MIHAI EMINESCU la 133 de ani de la eliminarea sa fizică
Moto:„Suntem români, vrem să rămânem români şi cerem egala îndreptățire a națiunii noastre”
Mihai Eminescu
Îl comemorăm astăzi pe Mihai Eminescu.
La 133 de ani de la anul eliminării fizice a gânditorului naţional Mihai Eminescu – după ce, deja, la 33 de ani, fusese ucis civil: arestat, băgat la nebuni şi interzis – un grup de cercetători şi ziarişti refac, pas cu pas, misterele vieţii şi morţii lui Eminescu, ale războiului nevăzut dus, neîncetat, pentru idealurile naţionale.
Puţină lume ştie, chiar şi azi, că militantul Mihai Eminescu, membru al societăţii cu caracter secret „Carpaţii”, constituită, poate nu întâmplător, într-o zi de 24 ianuarie, era urmărit pas cu pas de agenţii Imperiului austro-ungar, pentru care devenise „periculos”. Societatea “Carpaţii” milita pentru Unirea Transilvaniei cu ţara şi Eminescu deranja. Atât de mult încât P.P. Carp îi scrie de la Viena lui T. Maiorescu celebra sentinţă: „Şi mai potoliţi-l pe Eminescu!”. Maiorescu era agent al imperiului, după cum o dovedesc astăzi istoricii eminescologi.
Eminescu a fost ucis de trei ori, ultimul act derulându-se continuu, de 133 de ani încoace. La 33 de ani, uciderea publică, moartea civilă, când a fost interzis, arestat, eliminat din presa şi, ulterior, internat la nebuni. La 39 de ani, când a fost asasinat la Sanatoriul Sutu. Şi, de la înmormântarea sa – când pentru prima oara s-a inoculat ideea că Eminescu trebuie să rămână generaţiilor viitoare doar ca poet, şi nu ca ziarist, luptător şi gânditor naţional – şi până astăzi. Emblematic, Eminescu a fost ucis în strada Plantelor, loc unde acum se află Colegiul Noua Europă, al lui Andrei Pleşu, care din 1989 încoace se ocupă cu re-uciderea publică a lui Eminescu. Sfidându-i pe toţi ucigaşii săi, Eminescu renaşte an cu an în fiecare conştiinţă şi suflet românesc.
La fel de puţină lume ştie cum a fost ucis Eminescu, în urma cu 133 de ani: cântând „Deşteaptă-te române!”.
Confesiunea martorului ocular care a asistat la momentul morţii lui Eminescu, frizerul său, a fost descoperită de profesorul Nae Georgescu şi introdusă în volumul „Boala şi moartea lui Mihai Eminescu”: „Ia ascultă, Dumitrache, hai prin grădină, să ne plimbăm şi să te învăţ să cânţi Deşteaptă-te române!”(…) Şi a început să cânte Deşteaptă-te române!, şi eu după el. Cânta frumos, avea voce. Cum mergeam amândoi, unul lângă altul, vine odată pe la spate un alt bolnav d’acolo, unu’ furios care-a fost director sau profesor de liceu la Craiova şi, pe la spate, îi da lui Eminescu în cap cu o cărămidă pe care o avea în mână. Eminescu, lovit după ureche, a căzut jos cu osul capului sfărâmat şi cu sângele şiruindu-i pe haine, spunându-mi: „…Ăsta m-a omorât!”. „Această „afacere”, în care au participat împăraţi, regi, amici, dame, informatori, trădători, plagiatori, homosexuali, agenţi multipli etc., devine descifratoare pentru istoria României şi, un strop, pentru istoria Europei. Descifrările şi dezvăluirile ne vor ajuta să înţelegem de ce şi atunci, şi astăzi a fost aşa şi nu altfel”, scrie filosoful Constantin Barbu în preambulul uriaşei sale lucrări în 10 volume, de 7000 de pagini, „Codul invers.”
Aşadar, Eminescu e poetul naţional şi expresia integrală a sufletului românesc pentru că ne-a dat de lucru pentru sute de ani, până va secătui mitul său viu, odată cu dispariţia neamului românesc”, spune eminescologul Theodor Codreanu. Legea lui Eminescu, care ne rămâne, e simplă: “Oare n-am uitat cumva că iubirea de patrie nu e iubirea brazdei, a ţărânei, ci iubirea trecutului?”.
Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei
Radu Gyr