Duminica Floriilor

• publicat la: 28 April 2013
Duminica Floriilor

Floriile sau Duminica Stâlparilor, este cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele. Ea rememorează intrarea lui Iisus în Ierusalim sărbătorindu-i, totodată, pe cei cu nume de flori.

Această duminică îi pregăteşte pe credincioşi pentru bucuria pe care o aduce biruinţa lui Hristos asupra morţii din duminica următoare, cea a Învierii. Totodată Floriile deschid săptamâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşti, cunoscută sub numele de “Săptămâna Mare”, după cele 40 de zile de post.

Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl “petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere
La toate popoarele creştine pot fi intalnite diferite obiceiuri, unele chiar similare celor de la noi, majoritatea având în prim-plan palmierul sau salcia. Aceste tradiţii nu au nimic în comun cu spiritul creştinesc al praznicului Intrării Mântuitorului în Ierusalim. Creştinii prăznuiesc Intrarea lui Iisus în oraşul sfânt participând la Sfânta Liturghie, împodobind cu ramuri de salcie sfinţită icoanele, uşile şi ferestrele gospodăriilor şi păstrând rânduiala postului. Aceste ramuri sfinţite se păstrează peste an, fiind folosite cu credinţă la tămăduirea diferitelor boli. Oamenii obişnuiesc şi să înfigă aceste ramuri în straturile proaspăt semănate, să le pună în hrana animalelor sau să le aşeze pe morminte. Ramurile verzi simbolizează castitatea, dar şi renaşterea vegetaţiei, amintind totodată de ramurile cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim.
Intrarea lui Iisus în Ierusalim este relatată de toţi cei patru evanghelişti, Ioan, Luca Matei şi Marcu. Noul Testament relatează faptul că apostolii au întins hainele lor pe asin, pe ele şezând Mântuitorul în timpul acestei procesiuni. Acest gest a fost interpretat de Sfinţii Părinţi ca fiind mărturisirea faptului că învăţătura apostolilor va aduce la ascultare toate neamurile de pe pământ. Hainele Sfinţilor Apostoli simbolizează noua haină pe care o îmbracă oamenii, haina Sfântului Botez.

Dintre cei aproape un milion şi jumătate de români aniversaţi de Florii, 634.467 sunt bărbaţi, iar 853.043 sunt femei. Statisticile existente, la nivelul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul MAI, arată că majoritatea românilor care îşi sărbătoresc onomastica de Florii, respectiv 334.634 de persoane, poartă numele de Florin, alţi 146.328 se numesc Viorel, iar 54.749 – Florian.

LA MULTI ANI ! celor  care isi sărbătoresc  azi  onomastica.

comentarii

de Tiberiu Vanca la 28 April 2013 - 13:06

FLORIILE
Sărbătoare prepascală, celebrată anual în duminica dinaintea Sfintelor Paşti, nu are conotaţie specific creştină. A fost preluată în calendarul creştin din manifestările cultuale specifice ale mitologiei romane. Închinată cultului zeiţei Flora, zeiţa florilor, patroana înfloririi pomilor, a florilor, a cerealelor şi a plantelor de cultură din grădini, soţia vântului de apus -Favonius-, comparat cu Zephiros, -din relaţia cu care s-a născut Primăvara-, cu tinereţea şi mireasma florilor. Manifestarea a fost cunoscută sub denumirea de Floralia. Este introdusă la Roma, în secolul VIII înainte de H. , de către regele sabin Titus Tatius, iar în Dacia Romană, odată cu cucerirea romană, sub denumirea “Florilia”. La origine, se celebra prin jocuri, cortegii florale desfăşurate noaptea, la lumina faclelor, de curtezane goale, în jocuri desfrânate. Zeiţa este imortalizată de o statuie la Roma, la termele lui Caracalla, a inspirat lumea artistică:: în pictură pe Boticelli, Tiziano, Nicolas Pousin, Jean Massiys şi Jean Baptiste Carpeaux în sculptură.
Manifestarea cultuală de împrumut pentru zona danubio-carpatină
nu se va dezvolta aici cu exuberanţa caracteristică populaţiilor temperamentale din Peninsula Italică, cât îmbracă modalităţi de desfăşurare doar de adoraţie florală, pentru că o cu totul altfel de bucurie vor resimţii populaţiile umilite de rigorile unor ierni extreme la lepădarea de vicisitudinile acestora, în raport cu meridionali, al căror anotimp rece este mai uşor de suportat şi incomparabil mai scurt. Pentru populaţiile ieşite de sub nămeţi şi care au suportat temperaturi din cele mai scăzute, foame şi frig, venirea primăverii este un fel de izbăvire. Reînvierea naturii, miracolul colţului de iarbă ce desfată privirea, vocaţia naturii de a produce hrană, îmbrăcarea mediului înconjurător în clorofilă, sunt doar câteva din împrejurările motivante ale descătuşării care naşte bucurie
Ne-a atras atenţia cercetarea făcută de Luminiţa Gliguţa pe subiecţi din Bănişor (n.n. Sălaj), pe teme de etnologie, mitologie şi folclor şi am reţinut din răspunsul Oniţii Vilii (Cadar Oniţa Ana) un punct de vedere particular privind sărbătorirea Floriilor în comunitatea locală: “De duminica Floriilor mere sfătu acolo în pădure, unde era salcie şi era împupită, înflorită şi taie câte tri-patru legături mari şi le aduce la biserică, le sfinţeşte şi le dădea la tăţ oamenii: la prunci, la muieri, la bărbaţi, la fete, tăt câte două-trei crenguţe de-ale. Oamenii le aduceau acasă şi le puneau în pod, pă talpă şi când trebuie, o lua de acolo. Este om care de paşti n-are paşti*, poate mânca o boabă de floare de pă salcie şi îi aşa cum ar mânca paşti. Îi ca de leac. Şi când bate gheaţa, când vine o vreme gre, trăbă aprinsă, acolo la fiteu**, atunci să zâce că se împrăştie vreme.”
Luând în analiză răspunsul citat, vom observa că instrumentul floral utilizat local pentru consumarea sacerdoţiului floral caracteristic acestei manifestări, ramura de salcie, are în credinţa localnicilor şi un rol sacral, prin aceea că, în caz de nevoie, îngurgitarea unui fragment din ramura de salcie sfiinţită în ziua de Florii suplineşte pâinea şi vinul, caracteristice purificării prin cuminecătură şi este şi ingredient pentru serviciul pascaal. Iar ca lucrurile să fie spuse până la capăt, aici se crede că aceeaşi ramură are capacitatea de a tempera sau, după caz, de a înlătura fenomene atmosferice periculoase, grindină şi furtuni pluviale.
* paşti: pâinea şi vinul servit la cuminecătură şi la sacerdoţiul pascal.
**fiteu: sobă de gătit.
*
Bibliografie:
George Lăzărescu – Dicţionar de mitologie (Ed. Ion Creangă – Bucureşti 1979) pagina 189.
Victor Kernbach – Dicţionar de mitologie generală (Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică -Bucureşti) pagina 188.

Tabletă preluată din volumul “Bănişorul mitic” Ed. Călăuza v.b. 2007 pag. 80- 82 Autor: Tiberiu Vanca.

Lasati un comentariu