Asalt asupra zonelor cu aflux ridicat de persoane. Peste 50 de societăţi comerciale verificate

• publicat la: 7 iulie 2020
Asalt asupra  zonelor cu aflux ridicat de persoane. Peste 50 de societăţi comerciale verificate

La data de 6 iulie a.c., peste 230 de poliţiştii sătmăreni, împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și polițiști locali, dar și cu reprezentați ai I.T.M., D.S.P. și D.S.V.S.A., au acţionat în sistem integrat, în centre comerciale și zone adiacente, la unități de alimentație publică, zone de agrement, zone cu aflux ridicat de persoane, precum și mijloace de transport în comun.

Au fost verificate, în principal, modul în care societățile comerciale aplică măsurile specifice de diminuare a riscurilor, pentru activitățile desfășurate în spațiul public, privat sau închis, care constau în purtarea mijloacelor de protecție individuală de către angajați și clienți, modul de amenajare a teraselor pentru asigurarea distanțării fizice, asigurarea accesului și participarea la evenimente a unui număr limitat de persoane.

În cadrul acţiunilor punctuale desfăşurate în cursul zilei de ieri, au fost verificate peste 50 de societăţi comerciale, fiind vizate atât localuri de alimentaţie publică, cât şi ştranduri, unităţi comerciale care organizează evenimente pe timp de zi şi de noapte, mijloace de transport în comun, cum sunt autobuze, maxi-taxi şi trenuri, dar şi zone turistice, care în această perioadă sunt frecventate de un număr ridicat de persoane.

În cadrul acţiunilor au fost legitimate peste 180 de persoane, iar în urma verificărilor, au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1 400 de lei.

Sancţiunile au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală, precum şi nereguli specifice transportului de persoane cu mijloace de transport în comun.

Activităţile vor continua și în zilele ce urmează.

Reamintim că scopul acțiunilor este ca cetățenii să înțeleagă importanța respectării, în continuare, a recomandărilor privind limitarea expunerii în spații aglomerate și purtarea mijloacelor de protecție individuală, alături de respectarea celorlalte recomandări privind igiena personală, ținând cont mai ales de numărul ridicat de îmbolnăviri cu virusul Sars-CoV 2.

 Comportamentul responsabil al fiecăruia dintre noi este felul în care vom reuși,  împreună,  să  traversăm  această perioadă  care  a  venit cu  niște  provocări deosebite.

Mulțumim sătmărenilor  care au înțeles, în marea majoritate, să se comporte responsabil, și vă asigurăm că vom fi prezenți, în continuare, la datorie!

Buletin de Carei așteaptă acțiuni la fel de bine organizate pentru verificarea modului cum sunt cheltuiți banii publici,  a modului de respectare a calității lucrărilor din proiectele puse în practică de primării sau la adresa autorităților locale care nu respectă însemnele statului român.

 

Lasati un comentariu