AVRAM IANCU la Turda. De neclintit

• publicat la: 19 iulie 2022
AVRAM IANCU la Turda. De neclintit

Avram Iancu deranjează chiar și la 150 de ani de la moartea sa. Eroul Național al românilor își arată puterea chiar și după înveșnicirea sa și insuflă curaj românilor. Statuile care îl reprezintă au început să deranjeze politicienii oportuniști care se află vremelnic în funcții de conducere  în administrațiile locale. Ghinionul lor este că mai sunt români vrednici, iubitori de glie și neam, netemători în a lua atitudine în țara lor, pentru eroii neamului românesc.

Ilarion Voinea, membru al UAPR, autorul monumentului  Avram Iancu din Turda, a depus o sesizare la Primăria Turda față de intenția de mutare din locul stabilit inițial pentru statuie. Sculptorul nu a fost notificat și nici consultat față de intenția de a muta statuia de pe amplasamentul său ceea ce spune  multe despre modul în care au fost  întocmite documentațiile pentru proiect. Nu degeaba au refuzat Dezbatere Publică la Turda. Au crezut că nu se va afla și vor putea să își facă mendrele  în voie. N-a fost să fie. Românii sunt la datorie, vigilenți.

Urmare a intenției Primăriei Turda de a muta statuia Eroului Național Avram Iancu din locul unde este amplasată și a-l pune pe Crăișorul Munților cu spatele la zidul lateral al bisericii romano-catolice, românii s-au mobilizat în data de 10 iulie 2022 și au organizat un protest în centrul istoric.

Organizator a fost Societatea cultural-patriotică Avram Iancu dar au aderat și alte asociații din toată țara: ASTRA, Cultul Eroilor, Liga pentru Unitatea Nationala a Românilor, Calea Neamului, Virtus Romana Rediviva, Neamunit, Carpatica, Asociatia Refugiatilor si Expulzaților din 1940, Liga pentru Desteptarea României, Camarazii, Dacii Liberi.

În loc să participe la  un dialog civilizat, Primăria Turda a trimis înainte de protest vreo 3 camioane cu pământ pentru a fi basculate în fața statuii lui Avram Iancu. Soclul statuii era deja deteriorat din mare zel de a se muta de acolo Eroul Național.

Chiar nu mai sperie pe nimeni câteva grămezi de pământ. Știm bine cu cine avea de-a face. Protestul de  la Turda a fost unul civilizat, în care nu doar președinții de asociații și-au spus cuvântul ci și participanții veniți din multe localități din țară.

În săptămâna următoare protestului, Societatea Avram Iancu a depus o plângere prealabilă la Primăria Turda și s-a făcut referire chiar și la acțiuni în instanță.

Chiar nu se poate permite ca cineva să își bată joc de personalitățile noastre simbol național și să le mute prin localități după cum le dictează ,,superiorii,, din moment ce nu mai au conștiință. Aviz amatorilor!

Daniela Ciută

REZOLUȚIA CONSILIULUI NAȚIONAL AL SOCIETĂȚII CULTURAL-PATRIOTICE AVRAM IANCU DIN ROMÂNIA. VIDEO

,,O statuie trezește mai multe pasiuni când este mutată,, spune specialistul care nu vrea statuia lui Avram Iancu în centrul istoric Turda

 

Lasati un comentariu