Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene

• publicat la: 20 iulie 2020
Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene

De Sfântul Prooroc Ilie sărbătorim Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene.

La data de 20 iulie 1930  Ziua Sfântului Ilie a devenit sărbătoarea oficială a Aviației Militare și Civile. Cinci ani mai târziu, la 20 iulie 1935, pe Șoseaua Jianu a fost ridicat Monumentul Eroilor Aerului, dedicat tuturor aviatorilor care și-au pierdut viața în timpul zborului, pe timp de pace și război.
Din 1960, Ziua Aviației a fost sărbătorită la 17 iunie, cu trimitere la primul zbor al lui Aurel Vlaicu. Sărbătoarea a fost păstrată – o vreme – și după prăbușirea comunismului, pentru că Aurel Vlaicu a fost unul dintre întemeietorii aviației române.
Revenirea la Sărbătoarea Sfântului Ilie s-a făcut la insistența aviatorilor veterani de război, care în anii ’90 și la începutul anilor 2000 erau încă mulți (câteva zeci, de fapt). Una dintre cele mai vehemente voci a fost aceea a lui Ioan Di Cesare (1916-2012), pilot de vânătoare și cavaler al Ordinului Mihai Viteazul.
În 2004 a apărut Legea 328 prin care se reinstituia data de 20 iulie ca Zi a Aviației și a Forțelor Aeriene.” – fragment din articolul profesorului Sorin Turturică, publicat pe site-ul „Culorile Trecutului”. Intregul articol poate fi citit aici: https://bit.ly/3jiOwpb

Aviaţia militară română a luat naştere în anul 1910, primul avion militar, proiectat de Aurel Vlaicu şi realizat de Arsenalul Armatei zburând la 17 iunie 1910, notează volumul ″Calendarul Tradiţiilor Militare″⁣ (2010).

Cu prilejul sărbătoririi Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor, are loc o ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori în memoria eroilor aviatori.

Monumentul va fi survolat de aeronave militare din dotarea Forţelor Aeriene Române, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, aeronave civile din dotarea Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă şi Aeroclubului României din subordinea Ministerului Transporturilor, o aeronavă de transport pasageri din dotarea Tarom, aeronavele echipei independente de acrobaţie aeriană Iacării Acrobaţi, precum şi aeronave civile din dotarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială Elie Carafoli.

În timpul ceremoniei vor evolua aproximativ 15 aeronave militare ale Forţelor Aeriene Române

 

 

Lasati un comentariu