26 de furnizori cu care OPSNAJ are contract. Deşi contactată insistent, Alina Ion, asociat unic la Alicia Medical Expert, a refuzat să stea de vorbă cu RL.

Patroana, membră de partid

Firma Alicia Medical Expert a fost înfiinţată în anul 2004 de Alina Ion, acum în vârsă de 35 de ani, care în acelaşi an a intrat în PD. În prezent, este secretar general adjunct în filiala PDL sector 3, condusă de Silvian Ionescu, şeful Gărzii de Mediu. Administrator al firmei a fost, în anul 2005, un alt membru PDL, Tamara Ţapu, în prezent consilier local PDL sector 3 şi vicepreşedinte al filialei. Anul trecut, Alicia Medical Expert a avut o cifră de afaceri de 10,5 milioane lei (circa 2,5 milioane euro) şi cheltuieli de 3,2 milioane lei (circa 760.000 de euro). Rezultă un profit de 7,6 milioane lei, aproape 1,8 milioane euro, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor.

Dar lucrurile nu au stat întotdeauna atât de bine. Firma a avut un început cuminte, cu un salariat şi o cifră de afaceri, în 2004, de aproape 115 milioane lei vechi. Încă de la înfiinţare, a reuşit însă să aibă o marjă de profit ridicată – 105 milioane lei vechi în 2004. După 2005, veniturile firmei au crescut substanţial.

De la comerţul cu carne, la asistenţă medicală

În septembrie anul acesta, Alicia Medical Expert a depus o cerere la Registrul Comerţului ca admi-nistrator al firmei să devină Adrian Uritescu. Numele acestuia apare ca acţionar unic la o altă firmă care se numără printre furnizorii de îngrijiri medicale la domiciliu ai CASMB – Beatrice Expert cu sediul la aceeaşi adresă. Până anul trecut, 50% din acţiuni au fost ale Alinei Ion, în prezent acţionar unic la Alicia Medical Expert. Până în 2009, obiectul principal de activitate al Beatrice Expert a fost comerţul cu carne şi produse din carne. De anul trecut, firma s-a reprofilat spre îngrijiri la domiciliu şi, în 2011, a încheiat contract cu CASMB.

Bonuri şi chitanţe

Două foste asistente ale Alicia Medical s-au plâns de faptul că reprezentanţii firmei le cereau să facă rost de bonuri fiscale şi de facturi, care ulterior erau înregistrate în contabilitatea firmei. „Eram obligate să aducem bonuri sau chitanţe fiscale pentru a avea cheltuieli pe firmă în valoare de minim 700 lei”, a declarat fosta angajată Adela Popa. Spusele sale au fost confirmate de o altă asistentă, care, pentru că lucra doar cu jumătate de normă, avea sarcina să aducă bonuri de 300 lei.

Sursele RL susţin că practici similare pot fi întâlnite şi la alte firme de îngrijiri la domiciliu.
90 este numărul maxim de zile de îngrijiri medicale la domiciliu la care are dreptul fiecare asigurat. Cheltuielile sunt suportate de stat, prin Casa de Sănătate.

sursa romania libera

comentarii

de cititor la 14 October 2011 - 12:06

nici la noi nu e altfel,avem si noi societatile de ingrijire protejate de puterea locala

Lasati un comentariu