Preşedintele Sindicatelor Pensionarilor în vizită la Satu Mare

• publicat la: 8 august 2012
Preşedintele  Sindicatelor Pensionarilor în vizită la Satu Mare

Miercuri, 8 august, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef a primit vizita preşedintelui Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Pensionarilor din România şi preşedintele Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice, Preda Nedelcu. La întâlnire au participat prefectul judeţului Satu Mare, Eugeniu Avram şi primarul municipiului Satu Mare, Dr. Dorel Coica.

Preda Nedelcu a venit la Satu Mare la invitaţia preşedintelui Asociaţiei Judeţene a Persoanelor Vârsnice Satu Mare, Mircea Marian, iar vizita de astăzi a fost făcută cu scopul de a cunoaşte noua conducere a judeţului şi a municipiului.

Alături de Mircea Marian, Preda Nedelcu a dorit să aducă în atenţia Institiţiei Prefectului, a Primăriei, Consiliului Local şi a Consiliului Judeţean Satu Mare problemele cu care se confruntă pensionarii zi de zi. Reprezentanţii autoritaţilor locale au fost felicitaţi pentru implicarea şi atenţia sporită faţă de persoanele vârstnice.

Adrian Ştef la finalul întâlnirii a declarat: „Noi am avut o colaborare foarte bună cu Asociaţia Judeţeana a Pensionarilor Satu Mare până în prezent. I-am sprijinit în toate acţiunile şi am discutat despre proiecte concrete pe care le putem derula împreună, care sunt legate firesc de sprijinul pe care poate să-l dea administraţia locală. Cu domnul Nedelcu ne cunoaştem şi nu a fost o supriză pentru dânsul sprijinul acordat de autorităţile locale Asociaţiei Persoanelor Vârsnice Satu Mare. Nu în multe judeţe funcţionează atât de bine această relaţie, motiv pentru care domnul Nedelcu şi-a exprimat dorinţa de a da ca model buna colaborarea de la Satu Mare. Concret, pe lângă toate acţiunile derulate, gândim la un proiect care să cuprindă un spaţiu unde pensionarii să îşi desfăşoare activitatea, poate cu un pe fonduri europene, poate un parteneriat public – privat, în care Asociaţia să îşi desfăsoare activităţile zilnice. Salut iniţiativa domnului Lup, un om de afaceri care s-a implicat căci trebuie să fim constienţi că sunt părinţii şi bunicii nostri.”

Primarul Dr. Dorel Coica le-a promis sprijin pensionarilor în găsirea celei mai bune metode pentru circularea cu mijloacele de transport în comun gratuit şi reducerea biletului de acces la strand de la 9 lei la 5 lei.

Prefectul judeţului Satu Mare, Eugeniu Avram deasemnea i-a asigurat pe reprezentanţii pensionarilor de tot sprijinul său, pensionarii fiind o prioritate pentru Guvernul României.

comunicat

Lasati un comentariu