2015, anul discriminării pe criterii etnice, al eludării Legii şi al favorizării grupului de interes dar şi anul Buletin de Carei

• publicat la: 4 January 2016
2015, anul discriminării pe criterii etnice, al eludării Legii şi al favorizării grupului de interes dar şi anul Buletin de Carei

Pentru careieni,  2015 nu a fost deloc un an banal, de nebăgat în seamă. Discriminarea, segregarea şi interesul de grup au fost cele ce au guvernat la Carei întregul an.  A fost un an  spectaculos chiar, din toate punctele de vedere. Semnele au  apărut  din  prima secundă a anului 2015. Pana de curent  de Revelion  a fost un eveniment de neuitat.

Tratată cu nepăsare la început, nebăgată în seamă nici de presă nici de primărie, în viaţa sa de trei zile, pana de  curent a reuşit să devină  Divă, la final. Primul gospodar al oraşului a fost si singurul careian  care a savurat situatia…. “Mă bucur pentru acest incident..degeaba ne supărăm acum..situaţia e creată…dar măcar vom avea cabluri noi şi oraşul va face tot ce depinde de noi pentru a obţine autorizaţiile….” sunt cuvintele de încheiere ale primarului municipiului Carei de la şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă din 2 ianuarie 2015.

Tot la început de an, în luna ianuarie, am mai avut parte de adrenalină.

9 plopi au dispărut misterios de pe raza satului Ianculeşti ce aparţine de UAT Carei şi ca să rămânem la capitolul mister, am avut parte şi de un simpozion ţinut departe de orice privire indiscretă. aici

Pe parcursul anului 2015, la cei 9 plopi culcaţi de drujbe s-au adăugat alţi 13 în luna august. aici.

Nu putem ignora la început de an 2015 nici încercarea  primăriei Carei de a funcţiona …duplicitar, adică concomitent cu 2 pagini de socializare…. diferite ce-i drept.

După un sfârşit de an 2014 în care a ieşit destul de şifonat ( doar a tăiat panglica la Casa de Cultură numai cu mai marii UDMR , fără eşarfă tricoloră, eşarfă pe care nu a purtat-o nici de Ziua Naţională, iar curăţarea mormintelor eroilor din oraş a avut loc numai în urma intervenţiilor la nivel înalt)  primarul Kovacs îşi insuflă în ianuarie 2015 o doză de oxigen prin aducerea la Carei a unui trio din presa centrală.

O investitie din banii careienilor  pentru cosmetizarea obrazului primar. Doar difuzarea  acestui eveniment printr-o firmă sătmăreană a costat primăria careiană 12.500 lei. Unde mai pui şi cheltuielile de cazare şi…mese servite. Deh, obrazul subţire cu cheltuială se ţine.

Economia în acest an a crescut mai mult decât aşteptările. Păcat că numai la început, pentru că spre finalul anului,  zvonul  despre plecarea la Satu Mare a  investitorului  Wocco a devenit realitate.

Şi dacă tot suntem la capitolul economie, creditarea în lei la primărie duduie în 2015, consumul de mese servite, flori, medicamente, ajutoare, cherestea, de apă minerală şi plată creşte, la fel şi facturile de achiziţionare de peşte pentru lacul Ianculeşti.  Salariile de la primăria Carei au depăşit nivelul  de 970 de euro ca medie a salariilor aparatului primarului. Avem chiar un salariu ce depăşeşte 10.600 lei.  Deci macroeconomic stăm bine la primărie, poate chiar prea bine. Păcat că doar pentru unii dintre careieni şi nu competenţa este criteriul de bază.

În economia reală, pe piaţă este o luptă de gherilă aprinsă pentru clienţi şi banii lor. Am ajuns într-o  etapă  în care piaţa creşte, dar această creştere nu este distribuită uniform la toată lumea. Unii devin mai puternici peste noapte şi au bani mai mulţi, alţii slăbesc şi îşi pierd poziţiile, devenind vulnerabili.

