Peste 288 mii lei pentru eliberare amplasament la locul exploziei din 27 februarie. Se fură în continuare din locuințe

• publicat la: 23 mai 2022
Peste 288 mii lei pentru eliberare amplasament  la locul exploziei din 27 februarie. Se fură în continuare din locuințe

Astăzi a avut loc ședința Consiliului Local Carei cu câteva proiecte de hotărâre netrecute pe  Ordinea de zi. În Republica de la Carei, cu primar evazionist care s-a  și mutat din oraș, nu mai este o noutate atitudinea dictatorială și sfidătoare la adresa contribuabililor.

Unul dintre proiectele de hotărâre ascunse cu mare grijă de ochii careienilor a fost cel prin care s-a majorat suma acordată firmei desemnate a elibera amplasamentul după explozia din 27 februarie 2022.

Astfel, valoarea acordată de primărie societății Zacladova SRL se majorează și ajunge acum la 288.236 lei. Menționăm că lucrările pentru care s-au alocat acești bani sunt doar pentru etajele 3 și 4. Mai mult, suma de 160 mii lei alocată în 17 martie 2022 pentru eliberare amplasament se corectează și ajunge la 233.920 lei iar această sumă s-a majorat azi prin votul necondiționat al aleșilor locali.

Faptul că se trece sub tăcere acest proiect de către conducerea primăriei exclusiv UDMR nu face decât să ridice semne de întrebare privind motivele. Având în vedere că sunt bani publici, autoritățile guvernamentale ar trebui să nu mai permită conducerii exclusiv UDMR să nu acționeze în mod transparent în administrația locală.

Nimeni nu a luat atitudine față de furtul de obiecte, inclusiv sanitare, din locuințele afectate de explozie. Locatarii spun că până și o vană din baie a dispărut. Vase din bucătărie, mic mobilier, candelabre sau vase de wc au fost furate de apartamentele oamenilor fără ca organele competente să ia măsuri.

Buletin de Carei

  • Buletin de Carei se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. 
  • Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa. Contactați-ne: AICI.
  • Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.

Lasati un comentariu