Pușcărie pentru cei care dispreţuiesc simbolurile naţionale în public

• publicat la: 10 October 2015
Pușcărie pentru cei care dispreţuiesc simbolurile naţionale în public

Potrivit proiectului, fapta săvârşită în public prin care se exprimă dispreţ pentru însemnele României se va pedepsi cu închisoarea de la 1 an la 3 ani. Fapta săvârşită în public prin care se exprimă dispreţ pentru emblemele sau semnele de care se folosesc autorităţile se va pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.Udemeriștii și radicalii maghiari sunt primii vizați d elege.

Proiectul mai prevede că prin dispreţ pentru însemnele României, pentru emblemele sau semnele de care se folosesc autorităţile se va înţelege lipsa de consideraţie sau de stimă, sentimentul prin care se judecă un lucru ca fiind nedemn de atenţie şi defăimarea….

“Conform proiectului de lege propus, prin incriminarea manifestărilor cu dispreţ faţă de însemnele României, legea apără autoritatea de drept a statului român, stat care este reprezentat la nivel european şi internaţional prin toate însemnele României care, conform Constituţiei (…), sunt: drapelul României, Ziua naţională a României, stema ţării şi sigiliul statului”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

sursa napocanews.ro

comentarii

de meli la 12 October 2015 - 16:55

vom vedea si pe pous si pe gabika si pe vecinu lui jeno cu cocarda la monument?
la primaria carei a angajat primarul pe ginere pe contabilul de la firma pe vecinul de casa si pe finul si pe nevestele de consilieri udemereu si tot nu ajunge la el cat a invartit

Lasati un comentariu