Ceea ce acum câţiva ani părea o utopie, în 2015 s-a întâmplat. Ştrandul termal a ajuns să devină o povară pentru administratorul său care ani de zile a profitat de pe urma unui contract păgubos pentru bugetul local  dar acceptat de primar şi ordonatorul de credite. La fel cum a profitat şi de amorţeala instituţiilor statului ce sunt abilitate să îşi protejeze resursele naturale şi astfel a exploatat în scop comercial, cu muuultă plus valoare, resursa naturală numită apă geotermală, fără a deţine nici un aviz legal sau a plăti vreo redevenţă. Abia în acest an 2015 a obţinut o licenţă, după semnalările noastre. Cine va plăti pentru exploatarea ilegală de pe parcursul atâtor ani a apei termale din subsolul careian?

Nici vânzarea ştrandului  nu e o afacere prea curată, având în vedere că încă nu a fost adusă la cunoştinţa Consiliului Local deoarece o parte din terenul ştrandului termal aparţine oraşului iar concesionarea a fost aprobată nominal.

Lipsa de transparenţă în luarea deciziilor ce privesc domeniul public dar şi lipsa de dialog din primărie continuă să rămână constante, la un nivel ridicat şi susţinută cu fonduri spectaculoase. Numai în primele 10 luni ale anului 2015 au fost viraţi peste 200.000 lei către media care nu consemnează decât evenimentele ce au girul primarului Kovacs. Evident fără ca să fie făcute publice filmările şedinţelor unde aleşii locali îşi arată competenţa în ale gospodăririi urbei noastre.

Anul 2015 a fost unul al explodării discriminărilor pe criterii etnice la primăria condusă de preşedintele UDMR Carei. Nu că în anii precedenţi nu ar fi existat asemenea atitudini din partea  primarului. Doar  semnalul a fost dat încă de la preluarea mandatului, când a dorit ca viceprimar  tot un membru UDMR  deşi oraşul este unul multietnic.

Încurajat de lipsa de reacţie a autorităţilor competente ale statului, primarul Kovacs plusează şi în şedinţa CL din 24 februarie 2015,  luăm la cunoştinţă de faptul că bustul poetului naţional Mihai Eminescu nu este acceptat în Carei de către consilierii al căror preşedinte este chiar primarul Kovacs. Dacă mai adăugăm şi faptul că oraşul Carei a fost împărţit în perimetre etnice  pentru a limita amplasarea de busturi româneşti doar în anumite locuri, iar construirea unei capele mortuare este condiţionată politic, avem tabloul complet al decadenţei unei instituţii a statului precum primăria Carei, care de fapt ar fi trebuit să se afle în slujba cetăţeanului , indiferent de naţionalitate sau opţiuni politice sau religioase.

În baza documentului ce confirmă împărţirea oraşului în perimetre etnice, în data de 29 aprilie 2015 se stabileşte la primăria Carei, aici, amplasarea bustului regelui Ferdinand al României în vecinătatea unui sens giratoriu, TOTAL ILEGAL, fără nici o aprobare sau aviz de la forurile competente.

Discriminării este supusă şi singura aşezare rurală ce aparţine de UAT Carei, satul Ianculeşti. Nici o investiţie din partea primăriei Carei! Şcoala e demult dărăpănată şi îi calcă pe urme Căminul Cultural. La Biserică a căzut tencuiala şi după lungi dispute, au fost alocaţi 20 de mii de lei în decembrie , sumă ce acoperă doar o parte din suma necesară renovării. Drumurile sunt de piatră sau de pământ, nu este apă curentă şi nici canalizare, străzile nu au nume dar satul face parte din zona A de impozitare a municipiului Carei. Până şi construirea unei capele mortuare este condiţionată politic de primarul Kovacs. Aici

Tot la capitolul discriminare am trecut şi situatia dezastruoasă a geamurilor de la şcoala Vasile Lucaciu. Abia după semnalările noastre a fost începută acţiunea de schimbarea a unor geamuri seculare, aici,  dar a fost rapid abandonată.  În timp ce proiectele europene se accesează primordial pentru grupul de interes al primarului, şcoli tradiţionale care au dat personalităţi marcante sunt ţinute la coada listei. Iar fondurile locale sunt alocate pentru cai de rasă sau flori sau mese servite…..

La Carei, bustul lui Mihai Eminescu este refuzat ca amplasament dar pentru bustul Karolyi  se alocă sume pentru realizare. La Carei, pentru cele 2 cimitire româneşti nu se găsesc 3-4  mii de euro pentru reabilitare alei şi nici pentru reabilitare bust Simion Bărnuţiu sau Avram Iancu. Acestea sunt întreţinute de persoane fizice deşi în Carei bugetul local este alimentat şi de contribuabili români!

Pentru niciun eveniment românesc nu se organizează protocoale susţinute de primărie ca şi cele de la evenimentele maghiare. Discriminarea este la ea acasă la primăria Carei. S-a ajuns până la a ceda dreptul de proprietate asupra unor monumente sau clădiri numai pentru a fi reabilitate din alte fonduri decât cele locale ale administraţiei careiene cu primar şi viceprimar UDMR. E cazul clădirii Judecătoriei, a Monumentului Ostaşului Român, al bustului regelui Ferdinand. Nu am trecut cu vederea nici faptul că primăria UDMR alocă bani pentru iluminarea unor clădiri …cu interes iar punerea în valoare a Monumentului Ostaşului Român este constant obstrucţionată.

Anul 2015 este şi un an al realizărilor Buletin de Carei. Mai exact, urmare a numeroaselor semnalări legate de derapajele din activitatea  administraţiei locale, aceasta a fost obligată să revină  măcar parţial la respectul faţă de legea din România. Au apărut  însemnele statului pe clădirea Centrului Social, la fel şi în sala de şedinţe a CL şi au fost făcute publice, în premieră, Declaraţiile de avere ale funcţionarilor publici din Primăria Carei. De departe cea mai interesantă este cea a ginerelui primarului care ne poartă cu gândul la mătuşa Tamara urmărind proprietăţile şi sursele de…împrumut.

Tot Buletin de Carei a semnalat faptul că administraţia locală a exilat ilegal serviciile de lucru cu publicul în clădirea Centrului Social. Consecinţa? Serviciul de Taxe şi Impozite a revenit în clădirea primăriei iar spaţiile generoase alocate  pentru grupul de  jurnalişti ai primarului Kovacs au fost  recompartimentate pentru  noi birouri ale serviciilor ce vor sosi  de la Centrul Social. Mai rămâne ca oraşul să aibă şi o Sală de Căsătorii pe măsura unui municipiu şi nu una  la Centrul Social.

Pentru primar, anul 2015 a fost cel al consacrării apetenţei lui pentru jurnalişti, numărul contractelor semnate cu aceştia  nefiind deloc de neglijat. Că paginile oficiale ale primăriei nu reflectă efortul financiar  al bugetului local, e altă poveste. Doar nici site-ul primărie nu este actualizat şi nici măcar  corectat în ce priveşte exprimarea edilului. Buletin de Carei a fost atent şi la exprimarea cuvântului de Bun Venit , corectura fiind o consecinţă a sesizărilor noastre.

În dispreţul legii, aici, primarul solicita în aprilie consilierilor aprobarea unui statut al unei firme la 6 luni de la înregistrarea sa ca SRL la Judecătorie. Ca mai apoi, la sfârşitul anului, să aflăm că de fapt în loc de un acţionar unic cum a fost aprobat iniţial de CL, a mai apărut unul, tot fără ştiinţa şi supunerea aprobării în plenul CL a acestei modificări.

Evenimentul anului în municipiul Carei a fost implementarea Masterplanului Apaserv, un proiect de 26 de milioane de lei ce prevedea extinderea reţelei de apă şi canalizare, având ca termen final de execuţie luna decembrie a anului 2015. Lansat cu surle şi trâmbiţe, proiectul s-a dovedit a fi un fiasco şi pentru executant şi pentru administraţia locală care nu a fost în stare să protejeze interesul careianului de rând. Demarată abia în luna mai, lucrarea este şi la ora actuală în plină execuţie dar acesta e cel mai neînsemnat neajuns.

Oraşul este întors pe dos pentru un proiect care nu prevede  lucrări de racordare la consumator, deci  conductele sunt doar introduse în pământ în contul celor 26 de milioane lei iar racordul …pe buzunarul consumatorului.aici

Un oraş guvernat de interese, de discriminări pe criterii ba etnice ba religioase ba culturale, este un oraş ancorat încă în evul mediu. Doar în acea perioadă istorică mai puteai vedea condiţii de trai asemănătoare celor cu care încă se confruntă o parte însemnată a careienilor. Doar în acea perioadă istorică  exista atâta opacitate  la conducerea oraşului şi doar în acea perioadă istorică  se făcea  la Carei discriminarea pe criterii etnice de o asemenea intensitate.

Nu scapă de discriminare nici geamurile şcolilor, nici  parcurile şi nici aleşii locali. Un proiect accesat pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii a locuitorilor din mai multe cartiere a fost  acaparat  pentru îmbunătăţirea …vieţii  doar  în parcul Kosuth.

Important este că s-au mărit salariile cu 12% în primăria Carei, că ne putem lăuda cu un salariu de 10.600 lei şi cu un salariu mediu ce depăşeşte 970 de euro lunar dar şi cu faptul că banul public careian este prăpădit fără milă pentru tot soiul de cheltuieli exotice sau nejustificate.

Deranjat nu atât de articolele din Buletin de Carei cât de faptul că nu le poate contracara cu documente justificative, primarul l-a introdus  pe piaţa media careiană  pe finul său şi a sa opinie de mercenar jurnalist în stilul deja consacrat  din cotidianul unde a fost director până la începutul lui decembrie 2015. Limbajul murdar şi informaţii mincinoase menite doar să creeze diversiune  pentru a abate atenţia de la adevăratele afaceri din primărie a fost tactica adoptată de primar la final de an 2015. Fără succes. Ironia sorţii, careienii l-au ales ca omul anului în administraţie pe  contracandidatul său de la viitoarele alegeri, tocmai în sondajul efectuat de fin pentru cosmetizarea imaginii nănaşului său primar.

La Mulţi Ani Careieni!

Meritaţi o schimbare în bine,  respect din partea administraţiei locale  şi  condiţii de viaţă specifice mileniului III.

redacţia

comentarii

de Horia Mărieș la 4 January 2016 - 16:20

În context, Careianul / 8 ore ago / care vrea să fiu mereu bine imformat mă anunță că:

“Anul 2016 se anunţă a fi un an foarte important pentru locuitorii municipiului Carei. În primul rând, careienii vor trebui să-şi aleagă primarul şi membrii Consiliului Local. Apoi vor trebui să-şi aleagă parlamentarii. Tot în acest an ar trebui finalizate două dintre marile investiţii în infrastructură, mai precis lucrările din cadrul master-planului Apaserv şi centura Careiului. De asemenea, vor trebui depuse proiectele din cadrul planului integrat de dezvoltare urbană 2014-2020.”

Doar că Primaria Municipiul Carei, recte (de la rect) primașul acesteia n-are nimic în comun, nici in clin și nici în mânecă, așa cum foarte bine s-a dovedit și până acum, ba este chiar impotentă, atât în problema master-planului Apaserv cât și în problema (semi)centurii Careiului. Așa că ar fi de bun simț (dacă cumva există așa ceva, dar mira-m-aș!) din partea primașului și a pupincuritilor săi, ca cel puțin în campania electorală din 2016 să tacă mâlc, adică să-și țină pofa be despre aceste două subiecte, nu așa cum a făcut în campania electorală din 2012 când s-a lăudat total gratuit cu ele!

de Moni la 4 January 2016 - 19:59

Fiecare se lauda cu ce poate si eventual cu ce a realizat,asta pentru a convinge careienii ca le-a pus ceva pe masa.Careienii nu mai pot fi manipulati,sunt mult mai evoluati politic decat toti candidatii .Asa ca e greu de crezut ca electoratul careian cu toate etniile la un loc sa fie dus cu presul.

de Horia Mărieș la 4 January 2016 - 20:58

@Moni la 4 January 2016 – 19:59

Ar fi bine să aveți dreptate, dar eu unul am indoielile mele.
Oricum, rămâne de văzut dacă “electoratul careian cu toate etniile la un loc (mai poate) să fie dus cu preșul”.

de Raul la 4 January 2016 - 21:18

nu toti careienii au nevoie de ceva de pus pe masa ca firimituri de la masa conducerii!
cat despre evolutia politica a careienilor sa nu discutam ca majoritatea dintre careieni nu stiu nici macar numele consilierilor actuali darmite cu ce se ocupa acestia ca sa stie daca mai merita un vot sau nu!
presul functioneaya bine mersi la fiecare 4 ani adica tulipanii platesc cat mai multi romani ca sa candideze la primarie si li se promite la fiecare postul de viceprimar.
pana acum toti au muscat momeala asa ca slabe sperante sa se destepte peste noapte mai ales cand li se pune in brate un 20 sau 30 de milioane si mai au si incurajarile sefilor de la locul de munca.

de Moni la 4 January 2016 - 22:18

Sa nu generalizam D-le.Raul,nu-i bagati pe toti in aceiasi oala.E normal ca nu poti fi facut primar cu forta.Eu as zice sa nu-i jignim pe cei despre care spuneti ca :”nu stiu nici macar numele careienilor”.Cu ce se ocupa consilieri stim si noi cei multi ,stiu si cei care nu-i cunosc.Eu cred ca fiecare canditat de pe listele electorale,ar trebui sa se laude cu ceea ce a facut el pentru noi careienii,dar lucruri concrete,ce au facut cei mazgaliti pe aici am vazut.Imi cer scuze ,dar totusi cred ca electoratul careian a evoluat politic.

de Raul la 4 January 2016 - 22:26

vezi daca nu stii bine romaneste ca nu reusesti sa citesti ce am scris??? eu am scris ca nu stiu nici macar numele consilierilor adica cei alesi pe listele electorale.
cum sa intelegi tu politica daca nu reusesti sa citesti corect 2 randuri scrise la un comentariu?
pariu ca nu stii sa spui numele celor 19 consilieri si trebuie sa cauti pe siteuri. oare ai cunostinta despre cati careieni sunt cu drept de vot sau despre care este nivelul datoriilor pe care le are orasul de platit in urmatorii zeci de ani?

de bubi la 4 January 2016 - 23:38

asa patim daca alegem pe cine nu iubeste careiul numai pentru banii pe care poate sa ia de la noi!
ce casa a avut acest primar inainte sa ajunga primar? eu vad pe el la vie cu amicii si stiu ca nu in vie sapa si stoarce vinul la presa.
si daca in alta parte lasa masina stim ca unde intra la vie..mare smecher acest jeno

de LUPU Ionel la 5 January 2016 - 00:55

Am adresat un numar de 5 intrebari OPINIEI DE CAREI, despre costul focurilor de artificii, despre repararea strazilor marginale, desprea racordurile localnicilor la Apaserv, despre Registrul Spatiilor verzi, despre aprobarile ACADEMIEI ROMANE la taierea sutelor de arbori seculari din “Rezervatia Botanica Karolyi”….. Astept raspuns pentru lucruri serioase si nu zoile pe care le porfereaza la adresa Buletinului de Carei !!!!!!!!! I. LUPU

de foaier la 5 January 2016 - 13:44

Lupu Ionel 5 ian 2016, 00:55

Aveți cumva idee când a fost rebotezat Parcul Dendrologic Carei drept ”Rezervația BotanicăKarolyi”? Eu nu am cunoștință, dar e posibil să se fi întâmplat și acest botez, cum se poate orice în urbea – de pe canalizarea castelului Karolyi – miracolelor.

Moni 4 ian 22:18

De peste 20 de ani electoratul careian ”a evoluat politic” de la majoritar udmr(+ fdg) la majoritar udmr(+fdg) cu o scurtă ”escală” în noua democrație. Evoluție imensă! (până la buricul viespii, adică aproape = genunchiul broaștei).

de JOJI la 5 January 2016 - 17:44

Credeti ca va ajuta cu ceva daca tot improscati si le acordati tot felu de epitete celor care au o alta opinie decat a dvs.”foaier”??Lasati careienii sa se exprime asa cum gandesc ei,oricum ei vor hotara la urne,chiar daca credeti ca evolutia lor politica este pana la :
“genunchiul broastei” sau “buricul viespii”.Da poate ca acesti oamnei doresc fapte ,doresc administratie locala si nu politica.Sigur,careienii vor avea din ce alege,se aude ca vor fi vreo 12 candidati la functia de primar.Exact ca pe vremea cand UDMR a pierdut in timpul “escalei”in noaua democratie(asta ca sa va citez pe dvs.)Asa ca s-ar putea ca in luna iunie sa fie o noua “escala”.

Lasati un comentariu