Arhiva pentru iulie, 2011
Atentate în Norvegia: șapte morți și zeci de răniți
O explozie au avut loc astăzi lângă sediul guvernului norvegian, din Oslo, cel puţin 7 persoane pierzându-şi viaţa şi alte 25 fiind rănite, informează Reuters. Presa locală a transmis că premierul Jens Stoltenberg nu se numără printre răniţi, el nefiind în clărire în momentul deflagraţiei. Norvegia a fost, în repetate rânduri,
Mai multe articole
Război între politicienii maghiarimii
UDMR nu are rezultate în privinţa autodeterminării maghiarimiişi cu toate acestea, a preferat să nu vină cu un proiect de lege care să întrunească acordul tuturor organizaţiilor maghiare, a declrat astăzi, preşedintele executiv al CNMT, Toró T. Tibor. Fostul parlamentar udemerist a acuzat
Bătrâneţe de coşmar
Vă mai amintiţi de Plăcintăria situată în micul gang din faţa intrării în Parcul careian, intrarea dinspre fostul Club al Elevilor? Cea care se ocupa de această mică afacere era Vereş Magdolna. La vremea respectiva locuia intr-una din dependinţele din curtea clădirii situată pe strada
E oficial! Românii vor avea nevoie de permise de muncă pentru a lucra în Spania
Guvernul spaniol a decis reintroducerea permiselor de muncă pentru români, potrivit anunţului făcut de Jose Blanco, ministru al Dezvoltării şi purtător de cuvânt al Guvernului de la Madrid, într-o conferinţă de presă care a avut loc la finalul şedinţei Executivului. Potrivit ziarului „La
207 locuri de muncă vacante dintre care 54 la Carei
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă anunţă pentru săptămâna 25-31 iulie un total de 207 locuri de muncă in judeşul Satu Mare. Dintre cele 207 locuri de muncă, 99 sunt in Satu Mare, 54 la Carei, 44 la Negreşti Oaş şi 10 la Ardud. Agenţii economici din Tăşnad şi Turţ
Minor cercetat pentru furt
Poliţiştii de investigaţii criminale din Carei efectuează cercetări faţă de un minor de 14 ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. R.N. este suspectat că în noaptea de 19/20 iulie a.c., a sustras un portmoneu care conţinea sume de bani şi documente personale, dintr-un
Ne apucăm de cea mai importantă autostradă din România
Încep lucrările la trosonul de autostradă care ne va scoate din țară pe la Nădlac și care va lega autostrada Arad – Timișoara de autostrada ungurilor. O fotografie realizată de către un utilizator al forumului specialiat pe infrastructută skyscrapercity.com arată că a fost deja instalat
Cinci falsificatori de bani au ajuns în arest preventiv
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Braşov şi Biroul Teritorial Satu Mare au procedat la destructurarea a două importante grupuri infracţionale organizate
Liga 1 incepe azi, fără echipe, stadioane şi spectatori
Cel mai important produs sportiv românesc, Campionatul naţional de fotbal, începe astăzi ediţia 2011-2012 într-un anonimat aproape total, cu stadioane în paragină şi un dezinteres mai mare ca niciodată din partea suporterilor, dar cu aceiaşi conducători şi finanţatori care au depreciat
Bancherii se pregătesc de dezastru: Adevăratul motiv pentru care Soros îşi ţine banii cash
În urmă cu doar două zile, a apărut o informaţie potrivit căreia investitorul american George Soros a decis să ţină CASH 75% din activele fondului său de investiţii Quantum Endowment Fund. V-aţi întrebat vreo clipă care este motivul pentru care cineva cunoscut drept geniul ingineriilor



Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei